Exodul ucrainean reamintește de exodul bistrițeano-năsăudean!

După experiența istorică nefastă, ce a dus la cea mai mare conflagrație mondială, guvernele statelor lumii au colaborat în elaborarea și adoptarea unor acte, tratate și acorduri internaționale unanim acceptate menite să salvargardeze pacea în lume, de a cărei valoare și importanță ne dăm cel mai bine seama atunci când lipsește ori e grav alterată. Acestea stipulează principiile fundamentale ale relaţiilor interstatale: egalitatea suverană, interzicerea utilizării forţei şi ameninţării cu forţa, inviolabilitatea frontierelor, respectarea integrităţii teritoriale, soluţionarea paşnică a conflictelor, neamestecul în treburile interne, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, egalitatea şi dreptul popoarelor la autodeterminare, cooperarea între state şi îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale. Pentru răii planetei toate aceste documente n-au reprezentat și nu reprezintă decât simple petice de hârtie, ce pot fi oricând nesocotite și încălcate din diverse motive căutate sau inventate, cum sunt și cele invocate recent, ce au dus la declanșarea războiului ruso-ucrainean și la exodul ucrainean.

În preajma celui de al Doilea Război Mondial, trupul sfânt al țării noastre a fost sfârtecat, schilodit, ciopârțit, mutilat conform voinței, intereselor și strategiilor celor celor mari și puternici ai vremii.  Prin acte samavolnice, o treime din trupul sfânt al țării, din care făcea parte și județul nostru, a ajuns și datorită slăbiciunilor celor ce trebuiau să aibă grijă de destinele neamului, sub ocupație străină. A urmat o perioadă grea de opresiune și teroare antiromânească, ce a provocat exodul bistrițeano-năsăudean. Ca urmare a prigoanei, opresiunilor, împilărilor, amenințărilor, persecuțiilor mulți bistrițeni au fost nevoiți să-și părăsească părinții, gospodăriile, agoniseala de o viață, locurile natale, să treacă linia de demarcație vremelnică de la Valea Străjii ori Rotunda și să-și găsească ocrotire în România. Printre refugiați s-au numărat mulți tineri îngroziți de perspectiva de a fi nevoiți să lupte sub steag străin. Totul se petrecea într-o atmosferă deosebit de tristă și apăsătoare redată în poezia întitulată:

Mamei,

Dumnezeu ți-ajute mamă,

Astăzi, plec de bună seamă,

Cine-ți va cosi livada?,

Cine-ți va îngrădi ograda?

Apoi plugul în brazda lungă

Înfundat de-o palmă-n dungă

În dumbrava cu fântână

Cine-l va ținea de mână...?

Dumnezeu ți-ajute mamă,

Ce-ți ascunzi ochii-n năframă?

Nu mai plânge, poate iară

Ai să mă întâlnești la vară

Cu ochi triști sub pălărie...

Poate, poate, cine știe?

       În fața exodului populației românești, Gheorghe Mateiu, redactorul Gazetei bistrițene “Săptămâna“ în nr.451/1942 se vede nevoit să adreseze localnicilor îndemnul de a nu-și părăsi locurile natale pentru că: ”Testamentul părinților noștri daci și romani este un ordin categoric, ce ne cere de a trăi pe moșia noastră strămoșească și de a ne înfrăți în veșnicie cu glia, codrul, munții și văile. Fiecare arbore, fiecare frunză, fiecare adiere de vânt sau ciripit de păsări, orice izvor cristalin de munte sau lanurile de grâu ale ținuturilor noastre poartă pecetea sufletului și graiului nostru, iar cine își iubește glia nu dezertează de la datorie, n-o părăsește atunci când vine furtuna, după furtună vine seninul și după durere vine bucuria “.

