NICOLAE MOLDOVAN – DASCĂLUL CARE A OFERIT ŞI DĂRUIT ÎNVĂŢĂTURĂ, LUMINĂ, ALTRUISM ŞI A PRIMIT….. ( II )

Marea nedreptate făcută neamului nostru românesc prin Dictatul din 30.08.1940 a lovit deosebit de crunt şi a bulversat întreaga viaţă economică şi socială de pe Valea Bârgăului şi în general de pe teritoriul cedat. Învăţământul a fost unul dintre domeniile, care a avut cel mai mult de suferit, mulţi slujitori fiind înlăturaţi din învăţământ pe considerentul că nu cunosc limba oficială a statului. Fostului director al Şcolii Generale din Josenii Bârgăului Nicolae Moldovan nu i s-a putut imputa acest lucru întrucât cunoştea la perfecţie limba maghiară pe care şi-o însuşise încă din şcoala primară, pe care a urmat-o între 1911-1914 la Şieu-Sfântu. De aceea, s-au căutat şi s-au găsit alte motive pentru a se dispensa de serviciile sale. La o inspecţie s-a constatat că nu înmânase elevilor noile manuale de geografie. A motivat că : ” acestea conţin aprecieri defăimătoare la adresa românilor, iar în calitatea sa de dascăl român, nu-şi poate umili naţia ! “. Se pare că deloc întâmplător, la scurt timp avea să primească ordin de concentrare ca simplu soldat, deşi în armata română avea gradul de ofiţer, fiind trimis într-o unitate de la Sfântu Gheorghe. După o perioadă petrecută acolo, a profitat de o ocazie favorabilă şi a dezertat, iar prin ” Vama cucului “, o cale frecvent uzitată de bârgăoani, cărora le erau familiare căile de acces peste munte a ajuns la Vatra Dornei în România.

Aici a iniţiat şi a acţionat pentru constituirea Asociaţiei Românilor Expulzaţi şi Refugiaţilor Năsăudeni, proiect care avea să fie finalizat la 27 iulie 1942, în cantina Societăţii ” Regna “, devenind preşedintele acesteia. Aceasta a fost recunoscută de Asociaţia Românilor Expulzaţi şi Refugiaţi din Ardealul Cedat prin Verdictul dela Viena Comitetul Central, prin scrisoarea Nr. 821 din 19 august 1942 adresată ” Domniei Sale Domnului Nicolae Moldovan, Preşedintele Asociaţiei Românilor Expulzaţi şi Refugiaţi din Transilvania de Nord – Despărţâmântul Judeţului Câmplung, cu sediul în Vatra Dornei, str. Regele Mihai 1, nr.8“, care i-a transmis următoarele: ” Am luat act de constituirea Despărţământului Judeţean al Asociaţiei Românilor Refugiaţi şi Expulzaţi din Transilvania de Nord a Jud. Câmpulung ( Bucovina) cu sediul în oraşul Vatra Dornei şi în cadrele statutelor autorizăm funcţionarea Dvs., făcând parte integrantă din Asociaţia Românilor Refugiaţi şi Expulzaţi din Ardeal pe Ţară.“

Din aceeaşi publicaţie aflăm că Asociaţia a primit vizita unor scriitori ardeleni, prilej cu care s-a organizat o şezătoare literară sub auspiciile ziarului ”Ardealul“ de sub conducerea vrednicului director Dr. Constantin Hangea. La această şezătoare refugiaţii din Vatra-Dornei, cu concursul comercianţilor şi meseriaşilor au prezentat un program de cântece naţionale şi patriotice foarte bine pregătit, cu meritul d-lui Dumbravă Traian, conducătorul corului format numai din refugiaţi.

Un astfel de cor format din intelectuali, meseriaşi şi comercianţi refugiaţi a luat fiinţă şi în capitala judeţului Câmpulung, sub conducerea vrednicului învăţător Purcil Gavril.

Din aceeaşi publicaţie aflăm că la dispoziţia Centrului de triere Vatra Dornei s-a pus îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru 50 elevi de curs secundar şi alte ajutoare familiilor cu mulţi copii. Opera de asistenţă a refugiaţilor a fost continuată de generalul Corneliu Dragalina, guvernatorul provinciei Bucovina, care făcând o vizită în localităţile din judeţ în care s-au stabilit refugiaţi, constatând situaţia grea în care se aflau aceştia, a dispus ajutorarea lor cu alimente, înscriind totodată în acelaşi scop sume importante în bugetul provinciei. Tot prin grija acestuia, s-a dispus un prim lot de colonizare pentru refugiaţii din acest ţinut, cărora li s-au repartizat în judeţele învecinate câteva sute de hectare de teren, case şi inventar agricol pentru înjghebarea gospodăriilor.

