Mircea Vlădică - Vâslind pe valurile vieții

La cei 85 de ani domnul Mircea Vlădică își publică a zecea carte având puterea de a mai vâsli pe valurile vieții (născut la 5 septembrie 1930 la Ilva-Mare).

         Pornind de la ideea că ”speranța nu moare niciodată, că ea și destinul se însoțesc mereu și la tot pasul, iar echilibrul vieții se află într-o perpetuă căutare”, domnul Mircea Vlădică ajunge la concluzia că ”majoritatea frunzelor din pomul vieții care i-s fost destinat să-l trăiescă pe scena vieții ... au îngălbenit, s-au uscat și au căzut...”

         Tot din cuvântul autorului aflăm că ”destinul și munca asiduă cu rod, însoțită de mișcare cu rost au fost singurele mijloace care i-au călăuzit pașii vieții, spre a-l scoate din impas în situații limită.”

         ”Valurile vieții” -- metaforă sugestivă pentru titlu, simbolizează ”accidentele majore”, evenimentele tragice trăite în copilărie, adolescență, în timpul războiului al doilea mondial, trecând prin robia bolșevică și apoi angajându-se ”într-o mare horă a trădărilor” l-au făcut mai puternic sub puterea destinului.

         Dacă celelalte cărți sunt închinate oamenilor și locurilor natale, aceasta este asemenea unei ”concluzii” a vieții, dovadă coperta a doua cu un apus de soare sugestiv.

         Capitolele ample ca titlu sugerează etapele vieții. De pildă, copilăria este văzută tragic, dar cu accente comice. ”Primul episod din universul copilăriei, o arsură pe corp de gradul IV. Al doilea episod  a constat în pierderea vârfului unui deget în brânza procesată pentru conservare. Un alt eveniment deosebit din perioada mai avansată a copilăriei, cu urmări vizibile, a constat în sfâșierea unei urechi, ce constituie un cadou ce mi-a rămas de la Grivei, câinele nostru mult îndrăgit.”

         Așadar aflăm pe lângă aspecte din viața autorului și ale vieții satului (din Ilva-Mare), cu obiceiurile specifice: cum era casa bunicilor, ce mâncăruri se consumau atunci, obiceiuri de sărbători (Rusalii, Paști, Crăciun, ș.a.).

         Perioada pubertății și adolescenței lasă amprente ”adânci” în sufletul autorului fiind perioada războiului, a refugiului la Vatra-Dornei, a școlilor pe care le-a urmat.

         ”A trecut cu un pas pe lângă poarta vieții veșnice în căruța cu mezeluri sibiene pe șantierul de construcții a căii ferate de pe Silhoasa în anul 1937”.

         ”Deși copil, am fost unul din factorii implicati în incidentul de frontieră ce a avut loc la Vama din Coșna cu prilejul expulzării familiei in 20 octombrie 1940, incident care în final prin voința lui Dumnezeu a fost dezamorsat.” Impresionează în acest capitol momentul când a trecut granița împreună cu un vânzător de tutun, familia fiind refugiată la Vatra-Dornei și a scăpat ca prin urechile acului pe când cel care i-a însoțit a fost ucis ...

         Numai enumerând capitolele aproape că am face o carte a unei vieți zbuciumate și totuși victorioase cu destinul ce i-a fost favorabil în cele mai grele momente ale vieții.

         Deși părinții (tata pantofar și mama casnică, cu cinci copii) l-au îndemnat spre meserii ”practice” s-a regăsit pe calea unei intelectualizări in devenire ”fără ziță de destin”.

         Școli urmate precum cea de la Liceul industrial Câmpulung-Moldovenesc, Colegiul Național George Coșbuc din Năsăud, apoi studiile superioare în cadrul Facultății Tehnico-Economice din cadrul Institutului de Căi Ferate București, Facultatea de Științe Economice-Construcții transporturi în cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca sau Facultatea de Științe Juritice din cadrul aceleiași universități sunt enumerate pe parcursul a 11 capitole.

         O călătorie cu plutele pe Bistrița, i-a lăsat traume ”psihice” care l-au urmărit o bună perioadă. Războiul l-a pus în postura de ”dezertor” când a fost dus ”la muncă forțată prin ridicarea sub puterea armelor a copiilor de lângă părinți, pentru a executa săpături de tranșee în spatele frontului.”

         A fost martorul aruncării în aer a podului metalic situat în fața Cazinoului balnear din Vatra-Dornei.

         Trecerea granitei (”năsăudene”) în pribegia refugiului (oct. 1944) i-a produs mari emoții alături de mama sa. O călătorie la Vatra-Dornei pe jos în plină iarnă l-a expus la grele încercări, spaime din cauza lupilor, etc.

         Sărbătorile Crăciunului și Anului Nou 1945/1946 le-a petrecut pe plaiurile natale, ”ca-n basmele copilăriei”. Facem cunoștință si din acest capitol cu obiceiurile de la sat specifice celor din Ilva-Mare.

         Remarcăm capitolul 14: ”Un pachet cu conținut considerat antiguvernamental pentru cei aflați la putere, mi-a determinat estomparea destinului aflat la răscruce, în momentul în care mă angajasem pe drumul greu al muncii pentru dobândirea unei culturi generale care să mă conducă spre intelectualizare, dar guvernanții acelor vremuri mă vroiau după gratii, în toamna anului 1946”. Acesta spune că nu i-a fost frică.

         Episoadele dramatice din perioada maturității încep cu ideea cunoașterii ”prietenilor” (capitolul 15): ”Deși am fost omul care a asigurat o pâine bună unor prieteni din copilărie, aceștia drept mulțumire au săvârșit un fapt murdar împotriva mea, care le dădusem un mare ajutor în perioada grea de după război, dar, cu toate acestea, manifestarea lor bolnăvicioasă, în loc de a-mi îngreuna evoluția, a constituit un moment crucial împlinirii mele în viitor.”

         Aflăm apoi că a lucrat la exploatările miniere Oradea-Vașcău și Sângeorz-Băi, că a fost martor și salvator la un incendiu devastator, că a fost schior, a salvat oameni de la inundațiile din 1972 și a trăit cutremurul devastator din 4 martie 1977.

         Înainte de final ”Un ultim val prin care destinul m-a trecut fără urmări, a fost acela când m-am încolonat deschis în categoria opozanților regimului, care prin acțiunile lor au reușit să revoluționeze țara cu prețul multor vieți omenești, în Decembrie 1989 și să înlăture oprimarea bolșevică de pe glia curată lăsată moștenire de înaintași.”

         Ultimul capitol (22): ”A sosit în fine timpul pentru revelații, pentru odihnă, pentru meditație dar și pentru o privire retrospectivă asupra amintirilor.”

         Un om, o viață, un destin ce-a lăsat ceva în urma sa prin voință, muncă, cinste, curaj, cu suflet, alături de soția sa și fiica Lucica s-a împlinit prin nepotul Grațian, făcând cinste oamenilor de pe Valea Ilvei.