Refugiul n-a reprezentat pentru bistrițeni o abdicare de la îndatorirea lor fundamentală de a lupta și contribui la salvagardea intereselor superioare ale neamului, ci doar o adaptare a activității la noua situație. Cpt. Dan Traian, născut la 31 mai 1890, la Suseni, fost combatant în Primul Război Mondial pe frontul din Moldova, perioadă în care s-a ocupat printre altele și de organizarea funeraliilor eroinei de la Jiu - Ecaterina Teodoroiu, refugiat împreună cu soţia Elisabeta la Vatra Dornei, de pildă, s-a implicat și a desfăşurat activităţi în favoarea armatei române sub pseudonimul "Ion Bolovan", iar consoarta a ajutat la îngrijirea răniţilor şi bolnavilor.

Un alt refugiat, Nicolae Moldovan (1905 - 1995), un redutabil om politic, parlamentar, Secretar General al Organizaţiei Judeţene de Tineret Bistrița-Năsăud a P.N.Ţ, fost între anii 1932 – 1941, director al Școlii Generale din Josenii Bârgăului, a iniţiat şi a acţionat pentru constituirea Asociaţiei Românilor Expulzaţi şi Refugiaţilor Năsăudeni, proiect care avea să fie finalizat la 27 iulie 1942, în cantina Societăţii ”Regna “, devenind preşedintele acesteia. Aceasta a fost recunoscută de Asociaţia Românilor Expulzaţi şi Refugiaţi din Ardealul Cedat prin Verdictul de la Viena Comitetul Central, prin scrisoarea Nr. 821 din 19 august 1942 adresată ”Domniei Sale Domnului Nicolae Moldovan, Preşedintele Asociaţiei Românilor Expulzaţi şi Refugiaţi din Transilvania de Nord – Despărţâmântul Judeţului Câmplung, cu sediul în Vatra Dornei, str. Regele Mihai I, nr. 8“, care i-a transmis următoarele: ”Am luat act de constituirea Despărţământului Judeţean al Asociaţiei Românilor Refugiaţi şi Expulzaţi din Transilvania de Nord a Jud. Câmpulung (Bucovina) cu sediul în oraşul Vatra Dornei şi în cadrele statutelor autorizăm funcţionarea Dvs., făcând parte integrantă din Asociaţia Românilor Refugiaţi şi Expulzaţi din Ardeal pe Ţară.“

Despre activitatea desfăşurată de Nicolae Moldovan, în această calitate, deosebit de elocvente sunt ştirile consemnate în articolul întitulat ”Căminul Refugiaţilor Ardeleni din Vatra-Dornei“, publicat în Nr.11 din 1 Noiembrie 1943 al Revistei Popasuri din Câmpulung Moldovenesc – Bucovina sub semnătura Prof. Delz Chir, în care printre altele se spune:”De la prima intrare în str. V. Liţu m-am întâlnit cu românaşi de ai noştri refugiaţi din Valea Bârgăului. Vorba şi portul îi fac cunoscuţi de la distanţă. Ba încă am văzut pe unii, veniţi chiar atunci în noaptea aceea, care cu groază şi spaimă povesteau celorlalţi viaţa şi chinurile celor rămaşi acasă. Intrând în birourile sediului refugiaţilor, am fost întâmpinat de preşedintele refugiaţilor, institutorul Nicolae Moldovean, un om poate prea modest, după câte am constatat, fiindcă am avut ocazia să-l văd muncind alături de refugiaţii din cămin şi trudindu-se, numai şi numai ca rânduiala, hrana, curăţenia şi buna economie şi gospodărie să iasă bine. În sala mare a instituţiei am găsit un decor atât de frumos şi cu gust estetic aranjat, încât mai rar mi s-a dat ochilor să văd. Tablourile naţionale şi ale tuturor marilor scriitori şi patrioţi ai neamului nostru erau aranjate la loc de cinste şi împodobite cu tricolorul ţării. Acelaşi frumos decor l-am găsit şi în biroul prim-pretorului Ioan Vlad, care la fel m-a impresionat şi m-a făcut să admir suflete nobile şi curate ardeleneşti, adânc pătrunse de patriotism, ce clocoteşte vulcanic în vinele lor. Mai departe, am cerut vrednicului preşedinte să mă conducă la bucătăria căminului, la sala de mese şi prin dormitoare. Spre o sinceră mărturisire, trebuie să spun, că nici la cele mai bune restaurante din Vatra Dornei n-am gustat mâncare mai bună şi mai curat gătită decât la bucătăria acestui cămin de refugiaţi. Refugiaţii sunt bine organizaţi şi instruiţi încât fiecare ştie ce are de făcut, iar cu toată obiectivitatea nu pot decât a recunoaşte în preşedintele refugiaţilor din Vatra Dornei o adevărată mână de fier, un organizator model şi pe deasupra un foarte mare stăruitor în muncă şi gospodărie. Aceasta pentru binele celor sărmani şi oropsiţi de soartă, care au fost nevoiţi să-şi lase căminele lor dragi şi scumpe şi să fugă pe alte meleaguri până va trece urgia vremurilor, când se vor întoarce iarăşi la locul şi legănul părintesc“.

