Mircea Gelu Buta: Doctorii clujeni au inventat stațiunea Colibița. Eveniment la marea de la munte

Complexul  Fisherman din Colibița a găzduit în această seară un eveniment organizat de Rotary Club Bistrița – District 2241,  Asociația Proprietarilor de Pădure ”Bistricioara”  și Ocolul Silvic Bistrița Bârgăului. A fost vorba de o lansare de carte scrisă de doctorul Mircea Gelu Buta despre Colibița, trecut și prezent, un volum pe cât de bine scris, pe atât de bine documentat.

De asemenea, după lansarea de carte despre care au vorbit  Florin Urâte, președintele Rotary Club Bistrița, Dan Țacăl, șeful Ocolului Silvic din Bistrița Bârgăului și scriitorul Zorin Diaconescu, a fost vernisată și o expoziție foto cu imagini ale satului Colibița atât în perioada interbelică cât și după al doilea război mondial, mai precis în deceniile 7, 8 și 9 ale secolului trecut. Vorbire s-a făcut și despre viitorul stațiunii de interes local în contextul  faptului că acumularea va trebui golită în viitorul apropiat .

Despre trecutul a ceea ce astăzi poartă numele de Colibița, doctorul Mircea Gelu Buta a precizat faptul că stațiunea climaterică Colibița este ”invenția” unor medici din Cluj-Napoca, un sanatoriu pus pe picioare în satul Colibiţa din Bistriţa-Năsăud de Olivia Deleu, soţia unui fost primar al Clujului din perioada interbelică, a ajuns în preajma celui de-al doilea Război Mondial oaza de sănătate a studenţilor, elevilor şi orfanilor din întreaga Transilvanie. Sanatoriul „Caritatea” şi-a încheiat activitatea în anul 1944, când a fost incendiat.

Am mai aflat faptul că în locul care acum fascinează turişti din toată ţara şi de peste hotare, în 1850 erau doar 14 locuitori, care în 1869 şi-au amenajat şi o biserică. În acelaşi an s-a construit şi un drum care lega Colibiţa de Mureşenii Bârgăului pentru a sprijini transportul de material lemnos. Lacul care se întinde pe 5 kilometri  a împrumutat practic denumirea localităţii care a fost inundată pentru ca el să ia naştere.

Numele vine de la „colibe”, locuinţele temporare amenajate de primii ciobani care au transformat locul pitoresc într-un sat. Cel care a văzut potenţialul turistic al acestei zone a fost tâmplarul de origine germană W. Ianitchi, care a construit mai multe case de vacanţă pentru saşii din Bistriţa în 1918. Proprietăţile curative ale aerului de la Colibiţa au făcut cunoscută zona Nu doar potenţialul turistic al zonei a atras bistriţenii la Colibiţa. Informaţii despre proprietăţile curative ale aerului din Colibiţa au început să circule încă din 1883, atunci când o tânără din Bistriţa se spune că s-a vindecat de tuberculoză datorită aerului din această zonă, foarte bogat în ozon.

Sanatoriul a rezistat  preţ de câteva decenii, după care a fost incendiat. „O regiune excelentă pentru a-şi adormi oricine greutăţile neajunsurilor de peste an, a-şi alunga afecţiunile pulmonare inspirând un aer ozonat de brad, având posibilitatea de a face cură la razele de soare ultra-violete, cură care făcută în laboratorii medicale cu lampa „Quartz” costă parale multe şi nu poate sta la nivelul curiei natural”, spuneau jurnaliştii publicaţiei „Frăţia Românească”, în anul 1927.
Evenimentul a fost asezonat de un miniconcert susținut de interpreți ai Centrului Județean pentru Cultură, aici fiind prezent maestrul Fănel Cigu și Matilda Pascal Cojocărița. Nu au lipsit de la lansarea de carte nici membrii Rotary Club Bistrița – District 2241, oameni de afaceri, medici, managerul Spitalului Județean de Urgență, economistul Gabriel Lazany, directoarea Liceului ”Radu Petrescu” , prof. Constanța Neuc, primarul Vasile Laba și viceprimarul Sorin Nușfelean de la Bistrița Bârgăului dar și alți invitați.

Cum a apărut staţiunea Colibiţa???

Totul a început în anul 1923, moment când Asociaţia “Caritatea” din Cluj a început să cumpere terenuri şi case de la localnici, acţiune care s-a încheiat abia după zece ani, adică în anul 1933. În toţi aceşti ani, asociaţia a demarat şi construcţia mai multor pavilioane destinate unui sanatoriu care să asigure cure de recuperare pentru cei cu probleme pulmonare. Finanţarea pentru ridicarea pavilioanelor sanatoriului era asigurată din mai multe surse: donaţii private, sume provenite de la Ministerul Sănătăţii şi Liga Naţională Antituberculoasă, colecte la balurile mascate şi spectacolele de binefacere organizate de societatea „Caritatea“ etc. De obicei, „sezonul“ din staţiunea Colibiţa începea la 1 mai şi se încheia la 1 septembrie, fiind destul de aglomerat. În 1931, la Colibiţa a început construirea unui pavilion destinat cu prioritate ocrotirii şi îngrijirii studenţilor universitari de la Cluj. Alături de Olivia Deleu, unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai construirii pavilionului studenţesc a fost doctorul şi profesorul universitar Iuliu Haţieganu, care a dat din partea rectoratului universităţii circa 200.000 de lei pentru acesta şi a obţinut din partea Ministerului Instrucţiunii alţi 250.000 de lei. Deşi pavilionul studenţesc a fost inaugurat cu mare fast în vara anului 1932, iar prima serie de studenţi cu leziuni tuberculoase a şi beneficiat de un sejur de şase săptămîni, universitatea plătindu-le integral şederea, criza economică a anilor ’30 a întrerupt pentru un timp finalizarea clădirii. În vara lui 1933, inundaţii violente au izolat pentru trei săptămîni pavilioanele sanatoriului de restul lumii, distrugînd calea ferată şi podul de acces spre localitate; dar chiar şi în aceste condiţii, în perioada august-septembrie aici au fost cazaţi 85 de tineri. Aceste sincope sporadice au fost repede depăşite, iar pavilionul studenţesc a funcţionat cu succes şi în anii următori. În urma colectelor publice şi a unor noi donaţii din partea persoanelor private şi a autorităţilor locale transilvănene, aici s-au amenajat trei camere noi, destinate special studenţilor bănăţeni, celor bihoreni şi celor sălăjeni. Atmosfera unui sejur studenţesc la Colibiţa era animată, fiindcă se organizau tombole, spectacole de divertisment, excursii prin împrejurimi şi turnee sportive. Războiul a întrerupt brutal activitatea pavilioanelor de la Colibiţa, iar perioada comunistă a adus cu sine organizarea unor tabere de pionieri în fostele clădiri ridicate de societatea „Caritatea“, dar şi în alte case din zonă.