Natalia Bârsan, Premiul „Răsunetul Cultural” la Festivalul Național de Proză „Liviu Rebreanu” – 2020

Câte minţi,tot atâtea adevăruri... Tic-Tic…Tic-Tic-Tic…

 

Tom oftează,cu ochii întredeschişi se uită spre ceas:era deja ora 07:30.Panicat,se ridică brusc din pat şi îşi verifică telefonul.Avea şapte apeluri nepreluate de la Ştefan.Aleargă spre baie dezorientat ţipând:

‒ Mamă,îmi poţi călca cămaşa,te rog?E pe marginea patului!

‒ Desigur, scumpule!Dar de ce eşti atât de agitat?E abia 07:50.

‒ Uhm,păi mă întâlnesc cu Ştefan şi cu încă câţiva colegi înainte de festivitate,spune el cu gura plină de pastă de dinţi.

‒ Bine,cămaşa este pe scaun,te aştept la masă!

‒ Nu mănânc,nu am timp,o să-mi cumpăr ceva de la magazin!

‒ Bine, bombonică,îţi las banii pe masă!

Fuge înapoi în cameră,se îmbracă,îşi ia lucrurile şi merge pe hol ca să se încalţe.Deranjat de alintul cu care mama sa i se adresase,îşi dă ochii peste cap şi îi spune ofticat:

‒ Mamăă,te rog,încetează cu acest alint,am şaisprezece ani,sunt deja la liceu,trebuie să scapi de asta,nu vreau ca noii mei prieteni să creadă că sunt unpapă-lapte pe care mama lui îl alintă toată ziua!

‒ Bine, scumpule,în regulă,dar nu văd care e problema,spune mama extrem de confuză.

Pe când să iasă din casă,îl opreşte şi îi spune:

‒ Îţi doresc succes şi ţine minte,fii tu!Sunt sigură că vei întâlni persoane geniale!Oh,uite,ai uitat să-ţi închei nasturele de sus, lasă-mă să te ajut! spune mama râzând.

‒ Uf,mă descurc şi singur,nu mai am doi ani!

‒ Cu toţii mai avem nevoie de ajutor din când în când,nu e nimic umilitor în a accepta ajutorul cuiva!

‒ Of,bine,iar începi cu asta!Mamă,mă descurc!Acum trebuie să plec,mă aşteaptă Ştefan după colţ!

‒ Bine, Tom,te rog să ai grijă!Să-mi dai un apel când ajungi la şcoală şi te rog…

Tom aleargă grăbit fără să o mai asculte pe mama lui,ţipând de peste drum:

‒ Binee,paa!

La scurt timp se întâlneşte cu Ştefan,cei doi îşi fac salutul şi apoi se îndreaptă spre Andrei şi ceilalţi.Tom nu se înţelegea deloc cu eiîncă din gimnaziu,dar de ceva vreme Ştefan începuse să petreacă timp cu ei,așa că, la urma urmei, era obligat într-un fel să îi agreeze.Dat fiind că îi era cel mai bun prieten, nici nu-l prea interesa prezenţa celorlalţi.Ceea ce nu înţelegea el era faptul că o persoană ca Ştefan își petrecea timpul cu nişte persoane ca Eliza,Anya,George şi Paul.

După douăzeci de minute de mers pe jos,cei şapte intră într-un local aflat la câțiva pași de liceu.Lui Tom i se pare că Ştefan încearcă să-i câştige atenţia Elizei,lucru extrem de ciudat.Vorbea tare,spunea multe glume,râdea mai zgomotos ca de obicei. Deodată îl vede cum arată spre adidaşii lui noi,iar ea îşi dă ochii peste cap şi râde. Credea că o impresionează pe Eliza.

