George Vasile Raţiu - un elev eminent, un coleg minunat, un profesor de elită și o personalitate de marcă a vieții culturale – scriitor

Floarea Pleş

Despre George Vasile Rațiu și opera lui literară au scris mulți scriitori: Menuț Maximinian, Virginia Brănescu, Nicolae Vrăjmaș, Olimpiu Nușfălean, Mircea Gelu Buta etc., care pe bună dreptate i-au apreciat și lăudat scrierile.

         Mai mult, în anumite împrejurări prin pledoarii și prezentări  power-point, i-au făcut cunoscută vasta și complexa activitate, plină de responsabilitate și patriotism, determinată de  însăși funcțiile  de conducere deținute pe parcursul vieții printre care și cea de director al Casei Corpului Didactic Bistrița-Năsăud, implicându-se în mod direct în apărarea patrimoniului județean ca de exemplu:

         - renovarea și menținerea Casei memoriale „Andrei Mureșanu” din Bistrița și multe alte obiective destinate culturii județene.

         Despre anii tinereții, despre anii de școală, anii de Liceu, s-a vorbit și s-a scris mai puțin, dar încerc eu, Floarea Pleș, colega de Liceu și de clasă a lui George Vasile Rațiu, s-o fac prin așezarea câtorva amintiri în cuvinte scrise, în cuprinsul cărora este multă emoție, tristețe, dar și frumusețe - frumusețea tinereții binecuvântate de Dumnezeu.

         Pentru colegul meu, școala a reprezentat Templul vieții sale, în care s-a format ca OM, a devenit puternic, dârz, ambițios, cu speranța realizării unor strategii de viitor ce-i bântuia prin minte.

         Dat vremurilor trăite, Rațiu născut la 14 septembrie 1935 dintr-o familie de țărani: Vasile și Sabina, cu 6 copii, oameni înțelepți și harnici ca toți bârgăuanii, au traversat o perioadă foarte grea, perioada celui de-al doilea Război Mondial.

        Rațiu, își pierde tata în odiosul masacru înfăptuit de trupele maghiare la 10 octombrie 1944, sub Heniu - Prundul Bârgăului, în prezent localitate Martir, prin împușcare, au fost 7 de toți, aruncați într-o groapă comună.

         Rațiu rămâne orfan la vârsta de 9 ani, marcat de această întâmplare, mai ales împrejurarea în care s-a produs moartea tatălui său.

         În sufletul și comportamentul lui și-a pus amprenta sensibilitatea, credința și speranța în Bunul Dumnezeu, călăuzit fiind mereu de sfaturile mamei: ascultare, disciplină, tăcere dar și curaj.

         L-am cunoscut pe Rațiu într-o împrejurare de poveste, să nu-i spun ,,de plâns” sau o împrejurare ,,hazlie”  într-un camion deschis cu bănci pe laterale și pe mijloc,  înțesat (îngrămădit) de elevi, luați pe parcursul transportului - începând din fața Liceului „George Coșbuc” din Năsăud (rodneni și măiereni-6); Bistrițeni (beclenari și lechințeni-5); Prundul Bârgăului (4), cu destinația Liceul de Administrație Economică Vatra-Dornei.

         Eram după examenul de admitere susținut de fiecare dintre noi la Liceele  din zonele noastre, iar la terminare, după aflarea rezultatelor s-a făcut o selecție a elevilor, a celor care au obținut cele mai mari note în mod deosebit la matematică, fiind recomandați pentru Liceul de specialitate din Vatra-Dornei.

         Am prins perioada în care școlile au început să fie finanțate de Ministere, în cazul nostru, de CENTROCOOP - Ministerul Comerțului, în ramura Cooperației de Consum, era nevoie de oamenii cu pregătire.

         Primirea în incinta Liceului din Vatra-Dornei a fost cordială și ademenitoare, de către directorul Liceului d-l Păduraru însoțit de câțiva profesori și un grup de elevi din Vatra-Dornei cu urarea „Bine ați venit ardelenilor în Bucovina” - o străfulgerare s-a produs în mințile noastre, de rivalitate la învățătură!