Din aceeași publicație aflăm că în opera de asistenţă umanitară a refugiaţilor s-a implicat și generalul Corneliu Dragalina, guvernatorul provinciei Bucovina, care făcând o vizită în localităţile din judeţ în care s-au stabilit refugiaţi, constatând situaţia grea în care se aflau aceştia, a dispus ajutorarea lor cu alimente, înscriind totodată în acelaşi scop sume importante în bugetul provinciei. Tot prin grija acestuia, s-a dispus un prim lot de colonizare pentru refugiaţii din acest ţinut, cărora li s-au repartizat în judeţele învecinate câteva sute de hectare de teren, case şi inventar agricol pentru înjghebarea gospodăriilor. Aprecieri de aceeaşi factură la adresa lui Nicolae Moldovan regăsim în lucrarea scriitorului Nicuşor Graur, întitulată ”În preajma altei lumi“, apărută în 1946 la Editura S.A.R.E.C., Bucureşti. Acesta i-a rămas recunoscător întrucât, după ce s-a angrenat într-o acţiune de răspândire de manifeste împotriva regelui Carol al II-lea, fiind în pericol să fie arestat, a apelat la fostul nostru conjudeţean, iar acesta l-a ajutat să părăsească România şi să-şi găsească ocrotire în Cehoslovacia. În lucrare, scriitorul descrie cu lux de amănunte traseul urmat și modul în care s-a desfășurat. ”La orele 9 seara, la Bistriţa ne urcăm cu Pop Gheorghe, inspector cu probleme de vânătoare în judeţul Maramureş şi Moldovan Nicolae, în uniformă de ofiţer într-o maşină mare şi puternică. Prietenii mei veseli şi bine dispuşi glumeau, cântau, se amuzau, străduindu-se să mă antreneze şi pe mine în buna lor dispoziţie. Din maşină îmi arătau din când în când: ”uite satul lui Rebreanu... uite satul lui Coşbuc... uite satul lui Atanasie Todoran. Eu trăiam însă toate torturile iadului de teama unui control al jandarmilor pe şosea. Până la jumătatea drumului nimic, nici un incident. Deodată, însă în Vârful Şetrefului două lumini puternice de lanterne. Ne opresc jandarmii! Norocul face ca plt. maj. care ne controla, în loc să se îndrepte spre stânga maşinii unde eram eu, deschide uşa din dreapta unde se găsea Pop. Eu, cu ţigara în gură priveam şi tremuram, în imaginaţia mea fără limite toate forţele din stat erau puse la toate punctele de frontieră ca să împiedece ieşirea din ţară a lui Nicuşor Graur. Adevărul? Realitatea? Nici gând. Nu se dăduse nici la graniţă, nici în ţară vreun ordin special cu privire la mine. Aceasta s-a întâmplat desigur, dar mult mai târziu, când trecusem demult Tisa!. Plt. maj. ne salută civilizat şi adresându-i-se lui Pop îl roagă să prezinte legitimaţia. Acesta flegmatic, cu mişcări leneşe şi întârziate îi arată un permis de vânătoare. Plt. maj. văzând că se află în faţa unui personagiu investit cu toate ştampilele din stat, stat care trăieşte mai mult ca oricare altul din şi sub teroarea peceţilor azvârlite pe o biată hârtie şi observând şi tresa de ofițer a lui Nicolae Moldovan n-a mai continuat investigaţiile, ne-a salutat respectuos cu câteva scuze anodine, iar maşina şi-a reluat goana frenetică. Nu bănuia plt. maj. ce captură ar fi realizat dacă s-ar fi oprit puţin la mine! Continuăm drumul. Până la Sighet n-am mai avut nici un fel de neplăceri. La orele 2,00 noaptea, ne-am oprit la Lazu Baciului, la un fost primar de suburbie, Niţă Grigoraş. Aici am aflat că am fost condamnat la 5 ani închisoare şi la 10 ani de interdicţie. Am trecut Tisa şi am ajuns în Cehoslovacia, la Apşa de Jos, în limba cehă Nizni-Apşa, un sat mare românesc, unul dintre cele patru sate româneşti, care au rămas Republicii la Conferinţa de pace de la Saint-Germain. Celelalte sunt Apşa de Mijloc, Biserica Albă şi Slatina. Fâşia de pământ pe care se găsesc aceste sate face parte din vechiul Maramureş, care mai înainte forma un singur tot în dreapta şi stânga Tisei. Toate aceste sate sunt peste Tisa. Aşa se explică cum de au rămas acolo la aliaţii noştri izolate; o elementară consideraţiune geografică de frontieră impunea această amputare. A mai fost un motiv, în Slatina se găsesc ocne de sare de o valoare considerabilă. Slatina furnizează sare întregii ţări aşa că având absolută nevoie de aceste ocne a trebuit să lăsăm prietenilor nu numai pământul dar şi oamenii“.