Se aşază toţi la masă şi chelnerul le aduce meniurile.Anya îi întreabă pe toţi cum şi-au petrecut vara. Ştefan e primul care răspunde:

‒ Aşa,păi eu am fost aproape toată vara într-o tabără la munte,a fost super tare,aproape două luni fără părinţi,frate,a fost genial!Mi-am făcut mulţi prieteni.Dacă nu era tabăra asta nu mi‑aş fi dat seama ce tari sunt Eliza şi ceilalţi.Ba chiar am încercat câteva chestii noi, dacă înţelegi ce vreau să spun.Frate, m-aş muta acolo! spune el cu mândrie.

‒ Dar tu,Tom? spune Anya pe un ton ironic, râzând cu Eliza.Haide, spune-ne ce ai făcut,sper doar că nu ai rămas la fel de plictisitor ca într-a VIII-a!Ah și,Andrei,tu ce-ai făcut vara asta?Sper că nu ai rămas tot cu benzile tale desenate!

‒ Haide, Tom,nu sta aşa fără să zici nimic,spune Paul.

‒ De ce sunteţi aşa de răi cu el, ce v-a făcut? spune Andrei.

‒ Oh,haide, nimeni nu e rău cu nimeni,nu ştiţi de glumă?!Tom,te-a deranjat ceva din ce a zis Anya?Crede-mă,ei sunt super de treabă,o să te obişnuieşti tu cu glumele lor!Şi Andrei,ce te-a apucat?

‒ E în regulă,spune Tom neajutorat.

‒ Ba nu e! spune Andrei răspicat.De ce ne trataţi ca şi cum am fi ultimii ciudaţi?Ştefan,tu nu erai aşa!

În timp ce ei îşi aruncau contraargumente,Tom se gândea doar la Ştefan.

„Ce poate să aibă el în comun cu aceşti oameni?Chiar nu pot să înţeleg…Adică Ştefan e aşa de diferit,nu e nici pe departe superficial cum sunt ei;el era ca mine!Se pare că vara asta l-a schimbat,tabăra l-a schimbat! Înainte nu-i plăcea genul acesta de mediu,ba din contră, mereu îmi spunea că se bucură că nu suntem ca ei,şi mai ales că noi nu o să ajungem aşa niciodată!Nu mai înţeleg nimic. Ce se întâmplă cu el!?

Oare totul e în capul meu,sau face asta doar ca să se apropie de Eliza?

Eu refuz să cred că a devenit ca ei! Îmi cunosc prietenul!”

Până la urmă, mica ceartă s-a terminat.Lui Tom nu-i prea păsa de ei,nici nu se obosea să răspundă răutăţilor.Pe el îl preocupa doar prietenul său.Nu putea să-şi dea seama ce anume l-a făcut pe Ştefan să se schimbe.Îi era frică să nu-l piardă sau să nu fie acaparat de acel grup şi apoi să-l lase baltă.

Era deja 09:45,deja se îndreptau spre şcoală.Ştefan şi restul grupului erau mai în faţă,iar Andrei şi Tom stăteau mai în spate şi vorbeau:

‒ Tom,ce se întâmplă cu Ştef? întreabă Andrei îngrijorat.

‒ Chiar nu ştiu,sunt mai confuz decât crezi!O să vorbesc după festivitate cu el.

‒ E clar că acest grup l-a făcut să fie aşa!spune Andrei hotărât.

‒ Eu cred că Ştefan se foloseşte de ei ca să petreacă timp cu Eliza,o place încă dintr-a VI-a!Nu cred că ne-ar trăda,îl cunosc,el nu este aşa!

‒ Şi eu credeam că îl cunosc!spune Andrei oftând.

Cei şapte au ajuns la liceu chiar înainte de discursul directoarei.Tom avea mari emoţii.Pentru el era o zi foarte specială,era un nou început,o nouă şansă de a-şi schimba viaţa.Dat fiind că în gimnaziu colegii lui nu erau prea prietenoşi (majoritatea erau asemenea noilor prieteni ai lui Ştefan,dar cea mai rea dintre toate era Eliza).Deşi el era mereu senin şi dispus să socializeze,ei nu prea colaborau. Aşadar,își pusese mari speranţe în această zi!