         Printre altele, am fost informați despre modul de organizare a cursurilor, de avantajele de care putem beneficia la terminarea studiilor: repartizarea în câmpul muncii  - aveam asigurat locul de muncă, continuarea  studiilor superioare pe bază de repartiție și așa mai departe, toate foarte importante pentru noi – le-am acceptat!

         Ca atare am început primul an de liceu în 1950 la Vatra-Dornei.  O dată cu începerea primului an de școală s-a schimbat denumirea Liceului în Școala Medie Tehnică de Cooperație (lui Rațiu nu i-a plăcut denumirea), preluând și atribuțiile de Școală Postliceală prin introducerea în programa școlară,  în orele de după-masă materiile de specialitate: planificare, statistică, merceologie, contabilitate și finanțe, asigurându-ne profesia de specialiști în domeniul economico-financiar contabil.

         Am dus-o greu timp de 4 ani de zile din toate punctele de vedere: frig la internat și în școală (încălzire cu lemne), servirea mesei la cantina școlii - porții mici, aproape același meniu în fiecare zi, baie – o dată pe săptămână, la baia cu aburi a orașului, orarul foarte încărcat atât de dimineață cât și după-masă în zilele stabilite, și cel mai rău și greu de suportat era urmărirea noastră permanentă: ce făceam în internat, ce vorbeam, cine ne vizita, ce citeam etc. La internat, foarte des găseam cuferele deschise, îmbrăcămintea din dulapuri și așternutul răvășit în căutarea de cărți religioase, iconițe, cruciulițe, doxuri, sancțiunile erau până la exmatriculare.

         Cu toate acestea tinerețea își spunea cuvântul, era perspectiva noastră ca prin învingerea greutăților, să rezistăm, să ne croim un drum în viață - un viitor.

         Învățam cu toții foarte bine, iar colegul Vasile Rațiu s-a remarcat ca fiind pasionat de cultură, de literatură, era foarte activ la ora de Limba și Literatura Română, lucrările lui erau printre cele mai bune, erau apreciate de d-șoara profesoară Aspazia Lungulescu (astăzi în viață - 96 ani), recomandându-i să urmeze Facultatea de Filologie.

         Colegul George Vasile Rațiu a fost inteligent, cu un suflet mare și un caracter puternic - om de cuvânt și drept, cu vorbă caldă și înțeleaptă, o prezență fizică plăcută, elegantă și seriozitate în comportament și vorbire, respectuos, pedant, simpatic - agreat de cei din jur, a fost un coleg și prieten adevărat.

         Au trecut anii, ne-am văzut rar, eventual la întâlnirile organizate de la absolvirea Liceului la o anumită perioadă de timp fiind cele mai plăcute momente în care poveștile nu se mai termină, cu amintiri din cele mai frumoase, cu realizări și neîmpliniri din viață încheiate cu gânduri optimiste, speranță de mai bine până la o nouă întâlnire, ultima fiind în 23 iulie 2011, la care colegul nostru Vasile Rațiu a lipsit, a plecat pentru totdeauna în lumea umbrelor.

         George Vasile Rațiu alături de soție făceau un cuplu frumos, erau fericiți, se completau unul pe celălalt în toate, iar la întâlniri Vasile se dezlănțuia în discurs, povestindu-și întreaga viață.

         Pentru Rațiu întâlnirile cu colegii începute târziu, de abia în anul 2004 după 50 de ani de la absolvire, organizată la Năsăud de colega Floarea Pleș, apoi în fiecare an la Vatra Dornei, erau o revelație, era ceva ce depășea orice bucurie și manifestare prin îmbrățișare, zâmbet și privire. Trăia anii tinereții, privind și analizând fiecare coleg prin prisma anilor de școală, îi vedea așa cum i-a cunoscut: tineri, frumoși, năzdrăvani, emoționați la examene, stângaci în a face curte fetelor, etc., neadmițând parcă realitatea urmelor lăsate de trecerea vremii pe chipul fiecărui dintre noi.

