Poeme verzi pe pereți

Poetul Nicolae Băciuț nu mai are nevoie de recenzii de carte pentru a da semn lumii că Există. și există frumos în ceea ce face, și există inteligent prin ceea ce scrie și este și generos cu colegii de breasă, pe care îi editează. Dăruiește pentru că deține o uriașă bogăție culturală.
Dar mai ales, Nicolae Băciuț există superb prin poemele sale cu miez de înțelepciune și mereu proaspete, irepetabile, deși scrie mai mult într-un an decât alți scriitori într-o viață.
A tixit demult raftul de bibliotecă cu cărțile scrise și publicate, dar Nicolae Băciuț scrie cu aceeași patimă a adolescentului care caută în turnul catedralei din burgul Bistriței, caută la maturite, un poem-scrisoare din adolescență și pe care a caligrafiat numele destinatarului:Giovanni Papini.
Poetul Nicolae Băciuț este un romantic dar, puțini sunt oamenii pe care îi cunosc și care știu să își gestioneze timpul unei zile , cum reușește să o facă Nicolae Băciuț. Se împarte între mangemenetul cultural, munca editorială, familie și masa de scris, cu bucurie, cu pricpere și seriozitate.
Recentul volum de versuri, intitulat POEME VERZI PE PEREȚI, și care a aparut într-o formă grafică elegantă, la Editura NICO din Tg. Mureș, atrage cititorul, mai întâi prin titlul îndrăzneț, parafrazând sintagma ce nuanțează starea de visare fără de limesuri lumești.
Apoi, citești poemele. Frumoase. Calde. Curgătoare pe firul ideii, și prinzi aripa versului, apoi netezești hârtia paginii și treci mai departe. Fiecare poem este un test la nemurire, un sublim eșantion de viață.
Dar ce ar fi o carte de poezie fără dragoste? Și volumul de față este smălțuit frumos în culori ca de apă, este prezentă iubirea și candoarea, liniștea și impetuoasa căutare a perfecțiunii umane. O spirală a vieții se desprinde în volute de imni adresați viitorului, dar viitorul se coagulează din prezentul căutărilor febrile și din trecutul, peste care, Nicoale Băciuț calcă cu pași de poet autentic. Dar, ce spun eu: poet autentic? Nicolae Băciuț este poet până în inimă, dincolo de viață și dincolo de moarte, în sărăcie și în bogăție, a jurat și așa își trăiește zilele, cu Poezia de mână.
,,Eu nu mă joc de-a scrisul,, îmi spunea odată, și pentru a rămâne statornic în această meserie de credință, Nicolae Băciuț extrage din macinișul cotidianului, scoate esența întâmplărilor și le aureolează cu lumina poemului. Nimic în plus și nimic în minus, nu există ceva ce ar putea știrbi din rotunjimea poemului. Sigur, talentul indubitabil, dar și exercițiul scrierii, ca o osândă conștient asumată, dau nota de universalitate și bogăția poemului.
Singurătatea fertilă, ce pare a fi mers bine cu poezia dintotdeuna, nu se simte în poemul băciutzian, aici cuvintele sunt rotunjite și dăruite ca merele din pomul cel bun. Și poetul nu e singur, și iarăși înflorește, rodește sintagme cu întelesuri ce se doresc descifrate.
Pe coperta a 4-a citesc:,, Tu nu ai vârstă/ Tu ești fără timp;/ te apleci și miorși/ florile din fotografie/ ,, este un fragmentul din poemul dăruit Carinei. Nici nu trebuie să ne întrebăm noi cine este Carina. Poate fi foarte bine și un nume comun, o licență poetică, dar aici, Carina este bucuria, este minunea care face legătura genetic și spritual, între vârsta poetului-bunic, și cea a nepoatei, pentru și despre care poveste, poemul se scrie ca o miruire. ,, (...) vorbești în limba ta/ pe care nimeni nu o știe/.
La pagina 42, poemul Vârste este dedicat tatălui plecat în Cer. Și iată cum, pe scări diferite se poate lua în calcul transcendența nu doar virtuală, a omului-poet, care scrie și trăiește, trăiește și scrie într-o simbioză perfectă.
Stampe elegante și chintesență a mărturisirilor, poemele din acest volum adaugă falii peste falii la trăinicia operei literare semnată de Nicolae Băciuț.
Nu doar locurile comune prind lamură de poezie aici, esențele vechii culturi și filosofia lumii adunată din cărți, sunt puncte de susținere a eului creator. Poemele se citesc fără poticneli, datorită tehnicii perfecte. Poemele nu te lasă nepăsător, și te bucuri și urăști, visezi la lumile interzise muritorilor de rând.
Așa dupa cum se vede la finalul fiecărui poem, este trecută o dată și (uneori) un loc, ca o certificare a nașterii poemului în sine, dar noi știm că acele strofe de poezie au fost purtate sub cămașa christică, în inimă, multă vreme mai înainte de-a-l scrie pe Poet, și el, Poetul să le treacă pe hârtie. Nicolae Băciuț este sigur pe propria-i menire. Scrie oriunde, oricând, scrie pentru că altminteri nu ar mai putea să respire.
,,Poeme verzi pe pereți,, este o mostră lirică de întrebări la care Nicolae Băciuț caută cu febrilitate răspunsuri la întrebarea veche de când lumea: ,,...pentru cine să pregătesc vițelul cel gras?,, ( Poemul risipitor).