MARGINALII LA UN IMPORTANT EVENIMENT ANIVERSAR

Arealul nostru românesc a fost înnobilat şi îmbogăţit de la un capăt la celălalt al lui nu numai de rezultatele muncii şi sudoarei fiilor săi, dar a şi fost stropit cu sângele multora dintre cei mai devotaţi dintre ei, care n-au ezitat să-şi sacrifice ceea ce au avut mai de preţ - viaţa - pentru apărarea credinţei şi a valorilor supreme ale neamului. Părintele protopop iconom stavrofor Augustin Pop, care a păstorit în Parohia Ortodoxă Română de la Mijlocenii Bârgăului 47 ani şi pe care l-am aniversat la sfârşitul lunii trecute cu ocazia împlinirii a 110 ani de la naştere este în mod incontestabil unul dintre ei. S-a născut în anul 1901, în satul Bozna, comuna Treznea, din judeţul Sălaj, deşi unii inşi cu pretenţii încearcă să ne deruteze şi să ne ” convingă “ din motive lesne de intuit că ar fi văzut lumina zilei în altă parte. Trebuie să respectăm realităţile, adevărul mai ales că locul naşterii, părinţii şi fraţii nu putem să ni alegem sau să-i schimbăm după preferinţe, după opţiuni ori după alte criterii aleatorii şi mai ales că numai aşa vom putea înţelege de unde a venit şi ce a declanşat ura atât de înverşunată a autorităţilor de ocupaţie faţă de bunul părinte !. Faptele, realităţile dovedesc în mod indubitabil că ceea ce i s-a întâmplat părintelui protopop iconom stavrofor Augustin Pop şi-a avut sorgintea şi a fost în strânsă legătură cu ceea ce s-a petrecut la 09.09.1940 la Treznea, comuna sa natală, unde întreaga suflare a fost trecută prin foc şi sabie, fiind măcelăriţi 93 de români, cu ceea ce s-a întâmplat a doua zi la Huedin, unde a fost acostat şi omorât în plină stradă cu bestialitate şi sadism unchiul său părintele protopop Aurel Munteanu şi în alte locuri de pe spaţiul transilvan ajuns vremelnic sub opresiune străină.

În pofida situaţiei devenite aproape imposibile, părintele Pop Augustin a decis să rămână în mijlocul credincioşilor pentru a putea să-i ajute, să-i îmbărbăteze şi să le dea speranţă într-o eliberare cât mai grabnică. Mai erau şi alte motive, cunoştea la perfecţie limba maghiară întrucât a urmat învăţământul primar, gimnazial şi şcoala pedagogică de învăţători în limba maghiară şi spera că prin valorificarea cunoştinţelor sale lingvistice şi nu numai, va putea să prevină producerea unor grozăvii de genul celor de care a avut parte unchiul său, cei din comuna de baştină şi nu numai. La un moment dat chiar credea că va avea sorţi de izbândă, socotind că fost vorba de excese izolate şi spera că adoptând o atitudine pacifistă, conciliatoare, treptat, treptat, lucrurile vor putea intra cât de cât într-o relativă stare de normalitate. A avut, mai corect am avut pentru că aici a făcut ochi şi autorul acestor rânduri, marea neşansă să ajungă în funcţia de şef al administraţiei locale din comuna Susenii Bârgăului în componenţa căreia intrau satele Susenii şi Mijlocenii Bârgăului, fostul notar Zombor Kolomản, un şovin înrăit, un individ animat de o ură viscerală îndreptată împotriva românilor în general şi a intelectualităţii în special, iar bunul părinte alături de ceilalţi intelectuali şi oameni de frunte ai comunităţii au devenit principalele lui ţinte spre care şi-a focalizat opresiunea. La fel au stat lucrurile şi în celelalte comune bârgăuane. Aşa se explică hărţuielile continue, tracasările, umilinţele permanente, arestarile repetate, interogatoriile umilitoare de care au avut parte şi au trebuit să le suporte bunul părinte şi ceilalţi patrioţi bârgăoani, care au culminat cu Masacrul din 10.10.1944 în care a reuşit uzând de unica şi cea mai puternică armă credinţa noastră strămoşească, îndemnul şi recomandarea : ” Nu te teme că-i scăpa ! “ revenite cu obstinaţie mereu şi mereu ca un laitmotiv tocmai în momentele critice în care disperarea şi deznădejdea puteau să devină acaparatoare şi atotstăpânitoare, care s-au dovedit a fi un adevărat balsam, ce i-au intremat puterile, i-au ridicat moralul, iar în cele din urmă a avut un rol decisiv în biruinţa sa asupra forţelor malefice. La salvarea sa miraculoasă au mai contribuit o serie de stimuli externi pe care i-a receptat după împuşcare, ce conţineau implicit mesajul imperativ: revino-ţi !, trezeşte-te !, grăbeşte-te ! întrucât nu e vreme de pierdut ! Aşa se explică faptul că în momentul în care a fost aruncat în groapa comună s-a lovit cu capul de bordura gropii, iar în urma impactului şi-a revenit, ceea ce i-a permis să realizeze situaţia în care se afla, iar după retragerea călăilor a încercat să se salveze. Fără acel impact putea rămâne alături de ceilalţi şase ortaci ai săi : Pavel Costea, Leon Vlad, George Popandron, Vasile Raţiu, Simion Rogină, toţi foarte buni gospodari, oameni cu familii frumoase cu mulţi copii şi desigur cu multe greutăţi şi de tânăra de numai 24 ani Lucreţia Tanca, ce urmau să i se alăture după împuşcare. În bezna nopţii a nimerit într-un ” hitaş “ ( şanţ cu apă – n.n.), dar situaţia nu l-a demobilizat, ci dimpotrivă l-a revigorat şi determinat să-şi îndrepte paşii spre căsuţa bunicuţei Anisia Vlad, unde a văzut că pâlpâia lampa, în pofida interdicţiilor conform cărora, între orele 22,00 şi până la orele 06,00 dimineaţa era interzisă folosirea oricăror surse de lumină şi unde a cerut şi a obţinut obloşire. După ce călăii şi-au făcut treaba au declanşat o acţiune vastă pentru descoperirea părintelui împuşcat şi dispărut din groapă, dar Dumnezeu a vrut ca jandarmii să nu ajungă la gospodăria care-l ocrotea. Astfel că au căutat şi cercetat toate casele din jur, dar n-au mai urcat dealul încă vreo 50 metri ! A fost şansa sa şi până la urmă a salvatorilor şi ocrotitorilor săi familia Vlad Chifor şi Vlad Florica, a bunicuţei Anisia Vlad, care cu siguranţă ar fi trebuit să plătească foarte scump pentru ” marea lor vină “ de a-l fi ocrotit pe năpăstuit. Prin voinţă Divină părintele a mai putut profesa şi după masacru până la pensionarea sa survenită la 01 noiembrie 1973 şi sluji credinţa şi neamul nostru românesc încă 41 ani după împuşcare, respectiv până la 08 martie 1985, când a fost chemat la Doamne, Doamne.