         Așa se face că după întâlnirea din 25.06.2005, după cinzeci și unu de ani de la absolvire, Vasile scrie două cărticele a căror nucleu îl constituie viața personală ca elev, școala și colegii, cu întâmplări reale care sensibilizează până la lacrimi, hrănesc sufletele colegilor de clasă și nu numai.

    Prima carte intitulată ,,De Hram în Poiana Stampei” Editura ,,Macarie” Târgoviște-2005, este povestea unui grup de colegi (băieți), de fapt povestea lui Vasile Rațiu, obligați prin Organizația Uniunii Tineretului Muncitor - UTM, să participe în acțiunea de lămurire a oamenilor din satele învecinate orașului Vatra Dornei, să iasă la vot la Alegerile pentru Marea Adunare Națională, care urma să se desfășoare în 30.11.1952. Citiți cartea!

         A doua  carte intitulată ,,Versul înfruntă Vremurile” - Editura NOVA Didactica a CCD Bistrița-Năsăud - 2006, este o bijuterie! 

         Însăși autorul Vasile Rațiu își deschide sufletul, dând frâu liber amintirilor: sentimente, dragoste, iubire, pe care le înserează în frumoasa carte așa cum inima i-a dictat, așternându-și gândul într-o frază: ,,Cu dor și drag oftând, am suflat în spuza jarului mocnit al dragostei spre a-l reaprinde măcar în priviri. Și așa a fost! El s-a învăpăiat din nou în flăcări după atâtea decenii, pentru ca, spre sfârșitul acelei zile, să fie nevoie de potolirea lui, cu lacrimile despărțiri și mai cu seamă cu sfaturile și bunăcuviință specifice senectuții!”

         La întâlnirea din 25.06.2005, în așa zisa oră de dirigenție, poveștile colegilor au fost numeroase, diverse, interesante, dar de reținut a fost mărturisirea colegei de liceu mai mare - Năzărica (Lazăr Rafila), care povestește despre pedagoga școlii din acea vreme (1949), care după un semestru de la angajare a dispărut, a fost luată de oameni necunoscuți și nu s-a mai știut nimic de ea, dar i-a încredințat Năzăricăi niște versuri cu rugămintea să le învețe pentru ea,  să nu le recite niciodată nimănui.

         De această dată Năzărica le-a recitat, după decenii dea rândul, sunt cuprinse în carte la pag.19, cu precizarea autorului Vasile Rațiu ,,Transmitem poezia așa cum Năzărica și-a amintit-o și ne-a rostit-o. Până la data publicării acestei povestiri n-am reușit să aflăm cine este autorul acestor versuri. Cât privește conținutul de idei al poeziei, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor a le prelua după propriile posibilități, stări sufletești etc”. Versurile poeziei: 

 

         Ca sfinxul nepătruns de nici o minte

         Să stai în ochii tuturor

         Și pururea râzând în fața lor,

         În loc de suflet, să le dai cuvinte!

 

         Și dacă lacrimi grele rău te dor

         Și lumea-i calpă și te minte,

         Tu rabdă-n tine chinurile sfinte,

         Oprind să curgă a lacrimii izvor.

 

         Și înarmat cu-ale mândriei zale,

         Coboară-n în lumea de nătângi,

         Pe toți să-i plângi -

         Tu, nimănui să nu te plângi!

 

         Cert este faptul că, între colegi în perioada acelor timpuri,  s-a statornicit o relație de prietenie puternică, o legătură frățească, de bună colaborare în care s-a concentrat un uriaș potențial de energie, de ambiție și speranță, unindu-ne parcă într-un univers creat de noi elevii, pentru noi și pentru viitorul nostru.

         Viitorul colegului George Vasile Rațiu a fost frumos, cu realizări și împliniri în ceea ce și-a propus, a devenit un om de cultură important, cunoscut la nivel de județ și nu numai, premiat pentru meritele sale de Uniunea Scriitorilor din România, și multe alte distincții, obținând și Titlul de Cetățean de Onoare a comunei Prundu Bârgăului.  

 

         Să-i fie țărână ușoară! 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]