Monografia Posmuşului, la o nouă ediţie. Autorul lucrării, dascălul Ioan Someşan a luat calea îngerilor

„Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte
Decât un nume adunat pe-o carte”
(Testament – T. Arghezi)

La 4 ani de la lansarea ediţiei I a Monografiei Posmuşului (1228-2014) lucrarea a fost reeditată. Autorii acestei cărţi sunt dascălii Ioan şi Aurica Someşan şi dr. în Istorie Vasile Şt. Tutula, care au trudit prin Arhivele Naţionale de la Bistriţa, Tg. Mureş şi Cluj-Napoca, arhivele curente de la Şieu, Posmuş, Teaca, Năsăud, Reghin peste 10 ani.
„Această avere a dascălului Someşan este lăsată tuturor posmuşenilor şi celor dornici să răsfoiască pagini de istorie a unui sat cu o vechime de 700 de ani. Un om din popor, pentru poporul din care s-a ridicat împreună cu mine şi căruia i-am dăruit din plin generaţii de elevi şi chiar proprii noştri fii, cărora le-am dat o educaţie aleasă, îndrumându-i să facă studii de calitate. Am urmat cu sfinţenie datinile şi obiceiurile satului nostru. Soţul meu trăia cu multă bucurie întâlnirea cu colegii şi prietenii. La evenimentul România 100 mi-a spus că i-au dat lacrimi la primirea diplomei de onoare pentru întreaga carieră didactică, fiind în Germania. De Crăciun a luat calea îngerilor pentru a le spune legende, cuvinte de învăţătură şi vorbind cu tâlc, lăsându-ne amintirea unui suflet bun şi pur, a cărui esenţă transpare în filele cărţii „Monografia Posmuşului (1228-2019), ediţia a II-a România 100” ne-a declarat prof. Aurica Someşan, coautoare a lucrării.
Un sat într-o carte de istorie. O lucrare voluminoasă, 700 pagini, ce redă şi aspecte despre saşii din Posmuş, colonizaţi aici, la începutul secolului al XIII-lea. După 1970, majoritatea saşilor din Posmuş au emigrat în Germania, în localităţile: Nűrnberg, Lűnen şi Ragensburg. Azi, mărturie a rămas biserica evanghelică (luterană), străzile largi cu case impunătoare, cimitirul german şi o singură persoană de etnie germană, Maria Vultur. Farmecul lucrării constă în bogatul conţinut de informaţii şi date din documentele de arhivă, care impresionează, din istoria orală, aranjate cu migală în pagini, frumos şi bine tehnoredactate. Ea cuprinde un volum mare de informaţii, date şi documente privind existenţa în timp a localităţii de la 1228 până în 2014, cu referinţe despre: vechimea şi atestarea documentară; cadrul natural şi geografic; posmuşenii de-a lungul veacurilor până azi (2014); biserica românească; biserica evanghelică (luterană); evoluţia populaţiei satului între 1720/1720-2011 pe baza de acte oficiale (recensăminte); detalii despre dezvoltarea economico-socială, evacuarea saşilor de azi în 1944 şi revenirea majorităţii lor; situaţia familiilor de saşi din localitate între 1956-1960; etnografie, folclor, port, obiceiuri şi tradiţiile satului atât la români, cât şi la saşi; rolul Şcolii Ardelene în spiritualitatea şi viaţa românilor; şcoala şi grădiniţa din Posmuş; activitatea cultural-artistică şi sportul; o cronică sentimentală despre saşii noştri sau „românii şi saşii”; glosar de arhaisme locale (posmuşenisme); gospodăria ţărănească, inclusiv cea săsească; gastronomia posmuşeană; personalităţi din Posmuş; un grupaj „Varia Historica”, ce cuprinde: oameni, fapte şi locuri, legende istorice, istoria „încurcată” a castelului Teleki din Posmuş; legenda Cetăţuii geto-dacice; păţanii şi adevăruri; colectivizarea agriculturii la Posmuş; viaţa ţăranilor în fotografii; reflecţii istorice şi mitologice; stejarul secular din 1406; ASTRA la Posmuş; poreclele românilor; poreclele saşilor, etc.
Autorii acestei monografii, menţionaţi mai sus merită aprecieri deosebite pentru acest frumos cadou făcut din convingerea şi dăruirea lor, locuitorilor din Posmuş, o oglindă mult mai clară şi o mică carte de vizită, aşa cum este la modă în Uniunea Europeană... probabil şi pentru saşii din Germania, care se vor interesa despre această carte.