Mai puţini şi mai bine

Aceste cuvinte le-am auzit mereu la începutul restructurării armatei, ca o condiţie a integrării în NATO. “Veţi rămâne mai puţini şi veţi fi plătiţi mai bine”.

Cu timpul, mi-am dat seama că această sintagmă înlocuieşte, în fapt, expresia de societate socialista multilateral dezvoltată din vremea lui Ceauşescu. În procesul de aderare a României la alianţa nord-atlantică, an de an, efectivele armatei se restrângeau, iar procesul de adaptare la noile realităţi, cereau eforturi tot mai mari. Formarea şi educaţia continuă a ofiţerilor şi subofiţerilor pentru a fi în măsură să funcţioneze în structuri sub comanda NATO, după proceduri standard, a fost o provocare grea, căreia armata, ca instituţie, i-a făcut faţă. Compatibilitatea lingvistică s-a dovedit, la fel, o încercare majoră. A învăţa limba engleză la maturitate nu este o chestiune simplă. Am depăşit acest prag foarte bine şi acum, în unităţile militare sunt cei mai mulţi vorbitori de limbă engleză din comunităţile în care sunt dislocate. Fiecare funcţie are nevoie de un anumit nivel de cunoaştere a limbii engleze (vorbit, ascultat, citit, scris). Compatibilitatea tehnologică şi a sistemelor de arme a fost o condiţie a integrării. De la compatibilitatea radioelectronică la controlul spaţiului aerian, totul s-a îndeplinit fără cusur. De asemenea, compatibilizarea sistemului de comandă şi control, a sistemelor logistice, a mentenanţei tehnicii şi asigurarea sănătăţii efectivelor, au cerut eforturi susţinute. Eram tot mai puţini şi ne era tot mai greu. Trecerea de la serviciul militar obligatoriu la serviciul pe bază de voluntariat a determinat schimbări profunde de la legislaţia muncii şi până la gestionarea cazărmilor şi a depozitelor. Totul s-a desfăşurat pe bază de planuri curente şi de perspectivă, riguros urmărite. Ofiteri de mare valoare profesională, părăseau sistemul pe care l-au slujit cu un devotament religios. Totul, fără murmur, pentru că aşa este educaţia militarilor: să se supună interesului naţional. Dislocările de unităţi spre frontiera de vest şi redislocările în interior, familii despărţite, mutate, distruse, copii care schimbau 2-3 şcoli într-un an de învăţământ, soţii care rămâneau fără serviciu, au întregit tabloul eforturilor, în ideea că odată ne va fi mai bine. Concomitent cu aceste eforturi, au apărut altele, generate de prezenţa în teatrele de operaţii, începând cu Africa neprietenoasă climatic, Balcanii violenţi, şocanta Asie.

Succesele erau ale României, iar dramele se trăiau numai individual. Mai puţini şi mai bine, devenea o expresie golită de conţinut. Ne era tot mai greu şi eram tot mai puţini. Totodată, au apărut şi primele campanii media împotriva armatei. Un exemplu izolat era prezentat ca o caracteristica generală. Am învăţat din mers să gestionam situaţiile de criză şi să comunicăm eficient cu societatea. Încrederea societăţii în armată a fost cel mai puternic argument că nu trebuie să lăsăm garda jos. Primii morţi în teatrele de operaţii, ne-au învăţat multe. Am învăţat mesajul din legea decebalică, mesaj care îţi cere să mori pentru ca patria să trăiască. Am înţeles mai bine preţul vieţii şi mai ales, ce înseamnă camaraderia adevarată. Am înţeles durerea despărţirii de un camarad drag şi mai ales, ce înseamnă curajul, bărbăţia şi solidaritatea. Când era bine, eram înconjuraţi de nenumăraţi politicieni care voiau să stea toţi, pe primul rând. Atunci când moartea răpea pe unul dintre noi, eram singuri pe marginea mormântului camaradului.

Am învăţat să trăim singuri dramele şi să împarţim succesul cu toţi. În fond, aceasta e meseria de soldat.

Am învăţat să pâstrăm în memoria individuală şi colectivă pe cei dispăruţi sau care au părăsit sistemul, cu gândul că noua, mai puţini rămaşi, ne va fi mai bine.

Am învăţat să fim vectori de imagine pentru ţara noastră, pentru Uniunea Europeană, NATO, ONU şi Organizatia pentru Securitate şi Cooperare Europeană.

Am învăţat să lucrăm în mediul diplomatic şi în ţesătura deasă şi încâlcită a Relaţiilor Internaţionale.

Expresia de ”mai puţini şi mai bine“ nu mai făcea parte din limbajul de lemn al integrării NATO şi nici al ţării integrate în alianţă. Politicienii şi-au schimbat culorile, alianţele şi declaraţiile de avere, iar noi am devenit “bugetari nesimţiţi”, care încurcăm buna guvernare. Cei care au părăsit sistemul pentru ca armatei şi ţării să le fie mai bine, au trebuit să–şi părăsească şi locurile de muncă în care au încercat să slujească ţării. Am învăţat să înfruntăm atitudinea altor categorii profesionale asmuţite împotriva noastră, doar pentru ca să dea bine guvernării. Şi pentru că am asigurat, cu eforturi colosale, integrarea ROMÂNIEI în NATO şi ca o consecinţă, în UE, ni s-au redus soldele cu 25 % la cei activi, la cei care, în mod forţat au părăsit sistemul militar şi care se fac vinovaţi că au “pensii nesimţite”, li se recalculează, în minus, cu pana la 60 % şi pentru că, nici cei care au murit să nu scape, soţiilor supravieţuitoare li se diminuează pensiile de urmaş.

M-a şocat faptul că, acum, tuturor bugetarilor li se spune că sunt şi ei prea mulţi şi că, unii trebuie să plece ca altora să le fie mai bine. Militarilor le cerea NATO să fie mai puţini, iar acum, bugetarilor le cere FMI, acelaşi lucru. Credeţi că este o simplă coincidenţă ? Ca om care am trăit această amăgire, vă sfătuiesc să nu credeţi. Ce

s-a întâmplat cu militarii, urmează să se întâmple cu toţi bugetarii. Noi, militarii, nu am avut sindicate care să ne apere. Aşa este în armată care este o instituţie cu mari limitări de drepturi constituţionale şi cu mari obligaţii. .

În armată, până la un moment dat, am avut comandanţi care au avut obligaţia să ne apere şi au şi făcut-o. Pe parcurs, aceştia au tot dispărut şi în locul lor, au apărut nişte ”plantoane la telefon“, care nu au avut nici voinţa, nici puterea să ne apere. Să dea Dumnezeu ca şefii de sindicate ai bugetarilor să aibă0 forţa, caracterul şi voinţa de a feri oamenii de abuzurile politicianiste. NU CREDEŢI ÎN EXPRESIA “MAI PUŢINI ŞI MAI BINE “ !

Colonel (r) IOAN GAFTONE