O sutăzece ani de la naşterea unui martir al bisericii noastre naţionale şi al neamului românesc - Părintele protopop iconom st

Entuziasmul părintelui protopop iconom stavrofor Pop Augustin din primii ani de debut ai activităţii sale şi din deceniul ce a urmat avea să fie obstrucţionat şi estompat de evoluţia situaţiei social-politice din perioada cuprinsă între 1 septembrie 1940 – 11 octombrie 1944, care a constituit nu numai pentru bunul părinte şi comunitatea de la Mijlocenii Bârgăului, dar şi pentru locuitorii Văii Bârgăului şi în general pentru întreg neamul românesc una dintre cele negre şi nefaste din întreaga noastră istorie. Aşa cum ţinea să remarce într-o cuvântare rostită în limba germană, în anul 1941, marele romancier Liviu Rebreanu la o întâlnire cu scriitorii din Norvegia : ” nedreptatea sfâşietoare a sfărâmării teritoriului naţional a fost agravată de ruşinea de a nu ne fi putut apăra graniţele dobândite prin chinuri şi răbdare şi lupte milenare “.

Încă din primele zile ale ocupaţiei străine, părintele a aflat cu stupoare şi indignare despre evenimentele incredibile, despre tragedia din 9 septembrie 1940 din comuna natală Treznea, unde trupele horthyste au masacrat cu focuri de mitraliere ori au străpuns cu baionetele 93 locuitori, iar preotul a ars în casă, ce a fost atacată cu grenade şi incendiată. N-a apucat să se desmeticească şi să-şi revină după această ştire oripilantă pentru că a doua zi a aflat despre o altă dramă la fel de nefericită, care l-a avut în prim plan pe unchiul său, părintele protopop ortodox român Aurel Munteanu de la Huedin. Acesta a fost acostat de un grup de asasini pe stradă, în centrul oraşului, în timp ce se deplasa la o înmormântare, care l-au omorât cu bestialitate, după care i-au aruncat cadavrul într-un şanţ.

Totul părea a se derula după un scenariu, ce se încadra în Legea lui Murphy potrivit căreia : ” ceea ce începe rău, se termină şi mai rău !“.

În pofida acestei situaţii, bunul părinte a decis să rămână alături de enoriaşii săi, să-şi continue activitatea pe tărâm spiritual, social şi cultural, să menţină trează conştiinţa naţională, insuflându-le încredere în permanenţa neamului românesc, întărindu-le speranţele de refacere a trupului sfârtecat al ţării pentru că, după cum ţinea să sublinieze un conjudeţean de-al nostru, Gheorghe Matheiu, redactorul Gazetei bistriţene “Săptămâna“, în nr. 451/1942: “ Testamentul părinţilor noştri daci şi romani este un ordin categoric, ce ne cere de a trăi pe moşia noastră strămoşească şi de a ne înfrăţi în veşnicie cu glia, codrul, munţii şi văile. Fiecare arbore, fiecare frunză, fiecare adiere de vânt sau ciripit de păsări, orice izvor cristalin de munte sau lanurile de grâu ale ţinuturilor noastre poartă pecetea sufletului şi graiului nostru, iar cine îşi iubeşte glia nu dezertează de la datorie, n-o părăseşte atunci când vine furtuna, fiindcă după întuneric vine lumina, după furtună vine seninul şi după durere vine bucuria “.

Primele contacte cu noile autorităţi păreau a se fi derulat mai ales în ceea ce priveşte persoana bunului părinte sub auspicii dintre cele mai favorabile întrucât a reuşit să impresioneze cu cunoştinţele sale temeinice de limba maghiară, pe care şi-a însuşit-o în perioada liceului şi a şcolii pedagogice. De aceea, i s-a propus să-şi dea concursul şi să ajute la soluţionarea diferitelor probleme de interes local ori la executarea unor lucrări de birou la primărie. Atitudinea binevoitoare afişată contrasta, însă cu ceea ce avea să i se întâmple ulterior. Iniţial i s-a sugerat să nu mai predice credincioşilor ! pentru că: ” dacă veţi predica şi va veni cineva să formuleze vreo acuză împotriva dumneavoastră, s-ar putea să-i dăm crezare, dar dacă nu veţi predica nu vi se poate întâmpla nimic rău ! “. De aceea, mult timp a evitat chiar să mai predice. În pofida comportamentului său exemplar, a fost în permanenţă supravegheat şi controlat. Apoi, i s-a interzis ca şi celorlaţi intelectuali şi gospodari de frunte ai zonei să-şi mai părăsească domiciliu. Nu mai putea să părăsească locuinţa decât escortat de o slugă credincioasă a ocupanţilor. Mai târziu s-a mers mai departe. Astfel, la 03 septembrie 1944, a fost arestat pe la miezul nopţii împreună cu alţi intelectuali şi oameni de frunte ai Văii Bârgăului de ambele sexe, ce au fost duşi sub escortă şi încarceraţi în cazarma de la Prundu Bârgăului, într-o încăpere 80 de bărbaţi, iar în alta 50 de femei fără să li se dea mâncare sau apă, în schimb prin vizor gardienii le adresau cuvintele:“ câini de români, puştile sunt încărcate, plutonul de execuţie este gata şi vă aşteaptă ! “

