Cuvinte rare şi foarte rare

Moguli

Vocabula coboară în viaţa noastră politică având conotaţii autohtone acuzatoare. Îşi are originea în Asia, mai precis în subcontinentul indian, fiind”importată” de britanicii care stăpâneau India ca pe una din multele lor colonii, socotită însă “perlă a coroanei britanice”.

Nici indienii nu sunt adevăraţii născocitori ai cuvântului, ci l-au izvodit în urma ocupaţiei hoardelor tătaro-mongolice, din vremurile marilor imperii mongolice, de la 1200 până dincolo de mijlocul celui de-al doilea mileniu creştin. Mongolia era patria mogulilor, adică Moghulistan. “Stan”- adică „ţară” („land of choice”), rămas până azi-Uzbekistan, Tatarstan, Kazahstan, Turkmenistan. Reprezentanţii imperiali ai mongolilor în marile oraşe-cetăţi indiene erau numiţi “moguli”. Sensul exact arhaic al vorbei era de “împuternicit cu puteri speciale”. Unul din aceşti moguli mongoli este Shah Jahan, ctitorul splendidului monument funerar Taj Mahal, dedicat celei de a doua soţii, frumoasa Mumtaz Mahal.(Îi era atât de dragă încât nu se putea despărţi de ea.. O lua cu el şi în bătălii. În unadin campaniile contra rebelilor a murit, ceea ce i-aprovocat lui Shah o indescriptibilă durere.)

Cuvântul “mogul”, adus de britanici şi intrat înterbelic în vocabularul limbii române ca un neologism,“dormea” în masa vocabularului românesc, fiind foarte rar folosit. La britanici, de unde avem şi noi voroava, înseamnă “potentat din industrie, finanţe-bănci,comerţ sau alt domeniu”. Dacă britanicii aveau asemenea potentaţi la nivel mondial, se înţelege că “mogulii”noştri sunt mai corect definiţi prin sintagma “miliardari de carton”. Chiar dacă unii din ei sunt bimiliardari, averile provin din rapt, învârteli oneroase, inginerii financiare, cu un cuvânt putregaiuri poleite.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5