Medalion liric, de Mărţişor: Veronica Oșorheian

 

Semn de primăvară

(inedite)

 

Baba cea capricioasă

E ca firea omului;

Câte un cojoc își lasă

Pe spinarea câmpului.

 

Vrea s-acopere zăpada -

Să n-o soarbă soarele,

Să mai aibă zile, Baba,

Cât mai țin vântoasele.

 

Zilele-i sunt numărate

Și cojoacele-i, la fel;

Dintre frunzele uscate,

Dă binețe un ghiocel:

 

Du-te, Babă,-n lumea largă,

Că de frig ne-am săturat;

Eu aștept să mă culeagă

Din frunzișul cel uscat,

 

Să mă pună-n coș de salcă

Plângătoare și-argintată,

Și când vin cumpărătorii

Să le spun: c-ai fost odată ...

 

Stol primăvăratic

 

Așteptam

să deschidă salonul;

Deodată,

un stol îndesat

s-a năpustit în juru-mi;

 

Din cântecul gălăgios,

n-am înțeles nimic;

 

Un băiețel

alerga într-un suflet;

Dintr-o pungă de un leu,

a deșertat fărâmiturile;

 

Pe caldarâm,

a început concertul...

 

 

(Din cărți):

 

Roua

 

O lacrimă a nopţii

Îndoaie firul plăpând de iarbă.

Raza de soare

Îl eliberează

De povara splendorii.

 

 

Sânul mamei

 

A pământ bogat şi reavăn mirosea,

A pământ sfinţit de raze-nvăpăiate

Şi a rouă descântată-n vas de peruzea,

Pentru leacul suferinţelor dintâi;

 

Mirosea şi a tinere ierburi de leac

Strânse din adâncul adânc al pădurilor,

Şi a mireasmă de roşie petală de mac

Scuturată în poala tăcutelor holde;

 

A pere coapte mirosea, a miez de nuci bătute,

A struguri busuioacă şi proaspătă otavă

Cosită ş-adunată în doinele ştiute;

A holdă secerată şi a pâine aburindă,

 

A busuioc, din struţul popii, mirosea,

A cald omăt ce-nfăşura întinsul,

În care sfântul bob de grâu se odihnea

În tihna pregătirii de nouă încolţire;

 

A linişte de prunc blagoslovit,

A rugăciuni şi-a nopţi cu lampa trasă,

A tânăr trup în lacrimă sfinţit,

Când nu răzbea să curme întreaga suferinţă.

 

 

Vis îndoielnic

 

E vis, la început, speranţă-i, mai târziu,

Şi trudă binecuvântată, de plugar

Ce brazda şi-o întoarce în pustiu,

Fără să ştie dacă va culege

Ori truda o să-i fie în zadar,

Căci, nu întotdeauna vin ploile, la vreme,

Şi ţolul de omături nu e destul de gros;

În nopţi târzii şi line, bietul poet se teme

Şi se întreabă-n sine: ce scrie-i de folos?