A doua zi au fost conduşi în staţia C.F.R., unde au fost îmbarcaţi în vagoane pentru vite împodobite cu cetină de brad pentru a induce în eroare populaţia şi duşi sub paza militară la Comandamentul Brigăzii la Bistriţa, tot pentru “ interogatoriu “. Aici au fost declaraţi „ ostatici ”, puşi sub pază militară împreună cu alţi intelectuali din Bistriţa şi din judeţ şi s-a trecut la interogarea lor. La o parte dintre ” ostatici “ li s-a dat drumul, urmând ca fiecare să se reîntoarcă cum şi cu ce vor putea la casele lor.

Părintele POP AUGUSTIN şi alţi cca 20 intelectuali au mai fost reţinuţi încă o săptămână respectiv până la 10 septembrie 1944, când au fost puşi în libertate, dar nu pentru mult timp !. În 06 octombrie 1944, a fost rearestat direct din biserică şi dus la Prundu Bârgăului, de unde a fost transferat la Bistriţa şi încarcerat împreună cu alţi patrioţi români bârgăoani în cazarma vânătorilor de munte. În seara zilei de 07 octombrie 1944 a fost eliberat.

În 09 octombrie 1944, la intervenţia fostului notar Zsombor Koloman este din nou rearestat. Alţi colegi mai prevăzători, printre care părintele Nicolae Cristea de la Suseni, avertizaţi şi de unii binevoitori au dispărut de la domiciliu, găsindu-şi adăpost în pădurile din jur. N-a apucat să-şi ia decât un mic geamantan cu câteva haine şi altul cu mâncare pe care le avea în permanenţă pregătite pentru că nu ştia exact ziua şi ora când va avea nevoie de ele şi nu dorea să fie surprins nepregătit. Presimţea că nu se intervede nimic bun, încă după ce trăsura ce-l transporta a trecut rampa C.F.R. de la Suseni, când fostul notar, aflat în uşa primăriei, lăsând impresia că n-ar şti chipurile ce se întâmplă, l-a întrebat pe jandarmul care îl însoţea: “ unde îl duceţi pe popa ?, iar acesta i-a răspuns printr-un gest discret simulând apăsarea pe trăgaci, ceea ce însemna pentru oricine că urmează să fie împuşcat.

Fosta locuinţă a părintelui, fotografie pe care a consemnat:” Casa personală a noastră de unde m-au ridicat şi m-au dus la împuşcare în 10.X.1944. Spre suvenire prietenului nostru Ioan Sărăţean, 1978 )“

Acolo i-a găsit pe: LEON VLAD, PAVEL COSTEA, VASILE RAŢIU şi TANCA LUCREŢIA, din Prundu Bârgăului, POPANDRON GEORGE şi ROGINĂ SIMION din Bistriţa Bârgăului, toţi fiind încarceraţi în fostul Hotel din Prundu Bârgăului, transformat în comandament al trupelor de ocupaţie din zonă.

A doua zi, respectiv în 10 octombrie 1944, în jurul orelor 19,00, au fost scoşi din fostul hotel comunicându-li-se că:„ au fost declaraţi indezirabili şi că vor fi trimişi în România ! “.

În loc însă să fie conduşi spre est, adică înspre linia de demarcaţie vremelnică de la Tihuţa, cum li s-a spus şi pe unde se putea trece în România, au fost duşi sub escortă spre nord, respectiv pe marginea râului Secu în sus spre Muntele Heniu, urmând ca într-un alt loc socotit propice să fie lichidaţi. Dându-şi seama că un act intempestiv ar putea avea repercusiuni imprevizibile, ce i-ar putea să-i coste au decis să amâne execuţia. I-au obligat pe cei 7 arestaţi să se întoarcă în şoseaua naţională, după care i-au aruncat în beciul unei case din localitate, construită în 1944, dar a cărui lucrări nu erau încă finalizate, unde au fost ţinuţi până în jurul orelor 21,00.

Ploaia încetase, era întuneric beznă, prin sate ardea totul, pentru că în deruta generalizată ocupanţii dăduse foc fabricii de hârtie, celor de cherestea de la Bistriţa Bârgăului şi Susenii Bârgăului, aruncase în aer podurile, iar după ce-i spoliase de avutul lor au decis să le ia arestaţilor şi ceea ce le mai rămăsese: viaţa.

La ora stabilită li s-a comunicat că:” vor fi duşi chipurile la comandament pentru un nou interogatoriu, cerându-li-se: să răspundă corect la întrebări, dându-li-se chiar asigurări că dat fiind faptul că unii nu cunosc limba germană vor putea beneficia de serviciile unui tălmaci, adică a unui interpret“. Primul a fost scos din beci părintele POP AUGUSTIN, care a descris detaliat evenimentele incredibile în care a fost implicat în mai multe lucrări ale sale olografe la care o să facem referire într-unul din numerele viitoare ale cotidianului nostru.