Mihaela Băbuşanu Amalanci ,-Adevărata fericire (True happiness)

Pe Mihaela Băbuşanu Amalanci am descoperit-o printre poeţii tineri care băteau la porţile Revistei Agero Sttgart, în urmă cu doi ani. Poemele ei,delicate ca o horbotă lucrată în porţelan de Mainssen, cu tuşe moderniste şi accente personale remarcabile , m-au atras de la prima citire.

În timp, am urmărit activitatea literară a autoarei şi toată odeseea prefacerii unei sintagme în poem mi-a demonstrate că aveam de-a face cu o poetă veritabilă.

MBA scrie din dragoste , dintr-o iubire care are darul să prefacă fiecare imagine din lumea sa interioară,în vers. Stilul are prestanţă, indiferenţă la moda prezentulului şi chiar la clasicismul care, la unii dintre autorii contingentului ei, încă mai i se oferă tribute prin formă şi conţinut. Nimic din mimetismul prezentului literar,care se ,,poartă,, pe paginile electronice

şi prin revistele clasice , nu veţi găsi în poemele Mihaelei. Ea scrie clar şi fără să plece urechea la foşnetul vântului unei creaţii literare tot mai încărcate, din păcate, de licenţe poetice care şochează prin teribilism şi păcate necosumate.

MBA este o voce distinctă în hărălaia lirică , este printre puţinii poeţi care ies în faţă doar atunci când sunt convinşi că au atins punctual de ,,fierbere,, al creaţiei personale.

Cu rădăcini sigure în nativitatea-i antheică, Mihaela îşi începe periplul editorial cu un poem în care, fericirea este umbra idilică a copilăriei de la ţară.

,,Fericirea/îngăduie inimii/să treacă dealurile/până la Băbuşa,/să adune de pe uliţi,/din păduri/şi de pe prispa casei/fericirea inimii:/mama, tata, fraţii şi...jarul. /,,

Fără hiatusuri şi etape arse depoamnă, poeta îşi ţese biografia lirică precum o penelopă care se încrede în destin şi mai ales, are ştiinţa femeilor care au învăţat cum să aştepte prin proria lor creaţie.

Nimic în plus, nimic în minus în ţesătura poemului şi ...crochiul gestului umblător peste colinele modave se întrezăreşte ca o aripă care se întoarce spre rădăcină.Acasă! De aici porneşte metafora şi mai apoi, Iubirea,atotcuprinzătoare,este definită elegant ca înt-o grafie japoneză, în paginile cărţii de faţă. Între rural şi citadin se construieşte un pod din imagini şi gesturi simple,tandre, pentru ca mai apoi, din locurile comune,- să se nască versuri emoţionale.

,,Iubesc dimineaţa când noaptea/am trăit şi visat prin tine,/zornăie linguriţa în ibric,/cafeaua cu aromă de Italia/îmi trezeşte sentimente latino;/e uşor să faci cafea bună/când ai ingredientul/trăirea aceasta nouă/o savurez pe-ndelete cu lapte. (Iubire)

Mereu gata să descopere noile universuri ale ambientului imediat, MBA se redescopere pe sine,- un om pentru care literatura este numai unealta cu care cositoreşte imaginile într-un fel de film retro, dar cu nuanţări peste care nu poţi trece fără să observi, să te bucuri de esenţa poemului.

Conştientă de talentul său, harnică şi cu antenele spirituale îndreptate spre tot ce se află în jur, poeta nu se pierde în detalii, nici în balastul vorbelor de prisos.

Aproape fiecare poem este un tipar de viaţă,- destin

pe care, literar vorbind, Mihaeala şi-l asumă cu patimă şi curiozitate de ins care ştie că deţine un rol major în simfonia generaţiei sale.

,,coborâtă/din trenul/pasiunii/îmi caut/silueta rătăcită/dincolo de trecut. (Trăiri).

Simplificate până la osatura metaforei, alte poeme din cartea de faţă reuşesc să definească biografia personală a ,, născocitorului,, care nu se va mulţumi niciodată cu ceea ce îi oferă timpul său, adică, prezentul. Ca oricare poet care se respectă şi MBA se caută atemporar şi când,căutările îi sunt împlinite reuşeşte să cânte pe dimensiunile poemului. Simplu, fără artificii dar,cu mierea talentului indiscutabil picurată pe pagina cărţii.