Melania Cuc: Toamna 2025 - între exod și acel echilibru aproape pierdut

Toamna astronomică  începe mereu pe 22 septembrie, când ziua și noaptea s-e echilibrează pentru o clipă.  În 2025, toamna nu mai e doar o tranziție între anotimpuri, ci o radiografie a Planetei aflată în criză majoră. Oamenii de azi trecem prin anotimpuri ca printr-o succesiune de ferestre mai mult virtuale, în care schimbarea luminii de afară contează mai puțin decât schimbarea algoritmilor dintr-o aplicație de pe telefon. Calendarul nostru se derulează sub formă de notificări, de interese și evenimente pe care le credem a fi importante: vara vine cu vacanța, toamna impune începerea școlilor, iarna sărbătorim în avans și în lanț Crăciunul și revelionul, Primăvara? Deja aveam alte și alte planuri pentru concedii. Asta ar fi partea frumoasă a lucrurilor. Trăim într-o lume unde omul este prins în iureșul informației și al banilor, nu mai percepem corect ritmul organic al naturii, așa cum făceau străbunii. Ei aveau timpul și sărbătorile creștine, datinile și praznicele de moarte și renaștere.  Nouă ne scapă printre degete evenimentele astrale.

Am prins a trăi după alte norme,  dar natura continuă să-și trăiască anotimpurile, se adaptează fără să ne întrebe, să ne ceară voie. E vremea migrației păsărilor călătoare și ele încearcă să respecte rânduiala ancestrală. Vin și pleacă de secole pe aceleași trasee. Este (era) o ordine cosmică și în acest gest, o fidelitate a speciei față de memoria anecestrală și un instinct despre care omul nu știe mare lucru. Ele pleacau  dar nu-și uitau rostul, cuibul, ritmul.

 Întrebarea mea nu este despre berze, ci despre noi oamenii:  ne cunoaștem propriul ritm astral și biologic?

Dacă mă refer la vârstele omului prin prisma toamnei, observ că există o lecție a vieții înscrisă în acest anotimp opulent, dar tragic. Copilul descoperă, prin plecarea păsărilor, realitatea despărțirii de cuib, familie, pleacă pe drumul educației personale. Tânărul, în elanul său destinic, se proiectează în zborul cocorilor, visând la alte orizonturi. Insul la maturitate este prea copleșit de calcule și de ce recolte trebuie culese și vândute, face bilanțuri și îl apasă responsabilitățile, nu mai are răgazul contemplării unui stol de păsări călătoare. Bătrânul? Simte apropierea iernii prin  „durerea de oase”,  îl copleșește fenomenul  și deși înțelege, refuză să creadă că toamna este doar o verigă din ciclul vieții.

Să ne imaginăm drumul păsărilor călătoare. De la speranță la trudă, noi, ca și ele, ne implicăm în obținerea unei bucăți de pâine mai albă. Căutăm alte habitate mai generoase. Omul ignoră dorința de zbor a sufletului, material e prins de pământ cu propriile iluzii de mărire.

Păsările migratoare sunt simboluri ale ritmului natural. Din România pleacă spre sud, în Grecia, Spania, Africa sau chiar India. Dar drumul lor nu e defel sigur în ziua de azi. Dacă în urmă cu doar 20 de ani, migrația era un ritual predictibil, astăzi e o cursă cu obstacole. Capcanele sunt peste tot; temperaturi instabile, radiații UV crescute, dispariția unor habitate (unde se opreau cât să se întremneze) și poluarea electromagnetică le pun în pericol de moarte. Unele aleg să nu mai plece, profită de iernile care se îmblânzesc și  le oferă condiții minime de trai aici, prefer să se obișnuiască cu zăpada decât să zboare mii de kilometri spre sud. În iarna trecută, malul Mureșului superior era alb de omăt și de penajul berzelor care nici gând nu aveau să plece spre Dardanele.

Ornitologii spun că în zone precum Lacul Bistreț sau Delta Dunării, și pelicanii și cormoranii rămân peste iarnă la adăpost. Este adaptarea din mers la o lume care se schimbă din temelie. Dar migrația incompletă afectează ciclurile de reproducere, distribuția speciilor pe o arie geografică și teritorială,  multe dintre ele se rătăcesc, nu mai găsesc echilibru în ecosisteme. Exemplarele care rămân să ierneze în jurul paralele 45, se confruntă cu alte și alte pericole. Defrișările massive ( peste 450.000 de hectare de pădure sunt pierdute în România în ultimele două decenii), astfel s-au redus și zonele lor de popas și hrănire. În Africa, unul din continentele de deștinație a migraoarelor, seceta extremă și conflictele armate au distrus multe dintre zonele de cuibărit.

Dar nu doar acolo, traseul de migrație este marcat cu conflicte armate, lângă noi este războiul din Ucraina, care continuă să producă victime umane și instabilitate regională, să polueze atmosfera. Și zgomotul derutează fragilele păsări  aflate pe rute știute de ele din generații și generații. În Gaza, distrugerea infrastructurii civile  nu duce doar la criza umanitară, în Liban, escaladarea violenței  la cote de nepermis pentru cetățenii lumii din Mileniul Trei,… sunt pericole reale nu doar pentru oamenii de pe pământ,  și pentru păsările din aer.

Între atâtea tragedii ale umanității, romanticul zbor al păsărilor migratoare  este un joc de "ruletă rusească". Statisticile spun că unul din opt oameni de pe planetă trăiește la mai puțin de cinci kilometri de un conflict armat. În acest context belicos, renunțarea păsărilor la călătoria spre locurile obișnuite de iernare nu mai e un fenomen normal, este un avertisment ce ne determină să conștientizăm că toate se schimbă din mers.

Și totuși, toamna rămâne un anotimp al roadelor, dar și al plecărilor. Ne obligă să culegem ce am semănat în primăvară.

.