Clepsidra în care cuvintele au devenit Poezie

CLEPSIDRA DE CUVINTE , o carte ce macină între pagini, prezentul, trecutul și viitorul. Așa am simțit că se așează, într-o singură frază, destinul cărții semnată de George Schinteie și apărută recent la Editura ARTPress din Timișoara.
Mai bine de o sută de pagini reunite, printr-o grafică extraordinară, într-un volum pe care orice poet și l-ar dori în raftul cu cărți personale.
M-a surprins plăcut eleganța caligrafierii copertelor, ingeniozitatea modulării titlului între cele două emisfere ale unei clepsidre ce ne relevă nu doar timpul, ci și, în cazul de față , biruința Artei adevărate într-o perioadă istorică nu tocmai norocoasă pentru cei ce creează.
Executată după un concept graphic design, ai cărui semnatari sunt Valeriu Sepi și Camil Mihăescu (secondați de Alex Zupancich) placheta impresionează mai întâi vizual, te atrage să citești pagină după pagină, și să așezi ca într-un puzle pe măsură, și alte detalii, prin pictura de calitate, pe care o găsești acolo.
Îndeobște, nu sunt pentru îngemănarea poemului cu pictura, mereu am avut impresia că cele două cotiledoane ale aceleiași semințe cultural-artistice s-ar putea susține una pe alta până întracolo, încât cititorului să îi fie impusă din start o viziune anume asupra poemului. Sau invers.
Nu este cazul la această carte (album de artă) unde fiecare poezie își susține pagina cu temeinicie, iar lucrarea plastică din vecinătate nu face altceva decât să elibereze spiritul, acea adiere de libertate interioară, de care avem nevoie cu toții pentru a intra în starea de grație.
Și poetul pledează profesionist, cu uneltele sale, pentru sintagmele care, odată prinse în alunecușul clepsidrei-poetice, ele, cuvintele devin poeme de o robustețe ce transcede fără probleme din pagină în pagină, fără să se dilueze mesajul.
,,Ți-am promis că-ți zidesc o catedrală” este primul vers din carte, și vedem apoi, cum pagină după pagină, George Schinteie zidărește cuvintele știute și mai puțin știute, în alcovuri unde vor veni și îngerii lacrimei, și umbrele, și oamenii cu dragostea cea mare...
Cu vers modern, dar care nu șochează prin limbajul răzvrătirii poeților de astăzi, autorul ,,Clepsidrei de cuvinte” alcătuiește forme aproape geometrice în matricea verbală, trece cu știință și fără șovăială dintr-un plan în altul, construiește metafore și stări de spirit excepționale.
Este un Poet care se cunoaște pe sine. Un om înzestrat nu doar cu simțul frumosului dar, și cu harul perfecțiunii, poemele sale fiind rotunde, fără asperități și fără acel loc ,,liber” în care s-ar putea depune aluviunile uitării.
Este o poezie care se citește în liniște. Nu se aplaudă la fiecare vers, se intră doar în acea stare de transă emoțională prin care noi, ca oameni, ne apropiem cu un lat de deget de dumnezeire, oricare ar fi aceea .
Plaja, nucul, regulile unui joc între A și B, ploaia , speranța, căprioara, dorința de sex, animalul primar, omul, soarele, zahărul... Iată o seamă de cuvinte curgătoare prin clepsidra inventată de George Schinteie, cuvinte care își înțeleg rostul pentru care au fost trimise în lume, și i se supun poetului, devenind monadele unor poeme complexe.
Recunosc, spre rușinea mea, până azi nu am citit nimic din ce a scris și publicat acest poet cu ,,legitimația” asigurată pentru a putea sta la masa-mare a literaturii contemporane. De aceea, cu atât mai mare mi-e bucuria că am avut norocul să cunosc un scriitor ca George Schinteie, un romantic prin definire, un pragmatic prin desfășurarea pe terenul de bătălie cu vremea, a ,,artileriei grele”: Pictura și Literatura.
În vălmășagul universal, când zgomotele strivesc ferestrele caselor noastre, autorul ,,Clepsidrei de cuvinte” ne spune: „Vine un timp în care ne facem socoteli”. Cam asta a făcut și poetul în cartea de față, a adunat și a scăzut, a numărat anii-bucurie și anii-tristețe, a făcut calcule cu mintea și cu inima, pentru ca noi să ne bucurăm de curgerea versului. Nu sunt timpi morți în construcția acestor catedrale-verbale, nu sunt suișuri nici coborâșuri care să ne pună la încercare prin texte cifrate. Totul este la vedere, o panoramă de stări trăite cu intensitatea fulgerului, și altele, lente, comode ca valurile nisipului pe o plajă în iulie.
George Schinteie știe să scrie, o face cu eleganță ca într-o caligrafiere de modă veche.Acolo unde intervine prezentul, cotidianul, ideile prind să se muleze după șablonul acela pe care aș putea să-l asemuiesc cu vinul de viață lungă. Totul se trece, se prefiră în sintagmă.
Amurguri și mofturi erotice nespecificate, un copil rătăcit și streașina casei pe care cântă cocoșul, și alte și alte stampe în culori tari sau în culori de apă, ne atrag să citim pagină după pagină. Poemul este ceea ce este, o parola universal valabila.
Felicitari, George Schinteie!