Cu mari emoţii s-a aşezat în rând cu ceilalţi din careu.Păreau a fi mai multe fete decât băieţi,ceea ce îl speria puţin,deoarece fetele erau cam răutăcioase în general,dar totuşi spera să fie altfel decât la gimnaziu.El era în spate cu Andrei,dar bineînţeles că Ştefan era mai în faţă șivorbea deja cu fetele.Când a văzut asta,Tom iar a început să se îndoiască de el. Începea să aibă un comportament din ce în ce mai neobişnuit.

Dintr-odată simte cum cineva îl bate uşor pe spate. Se întoarce.Era o fată, o fată foarte frumoasă, avea ochii albaştri, părul şaten şi un zâmbet strălucitor. Lui Tom nu-i venea să creadă, a rămas înlemnit uitându-se încontinuu la strălucirea ei. Ea îi zâmbeşte şi îl întreabă:

‒ Bună, ne cunoaştem cumva? întreabă ea timidă.

‒Uhm, aa,bu-bună! Nu cred, răspunde el nedumerit.

‒Te cheamă Tom?

‒Da, da, de unde-mi ştii numele? întreabă el uimit.

‒Am fost vara asta împreună în excursia cu voluntarii de la bibliotecă.Tu eşti cel care a fost înţepat de albină,nu-i aşa?

‒Uhm, da, da,eu sunt, am avut zile şi mai bune, spune el puțin stânjenit, râzând apoi. Dar cum de îmi ştii numele?

‒Toţi am reţinut momentul acela. Ai fugit prin toată tabăra ţipând după ajutor, nu mai ştii? întrebă ea râzând. După acea zi toţi îţi ziceau „Tom-îmblânzitorul de albine”.

‒Oh, cum aş putea uita asta? Vai, nu ştiam că m-aţi numit aşa! spune el râzând.

Cei doi au continuat să vorbească tot timpul cât a durat discursului directoarei. Tom se simţea atât de fericit, dar în același timp, uşor ruşinat, mai ales că el nu prea era obişnuit să primească atenţie din partea fetelor. Simţea că această fată era diferită de restul, şi în plus, aveau în comun voluntariatul, arta şi romanele poliţiste scrise de marea scriitoare Agatha Christie. Era scriitoarea lui preferată. Faptul că povesteau despre lucrurile pe care le aveau în comun îl făcea să se simtă foarte bine.

Diriginta lor a sosit, Doamna Elly, aşa o chema. Părea a fi foarte amabilă, avea un glas suav şi o privire duioasă. Era profesoară de limba şi literatura română. Tom se simţea onorat că are ca dirigintă o profesoară de română, mai ales că pentru el bacul era foarte important. Au urcat spre sălile de clasă.Fata misterioasă (aşa îi spunea,deoarece tot uita să o întrebe cum o cheamă) era încă lângă el, povestindu-i despre căţelul său, Harris.

Ajunşi în clasă, toţi se așază în bănci. Tom îl vede de Andrei, care-l trage deoparte şi îl întreabă entuziasmat:

‒Cine e fata asta surprinzătoare?

‒Uhm, ştttt, Andrei, mai încet, dacă te aude? spune el agitat.

‒Wow, uşurel Tom, de ce eşti aşa de speriat? Mamă, ce te-ai înroşit, cred că cineva este îndrăgostit! zice Andrei chicotind.

‒Ce? Îndrăgostit? O cunosc de zece minute, imposibil, zice el hotărât, dar roşind.

‒E ceva ce se numeşte dragoste la prima vedere,măi, tontule, spune Andrei râzând.

‒Eh, lasă astea acum, vrei să stăm împreună în bancă sau mă laşi să rămân cu ea?