Despre activitatea desfăşurată de Nicolae Moldovan, în această calitate deosebit de elocvente ni se par a fi ştirile şi constatările consemnate de Prof. Delz Chir în articolul întitulat ” Căminul Refugiaţilor Ardeleni din Vatra-Dornei “, apărut în Nr.11 din 1 Noiembrie 1943 al Revistei Popasuri din Câmpulung Moldovenesc – Bucovina, în care se consemneză printre altele:

” De la prima intrare în str. V. Liţu m-am întâlnit cu românaşi de ai noştri refugiaţi din Valea Bârgăului. Vorba şi portul îi fac cunoscuţi de la distanţă. Ba încă am văzut pe unii, veniţi chiar atunci în noaptea aceea, care cu groază şi spaimă povesteau celorlalţi viaţa şi chinurile celor rămaşi acasă.

Intrând în birourile sediului refugiaţilor am fost întâmpinat de preşedintele refugiaţilor, institutorul Nicolae Moldovean, un om poate prea modest, după câte am constatat, fiindcă am avut ocazia să-l văd muncind alături de refugiaţii din cămin şi trudindu-se, numai şi numai ca rânduiala, hrana, curăţenia şi buna economie şi gospodărie să iasă bine. În sala mare a instituţiei am găsit un decor atât de frumos şi cu gust estetic aranjat, încât mai rar mi s-a dat ochilor să văd. Tablourile naţionale şi ale tuturor marilor scriitori şi patrioţi ai neamului nostru erau aranjate la loc de cinste şi împodobite cu tricolorul ţării. Acelaşi frumos decor l-am găsit şi în biroul prim-pretorului Ioan Vlad, care la fel m-a impresionat şi m-a făcut să admir suflete nobile şi curate ardeleneşti, adânc pătrunse de patriotism, ce clocoteşte vulcanic în vinele lor.

Mai departe, am cerut vrednicului preşedinte să mă conducă la bucătăria căminului, la sala de mese şi prin dormitoare. Spre o sinceră mărturisire, trebuie să spun, că nici la cele mai bune restaurante din Vatra Dornei n-am gustat mâncare mai bună şi mai curat gătită decât la bucătăria acestui cămin de refugiaţi.

Refugiaţii sunt bine organizaţi şi instruiţi încât fiecare ştie ce are de făcut, iar cu toată obiectivitatea mea, nu pot de a nu recunoaşte în preşedintele refugiaţilor din Vatra Dornei o adevărată mână de fier, un organizator model şi pe deasupra un foarte mare stăruitor în muncă şi gospodărie. Aceasta pentru binele celor sărmani şi oropsiţi de soartă, care au fost nevoiţi să-şi lase căminele lor dragi şi scumpe şi să fugă pe alte meleaguri până va trece urgia vremurilor, când se vor întoarce iarăşi la locul şi legănul părintesc “.

Aprecieri de aceeaşi factură la adresa lui Nicolae Moldovan regăsim în lucrarea scriitorului Nicuşor Graur, întitulată ” În preajma altei lumi “ apărută în 1946 la Editura S.A.R.E.C., Bucureşti. Acesta, i-a rămas recunoscător întrucât, după ce s-a implicat într-o acţiune de răspândire de manifeste împotriva regelui Carol al II-lea, fiind în pericol să fie arestat a apelat la fostul nostru conjudeţean, iar acesta l-a ajutat să părăsească România şi să-şi găsească ocrotire în Cehoslovacia. În lucrare, scriitorul descrie cu lux de amănunte modul în care au procedat precum şi traseul urmat. ” La orele 9 seara, la Bistriţa ne urcăm cu Pop Gheorghe, inspector cu probleme de vânătoare în judeţul Maramureş şi Moldovan Nicolae, în uniformă de ofiţer într-o maşină mare şi puternică. Prietenii mei veseli şi bine dispuşi glumeau, cântau, se amuzau, străduindu-se să mă antreneze şi pe mine în buna lor dispoziţie. Din maşină îmi arătau din când în când : ” uite satul lui Rebreanu…….. uite satul lui Coşbuc…..uite satul…..Eu trăiam însă toate torturile iadului de teama unui control al jandarmilor pe şosea. Până la jumătatea drumului nimic, nici un incident. Deodată, însă în Vârful Şetrefului două lumini puternice de lanterne. Ne opresc jandarmii. Norocul face ca plt. maj. care ne controla, în loc să se îndrepte spre stânga maşinii unde eram eu, deschide uşa din dreapta unde se găsea Pop. Eu, cu ţigara în gură priveam şi tremuram, în imaginaţia mea fără limite toate forţele din stat erau puse la toate punctele de frontieră ca să împiedece ieşirea din ţară a lui Nicuşor Graur. Adevărul ? Realitatea ? Nici gând. Nu se dăduse nici la graniţă, nici în ţară vreun ordin special cu privire la mine. Aceasta s-a întâmplat desigur, dar mult mai târziu, când trecusem demult Tisa !.