Nicolae Moldovan, dascălul neînfricat, care a oferit şi dăruit bârgăoanilor, conjudeţenilor şi altor conaţionali învăţătură, lumină, bunătate şi altruism şi a primit eea ce oferim noi de regulă binefăcătorilor şi oamenilor noştri de valoare: umilinţe, privări de libertate, înlăturarea din sistemul educaţional, deposedarea de întreaga agoniseală şi nu numai, dar în pofida năpastelor abătute asupra lui, a rămas până în ultimele sale clipe de viață o persoană pentru care cel mai important lucru e triumful binelui comun. În 1964, după adoptarea Decretelor nr.310 și nr.411/1963 privind deținuții politici i-a îndrumat și ajutat să obțină acte de identitate și să  intre în legalitate pe Pop Sabin (1912 – 1974), fost artist la Teatrul Național din Cluj-Napoca, condamnat în contumacie la ani grei de închisoare pentru activități anticomuniste și pe cumnatul acestuia avocatul Bodiu Dumitru, aflat în pericol de a-i împărtăși soarta, care și-au amenajat o ascunzătoare în fânarul părinților de la Joseni, ce le-a oferit ocrotire mai mulți ani, fără să fie descoperiți.

După evenimentele cunoscute sub denumirea Primăvara de la Praga, din 1968, Nicolae Moldovan și-a manifestat chiar și disponibilitatea de a activa și lupta la nevoie în cadrul formațiunilor de gărzi patriotice înființate pentru a preveni evenimente similare în România. Evident, actele și acțiunile de slujire cu devotament și dăruire a țării  ale  unui asemenea om și patriot nu pot și nici nu trebuie să fie uitate. E și motivul pentru care le-am reamintit pentru că pot constitui surse de inspirație valoroase și pentru noi cei de astăzi. Cu speranță în trimful rațiunii asupra violenței trebuie să nu ne lăsăm angrenați în acțiuni care pot compromite insăși ideea de viață, să facem singura politică viabilă, politica vieții. În loc de arme, ce pot ucide de mai multe ori întreaga populație a planetei să operăm cu ramuri de măslin, cu porumbei albi, simbolul păcii, bunei înțelegeri și armoniei.