O privire succintă asupra împrejurărilor în care au avut loc atrocităţile abominabile din Bârgău evidenţiază faptul că acestea au fost posibile datorită faptului că majoritatea localnicilor apţi combatanţi erau fie pe front, alţii erau încadraţi în detaşamentele de muncă forţată, ori concentraţi pentru efectuarea unor lucrări de apărare la Valea Străjii, o parte se găseau în refugiu ori îşi găsise ocrotire în pădurile din jur, astfel că în sate nu mai rămăsese decât foarte puţine suflete, în general oameni în vârstă sleiţi de boli şi necazuri, câteva femei şi câţiva copii vlăguiţi de numeroasele lipsuri şi greutăţi generate de cei patru ani de război şi de ocupaţie străină împilatoare. Din această cauză capacitatea de autoapărare şi ripostă a comunităţii a fost mult diminuată. În plus frecventele arestări/puneri în libertate de care au uzat în mod sistematic ocupanţii pe parcursul celor patru ani de stăpânire vremelnică pentru a le distruge moralul au afectat spiritul de vigilenţă al oamenilor. Nimeni nu credea, însă că opresiunea va depăşi stadiul actelor de împilare şi întimidare, că se va recurge la crime, la asasinate abominabile. La aceasta ar trebui adăugată şi atitudinea pasivă manifestată de unii dintre localnici, considerată a fi chiar o virtute, pe care o regăsim şi în proverbul conform căruia ” capul plecat sabia nu-l taie“ dar care ar trebui poate completat cu adagiul : ” nici cinste şi omenie prea mare n-aduce ! “ sau într-o altă variantă ” dacă îl pleci prea tare poţi rămâne….. fără !“. La aceasta au contribuit condiţiile istorice specifice, pentru că pentru a supravieţui am fost nevoiţi să adoptăm un mod mai special de reacţionare la adversităţi, în care alături de înfruntarea deschisă şi curajoasă se regăsesc şi neimplicarea, lipsa de unitate, egoismul atitudinea pasivă, iar în unele cazuri chiar sprijinirea, favorizarea, înlesnirea adversarului, sinonimul actului de trădare. Mulţi dintre apropiaţi relatau de pildă că au observat sau chiar au asistat în timp ce elemente din dispozitivul forţelor de ocupaţie pregăteau dinamitarea şi aruncarea în aer a podului de la Suseni cu o deschidere de câteva sute de metri de peste Râul Bistriţa Ardeleană, dar n-au întrerprins nimic efectiv ca să împiedece acest lucru, deşi ştiau că prin scoaterea acestuia din circulaţie va fi afectat pentru o lungă perioadă traficul spre şi dinspre Nordul Moldovei cu consecinţe dintre cele mai nefaste pentru viaţa economică şi socială. După opinia noastră trebuiau folosite orice mijloace de zădărnicire a acţiunilor şi actelor criminale mai ales că insuficienţa forţelor de rezistenţă putea fi suplinită şi de alte mijloace, cum ar fi fost spre exemplu dirijarea a câţiva câini ciobăneşti mioritici spre punctele critice, care îi puteau ţine pe asasini, pe răufăcători la distanţă şi chiar dacă nu se reuşea anihilarea se puteau câştiga câteva ore preţioase, care puteau fi esenţiale în acţiunea de salvare întrucât în dimineaţa de 11 octombrie 1944 au intrat în Bârgău armatele române şi aliate, iar ocupanţii au fost nevoiţi să-şi ia tălpăşiţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]