Pe urmele lui IONEL VLADICA, Unul dintre eroii anonimi ai aerului

Prof. Ana Berengea, Ilva-Mare

Este a noua carte a autorului Mircea Vladica, traitor in Cluj-Napoca, dar nascut la Ilva Mare, la 5 septembrie 1930.
Este absolvent al Colegiului "George Cosbuc" din Nasaud, al Facultatii Tehnico-Economice de pe langa Institutul de Cai Ferate - Bucuresti, al Facultatii de Stiinte Economice si al celei de Stiinte Juridice a Universitatii "Babes-Bolyai" sin Cluj-Napoca.
La pensionare, gandurile i s-au intors spre anii tineretii, spre familie si anii de scoala, ani grei petrecuti in vremuri de restriste a vietii, poate asemanatori cu cei de azi ...
Cartea de fata cuprinde doua parti: prima parte este inchinata fratelui autorului, Ionel, a carui viata s-a sfarsit la numai 21 de ani, intr-un raid aerian, fiind "multiplu lovit, impreuna cu intregul echipaj, a cazut in flacari, in zona de est de Nistru, la 16 martie, 1944".
Impresioneaza imaginea acestui erou de pe meleaguri ilvene, ce strajuieste inca vie in sufletul zbuciumat al fratelui sau, Mircea (autorul). Viata acestui adolescent semana "cu un torent, zbuciumata si tulbure, amenintatoare si tiranica, zgomotoasa si de scurta durata", ca a multor ardeleni din aceasta zona "de granita" dintre Ardeal si Bucovina, care au trecut "granita" in "tara lor din tara lor" din cauza "razboiului sfant" "pornit pentru apararea crucii, care au luptat pentru o cauza pierduta iar disparitia lor a devenit inca o data tragica ..." (Prefata)
Este descrisa apoi viata eroului cartii, Ionel Vladica, refugiat cu intreaga familie la Vatra Dornei, pana cand a plecat pe front in Crimeea.
Tineretea si-a spus cuvantul ... Chiar vremuri grele fiind, tinerii refugiati la Vatra Dornei, impreuna cu familiile, au format o echipa de teatru, au participat la concursuri de schi alpin sau si-au colindat prietenii si consatenii "refugiati" (capitolul "Din nou in Romania, refugiat in propria lui tara").
Capitolul "Vatra Dornei, Orasul patriarhal al nostalgiilor, gazda ocrotitoare cu oameni primitori pentru cei oropsiti de soarta, alungati de la vetrele lor, ce au gasit in el adapost pentru alinarea suferintelor" impresioneaza prin concretizarea si actualizarea vietii petrecute in refugiu. Baluri ca "valsul inimilor" in plin razboi sau serate dansante "cu semnificatii politice ascunse" impresioneaza prin mesaj.
Capitolele "O incursiune riscanta in spatiul de dincolo de munti, controlat de trupele armatei Ungariei Horthyste" sau "Un pas decisiv spre poarta vietii vesnice, spre victorie sau spre mormant" zguduie prin semnificatie ... ca si sfatul parintelui viitorului aviator, Ionel Vladica: "- Vezi tu Ionel. De la parintii mei, la parintii parintilor mei, ne-a ramas ca mostenire, grija, sa ne aparam tara, iar ca sa o aperi, trebuie sa inveti cum s-o faci. Acest lucru, trebuie sa-l tii minte toata viata, incepand de acum".
Sunt cuvintele lui Iacob Vladica, tatalui lui Ionel Vladica si al autorului, in amintirea caruia autorul cartii a ridicat o troita in fata Primariei din Ilva-Mare, ca "un gand pios, o lumanare si a floare eroilor din Ilva Mare" unde elevii scolii din localitate impreuna cu dascalii lor, de ziua eroilor sau Marea Unire gasesc clipe de elogiu istoriei zbuciumate ...
Capitolul al II-lea "Urmasii si continuatorii" ne poarta prin familia pantofarului Iacob Vladica, ce cei cinci fii ramasi in viata, cu urmasii lor, oameni de nadejde imprastiati in toata tara si Europa.
Capitolul "Radacinile, tulpina, increngaturile, mladitele si mugurii arborelui genealogic al pilotului erou" este liantul intre trecut si prezent, viata si speranta, indemn spre traire in care "patriotismul" nu este un sentiment de parada. Felicitari autorului!

Comentarii

22/05/19 14:49
MURESAN VASILE

Unde găsesc sa cumpăr această carte? Mulțumesc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5