Plt. maj. ne salută civilizat şi adresându-i-se lui Pop îl roagă să prezinte legitimaţia. Acesta flegmatic, cu mişcări leneşe şi întârziate îi arată un permis de vânătoare. Plt. maj. văzând că se află în faţa unui personagiu investit cu toate ştampilele din stat, stat care trăieşte mai mult ca oricare altul din şi sub teroarea peceţilor azvârlite pe o biată hârtie şi observând şi tresa de Lt. a lui Nicolae Moldovan n-a mai continuat investigaţiile, ne-a salutat respectuos cu câteva scuze anodine, iar maşina şi-a reluat goana frenetică. Nu bănuia plt. maj. ce captură ar fi realizat dacă s-ar fi oprit puţin şi la mine !. Continuăm drumul. Până la Sighet n-am mai avut nici un fel de neplăceri. La orele 2,00 noaptea, ne-am oprit la Lazu Baciului, la un fost primar de suburbie, Niţă Grigoraş. Aici am aflat că am fost condamnat la 5 ani închisoare şi la 10 ani de interdicţie. Am trecut Tisa şi am ajuns în Cehoslovacia, la Apşa de Jos, în limba cehă Nizni-Apşa, un sat mare românesc, unul dintre cele patru sate româneşti, care au rămas Republicii la Conferinţa de pace de la Sain-Germain. Celelalte sunt Apşa de Mijloc, Biserica Albă şi Slatina. Fâşia de pământ pe care se găsesc aceste sate face parte din vechiul Maramureş, care mai înainte forma un singur tot în dreapta şi stânga Tisei. Toate aceste sate sunt peste Tisa. Aşa se explică cum de au rămas acolo la aliaţii noştri izolate; o elementară consideraţiune geografică de frontieră impunea această amputare. A mai fost un motiv, în Slatina se găsesc ocne de sare de o valoare considerabilă. Slatina furnizează sare întregii ţări aşa că având absolută nevoie de aceste ocne a trebuit să lăsăm prietenilor nu numai pământul dar şi oamenii“.

După încheierea războiului, în loc să se bucure de aprecieri pozitive pentru activităţile sale exemplare şi de o utilitate incontestabilă desfăşurate, Nicolae Moldovan a ajuns în postura de deţinut politic fiind nevoit să cunoască şi să suporte regimul închisorilor de la Gherla, Poarta Albă, Canal şi altele. La toate acestea aveau să se adauge ulterior alte şi alte umilinţe, printre care înlăturarea sa din învăţământ, ce l-a privat de posibiltatea de a-şi mai exercite profesia şi l-a obligat să lucreze pe diferite şantiere. În urma materializării unor proiecte de sistematizare a municipiului Bistriţa a rămas şi fără casa, pe care o avea pe strada Mihai Eminescu, astfel că înainte de 1989 a fost nevoit să locuiască mai bine de un deceniu într-o cămăruţă închiriată, ori în aceste condiţii credem că n-am greşit deloc atunci când ne-am întitulat articolul ” Nicolae Moldovan, dascălul care a oferit şi dăruit bârgăoanilor, conjudeţenilor şi altor conaţionali învăţătură, lumină, bunătate şi altruism şi a primit….“ ceea ce oferim de regulă binefăcătorilor şi oamenilor noştri de valoare: umilinţe, privări de libertate, înlăturarea din sistemul educaţional, deposedarea de întreaga agoniseală şi nu numai.