Mugur de iarnă

Veronica Ştir trăieşte o existenţă duală prin poemele sale, cuprinse în volumul Mugur de iarnă. Chiar dacă sentimentele redate sunt dominate de culori gri şi negre, nu rareori ni se înfăţişează oglinda lacului, de unde ţâşneşte un nufăr sau din adâncul pădurii un mugur de iarnă, printr-un contrast de fulger. Când viaţa se înfundă pe cărări, lumina, care răsare prin metafore curate ori frapante, cu ajutorul micilor vieţuitoare din natură, aduce frânturi de melodii mai vesele.

Poeta, fiind atrasă de pajiştea satului, născătoare de mame, copilării şi iubiri eterne, redă aceste trăiri în tablouri de multe ori fascinante:

“ape rostogolindu-se/ pietre albe/ mieii aceia/ mai pasc între rugi// într-o oală de lut/ la grindă/ porumbele amare// s-au uscat prunii/ ca nişte gheare de pasăre/ doar puii/ mişună prin livadă// mărul în care / îmi făceam culcuş/ aşteaptă/ să deschid cartea// dau fila/ şi citesc aceeaşi pagină/ nu mai descifrez literele/ se întunecă//”

Oriunde priveşte poeta, poemele îşi fac ochi pentru iarbă, viaţă, lumină, dar şi pentru durere, tristeţe, sfârşit:

“amorţită sub nea/ durerea se trezeşte/ şi înţeapă/ cum ţâşnesc dureros/ dând în muguri/ sânii copilelor//”

Substantivele prin plasticitate se subtituie acţiunilor, ajungându-se la poeme lipsite de verbe:

“ bănuţii florilor/ acuarele pajiştei/ miei păstoriţi de vânt//”

Poeme scurte cu sintagme concentrate, vorbesc despre problemele existenţiale şi pun gânduri în faţa cititorilor spre interpretări sau meditaţii adânci:

“e troienit sufletul/ nu mai treci cu lopata/ printre nămeţi//”

Empatia Veronicăi Ştir o ajută să preia din poverile existenţei, din greutăţile facerii lumii, din gândurile care împânzesc murirea:

“dureros/ plânsul de bărbat/ cum ai îndoi/ bara de oţel//”

“păpădiile s-au trecut/ s-au scrumit/ cum visele de cu seară/ găleata cu ciutură/ cască pe cer/ gura arsă de sete/ mătuşa bătrână/ îşi numără cuiele/ înfipte la încheieturi/ fulgi de salcă/ mă îneacă/ îmi opresc hohotele/ unde s-au dus păpădiile?//”

O suferinţă explicitată pătrunde în cuvinte sau în gesturile cotidiene:

“ în ochii tăi/ marea/ scoate la mal, ba alge, ba stele, ba monştri/ (în mărgele de spumă)/ marini//”

Versurile adesea recurg la principiul reversibilităţii pentru netezirea paşilor de mâine:

“Tu iei un bulgăre de soare/ Eu iau un bulgăre de rouă/ Le frământăm/ Şi facem pâinişoare/ Pe care le coacem/ În spuza zorilor/ Apoi le ronţăim/ Până ne cresc dinţii de lapte//”

“Ne trezim cu ghioceii/ Adormim cu crizanteme/ Distilăm soarele verii/ Şi-l prefacem în poeme//”

Citind poemele doamnei Veronica Ştir, ai impresia că ai interiorizat o porţie bună din înţelepciunea vieţii.