‒Normal că rămâi cu ea, te-ai lovit la cap, ce-ţi veni?

‒Haha, mulţumesc, Andrei, eşti un prieten bun. Ne vedem după?

‒Da, sigur. Doar nu o să ratezi şansa de a te împrieteni cu ea.

Andrei s-a dus mai în spate cu un rând, iar Tom a rămas cu ea.

După ce diriginta le-a adus la cunoştinţă toate informaţiile legate de începerea noului an şcolar, cei doi prieteni şi fata au decis să meargă spre casă împreună. Cât despre Ştefan şi grupul său, Tom nu mai voia să aibă de-a face cu ei, dar totuşi avea de gând să discute cu Ştefan între patru ochi.

Tom a ajuns acasă. Era extrem de fericit. Mama lui s-a bucurat să-l vadă aşa, într-o bună dispoziţie. În timp ce-l strângea în brațe, Tom şi-a dat seama că de dimineaţă a avut o atitudine nepotrivită, exagerată şi i-a spus:

‒Mamă, îmi pare rău pentru comportamentul meu din dimineaţa aceasta, am exagerat şi am fost destul de răutăcios. Nu meritai asta, nu ştiu ce m-a apucat! spune el trist.

‒Scumpule, e în regulă, cu toţii mai greşim! Pentru mine contează că ţi-ai dat seama de unul singur că ai greşit şi mai ales că îţi pare rău!

Apoi s-au aşezat la masă şi Tom a început să-i povestească despre cum a decurs prima zi de şcoală. I-a povestit şi despre Ştefan, cu o mare dezamăgire, dar mai ales despre noua sa colegă.

După cină, Tom s-a dus la culcare, însă nu putea adormi.Se gândea la ce i-a spus Andrei în legătură cu noua sa colegă pe care încă nici nu ştia cum o cheamă. Simţea că se cunosc de o viaţă şi se tot gândea la ce simțise în momentul în care o văzuse. Niciodată nu a mai fost atât de surprins de cineva, îşi spunea:

„O fi dragoste la prima vedere, cum a zis Andrei? Dar nu se poate, iubirea e ceva mult mai complex decât pare, deşi într-o anumită măsură este ceva pur şi simplu”.

Tom, deşi avea doar şaisprezece ani, credea în lucrurile simple şi adevărate, cum ar fi iubirea, pe care o vedea diferit de cum o vedea lumea. Pentru el iubirea însemna respect, loialitate, puritate şi sacrificiu, dar mai ales, ştia că e imposibil să iubeşti pe cineva dacă nu te iubeşti pe tine însuţi mai întâi. Dat fiind că lumea nu prea se mai iubeşte în ziua de azi, a ajuns la concluzia că e greu să mai găseşti iubire adevărată.

 

Două luni mai târziu:

Tom s-a integrat extrem de bine în noua clasă, ba chiar şi-a făcut mulţi prieteni. A continuat să stea cu Andrei şi cu fata cu ochii albaştri – oh, era să uit, nu am menţionat încă numele ei. Numele ei este Ema.„Un nume simplu şi deosebit, pentru o fată simplă şi deosebită!” – aşa îşi spunea Tom de fiecare dată când se gândea la ea.

Ema era genul de fată mai timidă, nu vorbea prea mult, dar mereu era cu zâmbetul pe buze, iar ochii ei plini de veselie îţi făceau ziua mai bună. Avea o energie unică.

Andrei era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Tom, se cunoșteau încă de la grădiniţă, iar de atunci erau nedespărţiţi. Au fost alături unul de celălalt indiferent de situaţie. În clasa a V-a ei doi l-au cunoscut pe Ştefan, iar până în clasa a VIII-a formaseră un mic grup nedespărţit, ba chiar şi-au făcut o promisiune, aceea de a nu pierde legătura indiferent de circumstanţe.Dar, din păcate, se pare că unul dintre ei nu s-a ţinut de acea promisiune.Acelaera Ştefan (despre care o să vă povestesc puţin mai târziu).

