Veronica Ştir – antologia mugurilor

Poeta Veronica Ştir ne invită, prin intermediul volumului „Muguri de iarnă”, apărut la Editura Karuna, la o întâlnire cu poezia surprinsă în cele mai diverse ipostaze ale trăirii umane. Poetă cunoscută a urbei noastre, Veronica Ştir propune descoperirea chipului din icoană: „pânză de iarbă/ pânză de pământ/ pânze de apă”. O poezie a descoperirii sensurilor cuvântului în nopţile de mai, atunci când: „mărul în care/ îmi făceam culcuş/ aşteaptă/ să deschid cartea”. În zori de zi: „peste deal/ uriaşul cu ochi de aur/ deschide o pleoapă grea/ peste lume”. Poemele Veronicăi Ştir lasă pe cer urme argintii, gândul de acasă coborând în beciul în care „înfloresc arome”, iar speranţa pune „schije de gheaţă” astfel încât mugurii de iarnă aduc „peste neaua eternă” dulcea povaţă a poetului.

O poezie în care descoperim lumina: „sfioşi, ghioceii/ împing/ goliatul din iarnă”, iar sufletul devine scriere. „Când soarele răsare în mine” este unul dintre cele mai frumoase versuri care atestă prezenţa luminii în atelierul de creaţie al Veronicăi Ştir atunci când „ochiul lui Dumnezeu/ cercetează lumea”: „lumină roşie/ lumină albă/ prima ţâşneşte din/ miezul pământului/ cealaltă coboară/ pe aripi de heruvimi”. Fiind om care păstrează tainele rugăciunii, poetul este năpădit de gândul în care: „credinţa, fluture/ pe umărul tău drept” este supremul mesaj întru nemurire. Atunci când clopotele vibrează sub pana scrisului descoperim că: „pe strunele lunii/ lunecă arcuşul privighetorii”.

Antologia cuprinde şi poezii din volumul „Clar de caprifoi”, sensibilitatea poetei fiind sugerată de versurile: „plâng pe furiş/ să nu vă bucuraţi de lacrimile mele/ voi, corbilor”. Imaginile descoperă o lume în care trăim după un anumit cod lăsat de strămoşii noştri în: „case ardelene/ aşternute cu frunze de plop amare/ care cu bivoli trec oftând/ sub povara înmiresmată”. Poveştile acestei lumi îşi au rădăcinile în trecutul nostru, în care fiecare erou îşi avea locul lui: „picură-ne printre gene/ lacrimă de cosânzene/ când se-ntorc la gura sobei/ pagini din povestea vorbei”. În leagăn de nemurire, când: „plouă peste tot/ maci roşii, liliac alb”, Veronica Ştir aduce versul în care „ne trezim cu ghioceii/ adormim în crizanteme/ distilăm soarele verii/ şi-l prefacem în poeme”.