Monade: O carte, două destine literare

Editura Karuna propune, în colecţia Lirik, sub genericul Monade, întâlnirea cu poezia a doi autori din generaţii diferite, dar care se apropie sub semnul literaturii: Melania Cuc şi Luca Cipolla.
Cartea surprinde, în primul rând, prin modul în care este construită având, de fapt, două volume sub coperţile ei, fiecare autor beneficiind de o copertă proprie. Astfel, această carte nu are o copertă patru ci două coperte întâi. Mai mult, cartea prezintă aproximativ 30 poezii ale fiecărui autor, atât în română, cât şi în italiană.
Melania Cuc, artistul căruia ursitoarele i-au pus în prima scăldătoare atât darul scrisului, cât şi al picturii, vine, în volumul de faţă, cu o serie de poeme care aduc prospeţimea cuvântului trăit în mediul propice care şi l-a creat în ultimul timp: „Silaba asta tot intră şi iese/ Din ceaşca mea cu ceai englezesc/ Mi s-au umezit buzele/ Şi păru-mi miroase/ A mentă sălbatică”. Întorcându-se acolo unde rădăcinile se află înfipte în glia străbună, la Archiud, unde şi-a conturat o adevărată lume a creaţiei, fiind primul artist din România care expune într-o galerie proprie, într-un găbănaş, Melania Cuc simte fiecare vibraţie a gliei, care-i dă putere de a se revigora în cuvânt: „Iar palmele-mi miros a pământ/ Un scurt metraj cu ziua ce abia/ De m-ajunge pe umărul pe care/ Berzele tot fac reverenţe/ Înainte de zbor”.
La Melania Cuc aduc imagini puternice în vers atât firul ierbii, cât şi puterea munţilor, atât pacea cât şi războiul, totul fiind, până la urmă, o prelungire confesională prin intermediul celei mai puternice arme pe care am primit-o – cuvântul: „Doar o linie violet de zăpadă/ Ce mă poartă direct/ La locul unde/ Şi-au dat întâlnire Iuda cu Mesia”. În poezia Melaniei Cuc stelele „scoase din uz/ Zornăie în buzunarul pardesiului”, albinele îşi procură mierea „direct de pe raft”, ferestrele „au degete în gratii” şi „Îngeru-mi schilav/ Coboară pe frânghii celeste/ În visul chircit, ca un fetus/ În poemul pe care tot amân să-l scriu”.
Poezia Melaniei Cuc nu este doar „o colecţie colectivă de culori sintetice” ci răzbate prin albastrul cerului, verdele crud al câmpiilor sau galbenul pădurilor de toamnă. Atunci când poetul declară: „Nu mai dau randament/ La capacitatea maximă a imaginaţiei mele” găseşte soluţia în dulapul cu cheia pierdută, acolo unde alte gânduri stau la rând pentru a fi aşezate în carte. Învierea, pentru Melania Cuc, este readucerea, prin intermediul artei, a mesajului atotputerniciei: „Curge laptele dulce din straşina lunii/ Şi macii sălbatici înfloresc pe hârtie/ E noaptea întreagă atelierul în care/ Pictez în vopsele de apă/ Crucea-mi din tablă zincată”.
În acest volum, în fiecare colţ există o poveste în care „Copiii ridică din umerii în care/ Aripile dor şi cresc mai departe”. Nu doar mesajul naturii este prezent ci şi o poezie a urbanului în care salvarea se găseşte, până la urmă, tot prin intermediul versului. În această lume citadină: „Stăm la rând în triaj şi maxilarul scrâşneşte/ Din osia neunsă a unui vagon desuet de tramvai” sau „Şi oraşul ocnaş/ SE întoarce pe cealaltă parte/ A nopţii în care/ Intră fluierând astronomul”. Altfel, la Melania Cuc sunt şi rugăciunile, amintindu-ne din volumele precedente faptul că poeta stă la masa creaţiei alături de Dumnezeu: „Mâinile amândouă se întind la soare/ Pe muşamaua cu margarete sălbatice/ Milostiv eşti, Doamne”. Sau „Ziua năduşeşte în fulgii zăpezii/ Cu care Dumnezeu ghiduş a umplut/ Toate pernele pe care stau/ Ca pe o tipsie de aur/ Capete nebotezate de prunci”. Poeta este împodobită „cu flori furate din Grădina Ghetsimanilor, toţi sfinţii fiind părtaşi la fenomenul creaţiei ca într-o tipografie uriaşă. „Palmele Mariei din Magdala miros/ A cerneluri noi de tipar”. Pentru poetă, testamentul vieţii se conturează, pas cu pas, prin poezie: „Mi-am dictat şi mi-am scris/ Certificatul de naştere/ Acolo/ În spaţiul unde nu se întâmpla nimic important/ Cu doar o zi înainte/…/ Aş putea să fiu fericită/ În colţul casei pe un coş cu cărbuni/ Scriu despre experimentul cu facerea lumii/ Într-un pahar cu apă roze”.
Poezia Melaniei Cuc este dată „cu praf de aur vechi”, aducând frumuseţe în faţa cititorilor.
De apreciat gestul Melaniei Cuc de a gira, într-un volum de debut, un tânăr autor. Dacă pentru poetă nu mai este nevoie de prezentarea unui CV, cunoscându-i activitatea bogată de-a lungul anilor, despre Luca Cipolla vă spunem că este poet şi traducător din limba română în limba italiană şi invers şi că este redactor la numeroase reviste. A obţinut şi o serie de premii care îi dau dreptul de a sta cu fruntea sus în rândul poeţilor tineri.
Luca Cipolla este, la rândul lui, un sufletist, făcând poezia românească şi pe autorii acesteia cunoscuţi în Italia prin traducerile pe care le-a făcut. Poezia este, în volumul de faţă, ca o continuă vibraţie, o legătură între poet şi locurile natale, ca o declaraţie de dragoste: „acum nu rămâne decât să închid ochii/ şi să respir încet/ pentru că vreau să te simt/ primăvară/ şi să te îmblânzesc”. Sau „şi era frontiera/ era roua de pământ fertil/ râul frângea deja iluziile mele/ şi versul se reliefa în depărtare/ unde primele piscuri carpatice/ îmi vorbeau de acasă”. Prin atingerea cuvântului, la Cipolla totul devine primăvară iar timpul pare că stă în loc: „să culeg orele, minutele, secundele/ precum firele de nisip/ şi să le vărs în inimă/ astfel încât mereu să-mi aparţină”. „Cuvintele obosite la trezire” se aşază precum cătanele cuminţi în versuri: „cuvintele mele sunt sărace/ ca lemnul de dion/ rezervat Olimpului sensurilor/ cuvintele mele au rădăcini/ care se leagă strâns de trupul tău/ şi-l scutură-n nădejde/ să-şi obţină atenţia/ cuvintele mele umile/ care celebrează nonsensuri/ de gol şi de fraze vane/ cuvintele mele/ aşa mâhnite/ de întristat un ostaş/ în bătălia vieţii;/ cuvintele mele pentru tine,/ impalpabile şi uşoare,/ cu pas delicat,/ şi doar acest lucru am să-ţi dau”.
În poezia lui Luca Cipolla lebăda şi leul stau la aceeaşi masă într-un film în care „glasul unei lumini/ precum braţele calde îmbrăţişez/ o lecţie pe care deja ai învăţat-o”. Aici „cerul n-are pereţi” iar izvoarele „răsar” din maluri de piatră dătătoare de viaţă.
Volumul va fi lansat joi, de la ora 16.00, la Casa Cărţii „N. Steinhardt”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5