Cei trei au devenit prieteni la cataramă, stăteau mereu împreună, împărţeau totul şi se simţeau norocoşi că s-au cunoscut. Andrei era foarte fericit că între Tom şi Ema se înfiripă ceva. Cei doi petreceau mult timp împreună, ba chiar mergeau la voluntariat şi se implicau amândoi în mai multe activităţi. Totul era aşa cum sperase Tom. Era mai mult decât fericit, dar avea momente în care se gândea la Ştefan şi la vremurile bune. Îi lipseau momentele petrecute cu el. Avea zile în care voia să-l ia pur şi simplu deoparte şi să-l întrebe de ce avea atitudinea aceasta faţă de el. Ceea ce îl mai îngrijora pe Tom era faptul că Ştefan, fiind în acest grup, a început să chiulească, ba chiar să ia note mici, ceea ce nu-i stătea în fire până atunci. Era extrem de nepoliticos cu profesorii şi îi umilea pe toţi de la o vreme.

Ştefan şi grupul săutreceau mereu pe lângă Tom de parcă erau doar nişte necunoscuţi.Nici măcar nu se mai salutau, iar asta îl rănea cel mai tare. Parcă el nu mai exista pentru Ştefan, care se lăsase acaparat de cei din grupul său şi credea că ei îi sunt prieteni cu adevărat.

Lăsaţi-mă să vă descriu grupul lui Ştefan:

Elizaera genul de fată care iubea controlul, ea fiind cea care lua deciziile în acel grup în general, iar ceilalţi nu aveau nimic de spus în privinţa asta.

Anya, fiind cea mai bună prietenă a Elizei, era o fată sufletistă, dar care era dependentă de părerea celor din jur. Aşadar,un motiv evident pentru care ea era prietenă bună cu Eliza era că aceasta îi dădea doza de încredere de care avea nevoie în permanenţă, dacă vreţi să o numiţi aşa.

Paulavea nevoie să se simtă mereu în centrul atenţiei, aşadar lui îi convenea acest grup deoarece oscila mereu între Anya şi Eliza.

Cât despreŞtefan, el nu era deloc cum erau ei. Era o persoană destul de paşnică, prietenoasă, bună la suflet şi sinceră. Bine,aşa era cel puţin când se afl în preajma lui Tom şi a lui Andrei. Lucrurile stau altfel acum, iar adevăratul motiv pentru care Ştefan s-a schimbat în această vară este faptul că are sentimente puternice faţă de Eliza încă dintr-a VI-a. În gimnaziu nu era băgat în seamă deloc de acest grup în care este acum, mai ales de Eliza, care îl considera un tocilar plictisitor, la fel cum îi credea şi pe Andrei şi Tom. Aşadar, cum spuneam,avea sentimente faţă de Eliza încă dintr-a VI-a, iar tabăra din această vară a fost şansa lui de a se apropia de ea şi mai ales de a-i demonstra cu orice preţ că nu este un tocilar plictisitor. Cât despre acele lucruri noi pe care le-a încercat, nu era deloc de acord cu consumul de alcool sau tutun, dar s-a lăsat dus de inconştienţă şi a acceptat aceste lucruri doar ca să fie cool în faţa Elizei. Cu timpul, ea a început să-l observe şi l-a integrat în grup.

Când era în jurul lor, Ştefan parcă îşi pierdea raţiunea, ba mai mult, Eliza profita de faptul că el avea sentimente pentru ea şi îl folosea ca să-şi atingă anumite scopuri, iar Ştefan credea că dacă îi îndeplineşte dorinţele, se apropie şi mai tare de ea. Mai avea momente când se gândea la prietenia sa cu Tom, dar tot continua să creadă că acest grup este adevăratul mediu în care se simte bine.

