Poezii şi zile

,,A fi poet înseamnă să ai o aripă ruptă, fericirea. Cu cealaltă, poezia, mai poţi zbura”. (Elena M. Cîmpan)

Poeta Elena M. Cîmpan a devenit ,,o fabrică lirică”, publicând volume de poezii, pe bandă rulantă. Poezia este pentru ea un mod de ,,trăire” cotidiană, ,,o respirare”.
Poezia există în jurul nostru, trebuie doar să ne ataşăm nişte antene speciale sufletului, pentru a o recepta. Aceasta este ideea volumului de versuri al poetei, ,,Poezia noastră cea de toate zilele” (Editura ,,Nico”, 2009, Târgu-Mureş).
Demonstraţia autoarei este una de forţă lirică. În intervalul 21 mai-28 august 2009, ea a scris zilnic câte o poezie.
Ceremonialul creator începe prin invocarea cuvintelor şi a poeziei: ,,coboară cuvinte” (,,Menuet”); ,,pretutindeni,/ căldura poeziei” (,,Pretutindeni”). Universul existenţial al poetei este contaminat de poezie: ,,tot e poezie/în cer şi pe pământ” (,,Încet şi sfânt”). Chiar şi locul profesiunii sale didactice, şcoala, pare a fi ,,tărâmul celălalt” al unui basm liric: ,,În bănci se aşează copii/atâtea poezii”(,,Devreme sau târzii”); ,,pauza mare ţinea/cât spaţiul dintre două/poezii” (,,Pauza mare”).
Liricizarea realităţii se face în manieră soresciană (,,Gest firesc”, ,,Masa de poezii”, ,,Cărţile şi ziua”, ,,Curs de interpretare” etc.). Poezia este hrana zilnică a sufletului: ,,nu pot trăi fără/coaja coaptă a poemului” (,,Poezia cea de toate zilele”).
Poezia potenţează iubirea, este o marfă de schimb pentru o ,,mângâiere” (,,Renunţ, da”), ea poate întârzia venirea morţii (,,Ultimul poem”).
Volumul este de fapt un pariu liric, pe care poeta îl câştigă fiindcă rămâne în ringul poetic, numărată de timp, de zile. Îşi revine, se ridică şi arată publicului, în loc de centura învingătorului, o altă poezie, convinsă că mâine va fi o altă zi şi o altă poezie îi va da târcoale, cerându-şi naşterea pe pagina albă.