Mărturisirea de credinţă – act premergător Botezului

După „unirea cu Hristos”, urmează un nou moment esenţial inclus în rânduiala Botezului – mărturisirea de credinţă. Catehumenul sau naşul, în cazul pruncilor, vor rosti „Simbolul Credinţei”. Acest „Simbol de credinţă” este Crezul niceo-constantinopolitan, adoptat la primul sobor ecumenic de la Niceea (325), completat la cel de-al doilea, la Constantinopol (381) şi folosit de atunci ca mărturisire a credinţei universale a Bisericii.

În vremurile primare ale creştinismului, aceste mărturisiri şi simboluri de credinţă erau rezumatul iniţierii primite de candidaţii la Botez, ele precedau ceremonia intrării lor în Biserică, aşa cum se întâmplă şi astăzi. Odată cu generalizarea pedobaptismului, rolul fundamental în garantarea şi mărturisirea credinţei îl au naşii care devin părinţi spirituali pentru noul botezat.

Prin mărturisirea credinţei, adevărul revelat păstrat de Biserică în Tradiţie urmează să devină credinţa şi chiar viaţa noului botezat. Aşa se explică faptul că şi astăzi, primele cuvinte nu sunt „noi credem” ci „eu cred”. Biserica este un singur trup, un organism alcătuit din persoane şi din angajamentul lor personal.

În parohiile noastre, mai ales în cele din mediul rural, rostirea Simbolului de credinţă se face cu voce tare de către toată suflarea prezentă în locaşul de cult.

Această rostire comună face Biserica să vibreze într-o trăire sinceră şi curată a adevărului păstrat intact de atâtea veacuri. Aici se simte lămurit că Biserica este un trup şi fiecare dintre noi suntem mădulare vii şi active în acest Trup tainici al Bisericii. Prin rostirea Crezului, fiecare participant la viaţa cultică a parohiei, devine mărturisitor şi purtător al mesajului credinţei în lume. El va ieşi din Biserică „întru numele Domnului” şi va oficia în lume „Liturghia de după Liturghia”, adică împărtăşirea credinţei şi altora, ca şi ei, la rândul lor, să devină mădulare vii ale Bisericii lui Hristos.

Prin rostirea „Crezului” la Botez, întreaga credinţă este acordată noului botezat şi răspunde, prin naş, de întreaga credinţă.

Această credinţă trebuie să devină o forţă care să transforme viaţa.

Din acest moment orice îndoială în privinţa credinţei mărturisite, trebuie să dispară. Credinţa mărturisită nu este formulată de un om, nu aparţine de un cult apărut de cel mult o sută sau două sute de ani, ci este credinţa bimilenară a Bisericii lui Hristos.

După ce catehumenul sau naşii au rostit Crezul, preotul întreabă:

- Te-ai unit cu Hristos?

- M-am unit cu Hristos (aceasta de trei ori)

Preotul:

- Şi te închini Lui?

- Mă închin Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimii celei de o fiinţă şi nedespărţită!”

Lepădarea de Satana este pecetluită prin suflarea şi scuiparea asupra lui. Unirea cu Hristos este acum pecetluită prin închinarea în faţa Sfintei Treimi.

Prosternarea prin facerea semnului Sfintei Cruci este un simbol al venerării, al dragostei şi ascultării divinităţii.

Pregătirea pentru botez este acum încheiată, totul este acum gata pentru marele eveniment al botezului, credincioşii noştri ortodocşi să ia seama, câr de frumoasă şi de profundă este rânduiala Botezului, ea trebuie să devină, de fiecare dată, o sărbătoare a întregii comunităţi.