După cum am precizat mai sus, erau deja două luni de când începuse şcoala. Se apropiaTârgul de toamnădin 30 octombrie şi toate clasele se pregăteau cu nerăbdare. La ora de dirigenţie, doamna Elly a început să le explice despre ce este vorba:

‒Dragii mei, după cum ştiţi, se apropie Târgul de toamnă.De asemenea, se va organiza un concurs de creativitate. Fiecare clasă are la dispoziţie o săptămână pentru a pregăticâte cinci obiecte handmade. Din cele cinci obiecte, fiecare diriginte o să-l aleagă pe cel mai bun pentru a reprezenta clasa. Câştigătorul va fi nominalizat prin voturi, chiar în timpul târgului. Bineînţeles, ca în orice concurs, câştigătorii vor fi clasaţi pe trei locuri. Cei care vor fi clasaţi pe locul al treilea vor primi o cană pe care va fi ilustrată sigla târgului de toamnă, cei clasaţi pe locul al doilea vor primi un puzzle cu un peisaj de toamnă, iar cei clasaţi pe locul întâi, o carte despre arta handmade. Are cineva vreo întrebare?

‒Da! strigă Tom foarte hotărât.

‒Spune, Tom, cu ce te pot ajuta?

‒La acest obiect se poate lucra doar individual sau şi în echipă?

‒Desigur, puteţi lucra şi în echipă! Cine doreşte să se înscrie mă poate aştepta în sala profesorală.Vă doresc o zi bună!

Cu toţii o salută pe doamna Elly, iar Tom şi Ema se îndreaptă bucuroşi spre Andrei pentru a‑i propune să se înscrie cu ei la concurs. Cu toate că Tom ştia că Andrei nu era prea încântat de genul acesta de activităţi, deoarece în general nu avea prea multă răbdare când venea vorba de multe detalii,a decis să-şi încerce norocul şi l-a întrebat:

‒Hei, ce zici ne băgăm? Eu şi Ema suntem nerăbdători!

‒Mi-ar plăcea, dar ştii că nu sunt prea priceput la chestii de genul şi nu vreau să vă ţin pe loc! Mai bine înscrieţi-vă voi!

‒Haide, cu siguranţă o să facem treabă bună! spune Ema încrezătoare.

‒Ştiu şi eu?...

‒Haideee, o să ne distrăm! spune Tom.

‒Bine, cu asta m-ai convins! Nimic nu se compară cu momentele petrecute împreună!

‒Daa, aşa mai merge! spune Ema bucuroasă.

Cei trei au decis să lucreze împreună la un coş făcut doar din hârtie, în care să pună fructe de toamnă şi, bineînţeles, faimoasele „tărtăcuţe”propuse de Tom. Au lucrat zile întregi fără oprire, iar rezultatul a fost unul pe măsură.

A sosit ziua cea mare.Cu toţii erau entuziasmaţi. Tom şi cei doi prieteni aşteptau cu nerăbdare cea de-a treia oră, deoarece atunci aveau dirigenţie şi urma să se aleagă obiectul care va reprezenta clasa la concurs. În pauze cu toţii îşi admirau proiectele.Deodată, Ştefan se îndreaptă spre Tom şi îi spune:

‒Foarte frumos, tu ai făcut singur acest coş? întreabă el amabil.

‒Mulţumesc, dar l-am făcut împreună cu Andrei şi Ema! spune Tom surprins.

‒Tom, uite, eu…

Ştefan nici nu apucă să termine ce voia să spună, că Eliza îl apucă de braţ, îl trage deoparte şi îi spune pe un ton răspicat:

‒Aha, deci aici erai, te-am căutat peste tot,ce cauţi între tocilarii ăştia? Mi se pare mie sau vorbeai cu Tom? Ah da, şi unde îmi e apa promisă?

‒Da, îl felicitam pentru proiect! spune el.

‒Cum? Parcă ziceai că este un tocilar plictisitor, că nu îţi mai pasă deloc de el şi că noi îţi suntem prieteni! Ce se întâmplă cu tine? Oh,să nu-mi spui că îţi e dor de Tom! spune ea râzând răutăcios.

‒Nu, nici gând, ce te-a apucat? Nu-mi pasă de el,voi sunteţi prietenii mei!

‒Atunci, dacă nu îţi pasă de el trebuie să-mi demonstrezi! În următoarea pauză vreau să-mi aduci proiectul lui Tom şi să mă ajuţi să-l distrugem, deoarece vreau ca proiectul nostru să fie câştigător!

‒Dar, Eliza, de ce aş face asta? Ei nu ne-au făcut nimic!

‒Ah, deci acum le iei şi apărarea?

‒Nuu, nici gând, dar nu înţeleg de ce să facem asta!

‒Gata, nu mai vreau să aud nimic, ori îmi aduci proiectul lui, ori pleci din grupul ăsta şi n-ai decât să te întorci la ei!

‒Nu! Gata, Eliza, m-am săturat! strigă el,atrăgând atenţia tuturor. Tom şi prietenii lui nu ne-au făcut nimic.Nu am de gând să fac asta. M-am săturat să-mi dai ordine. La început chiar credeam că eşti tare, dar nu eşti decât o prietenă oribilă care profită de noi toţi!

Anya şi Paul se apropie de cei doi. Paulîntreabă:

‒Hei! Ce se întâmplă aici? Ştefan,care-i faza?! De ce te iei de Eliza?

‒Tu de ce te bagi? întreabă el deranjat.

‒Mă bag pentru că e prietena mea şi a Anyei. Tu ai fost mereu în plus şi te-am acceptat doar pentru că Eliza a insistat.

‒Credeam că îmi sunteţi prieteni, dar se pare că nu.Și tu, Eliza, credeam că ne înţelegem,te credeam de treabă!

‒Ştim că îţi place de ea, dar tu crezi că Eliza s-ar uita vreodată la tine? Eşti doar un plângăcios! spune Anya râzând.

‒Dacă tot îl aperi pe Tom, rămâi cu el,eşti doar un tocilar plictisitor, aşa ai fost mereu. Tu nu eşti demn de grupul nostru, aşa că din momentul ăsta eşti total out! spune Eliza răspicat.

‒Foarte bine, nu am nevoie de voi, sunteţi doar nişte profitori!

Ştefan îşi mută lucrurile de lângă Eliza şi se mută singur în bancă, chiar în spatele clasei. Tom a rămas uimit de ceea ce se întâmplase. Şi-a dat seama că Ştefan îi luase apărarea, și parcă voia să meargă la el, să-l întrebe dacă este bine, dar parcă ceva nu-l lăsa. Îi părea rău de el, dar în acelaşi timp, tot era supărat şi dezamăgit de comportamentul pe care îl avusese în ultimele două luni faţă de el.Îi venea să-i spună multe, dar parcă nu-i purta pică, ba chiar avea intenţia de a-l ierta.

A sosit şi cea de-a treia oră. Proiectul lui Tom, Ema şi Andrei a ieșit câştigător, reprezentând astfel clasa la concurs. La ora 13:00,după terminarea cursurilor, s-a deschis târgul. Tom şi prietenii săi au fost clasaţi pe locul al doilea. În timp ce erau premiaţi, Tom l-a observat pe Ştefan retras undeva în spate, zâmbindu-i umil, parcă aşteptând să-i vorbească, dar nu avea cum să ajungă la el deoarece era în mulţime şi nu putea să plece aşa brusc de lângă ceilalţi. Cei trei s-au bucurat foarte tare pentru mica victorie. Mama Emei o aştepta în faţa liceului pentru a o duce acasă. Aflând că au fost clasaţi pe locul al doilea, mama Emei i-a invitat pe băieţi să ia prânzul împreună şi cei trei au sărbătorit acasă la ea. Apoi Tom şi Andrei au plecat împreună spre casă. Tom se tot gândea la Ştefan şi a decis să-i spună lui Andrei despre asta:

‒Crezi că îi pare rău? întreabă Tom.

‒Cui?

‒Lui Ştefan.Azi mi-a luat apărarea, nu erai în clasă?

‒Ba da, toată lumea l-a auzit cum a strigat la Eliza! Dar tot nu am încredere în el,îmi inspiră doar nesiguranţă! Dar în acelaşi timp, poate începe să-şi dea seama de greşeala lui! Nu ştiu ce să mai cred, Ştefan s-a schimbat mult! spune Andrei oftând şi dând din umeri.

‒E adevărat, s-a schimbat mult. Dar dacă îi pare rău cu adevărat? Azi a încercat să vorbească cu mine, ba mai mult, mi-a spus că îi place proiectul nostru şi asta fix înainte de cearta cu Eliza! Poate dacă nu venea ea în acel moment, Ştefan şi cu mine am fi putut discuta. Sincer, îmi e dor de serile în care ieşeam cu toţii să ne întrecem cu bicicletele, de zilele în care împărţeam totul! Mi-aş fi dorit să nu se fi dus în acea tabără, poate lucrurile ar fi fost mult mai diferite acum! spune Tom îngândurat.

‒Sincer, şi mie îmi e dor să fim ca pe vremuri. Ştefan mereu era interesat de benzile desenate pe care le citeam şi făcea glume despre cum o să ajungem bătrâni şi eu voi rămâne cu pasiunea asta pe veci! spune Andrei râzând.

‒Da, aici nu-l contrazic, eşti puţin cam obsedat! spune Tom râzând şi mai tare.

‒Eh na, nici chiar aşa!

‒Andrei, pun pariu că ai măcar una în ghiozdan!

‒Ba nu! spune el chicotind.

Cei doi prieteni au râs împreună până s-au despărţit.

Tom ajunge acasă şi mama sa îl întâmpină spunându-i:

‒Tom, haide, intră! A venit cineva să te vadă! spune ea încântată.

‒Cine? Cine a venit la noi? întreabă el nedumerit.

‒Hai, du-te în bucătărie şi ai să vezi singur!

Tom îşi lasă ghiozdanul în holul casei, îşi pune adidaşii pe suport şi se apropie de bucătărie. La masă era Ştefan, aşteptând să-i vorbească. Tom rămâne surprins şi îi spune:

‒Hei! Ştefan, cum de ai venit pe la mine?

‒Tom, uite, îmi pare rău! Am fost un prieten groaznic, te-am tratat foarte urât şi te-am lăsat baltă,nu ştiu ce a fost în capul meu şi chiar...

Tom îl întrerupe şi îi spune:

‒Ştefan, e în regulă, mulţumesc că ţi-ai făcut curaj şi ai venit până aici!

‒Chiar îmi pare rău, m-am lăsat dus de val,credeam că Eliza chiar mă place, că prietenii ei chiar mă consideră parte din grup şi toate astea m-au făcut să uit de cine sunt! Ştiu că poate e târziu, dar am făcut o mare greşeală. Nu trebuie să mă ierţi, am venit doar ca să ştii că îmi pare rău!

‒Merci, Ştef! Îmi e dor de vremurile bune!

‒Şi mie!

‒Pace? Ce zici de o îngheţată pe verandă? Aşa ca pe vremuri! îl întreabă Tom bucuros.

‒Da! Şi ce zici de o întrecere după aceea?

‒S-a făcut! spune Tom nerăbdător.

Cei doi şi-au făcut salutul prietenesc şi s-au bucurat de restul zilei!

Fiecare poate spune că deţine adevărul, ne putem crea măşti sau nu,dar mereu va ieşi la iveală adevărata noastră faţă!