Ne-au ținut în viață. Radio Europa Liberă 1970-1990

Am lecturat cartea lui Liviu Tofan, ,,Ne-au ținut în viață. Radio Europa Liberă 1970-1990” (Editura ,,Omnium”, București, 2021), cu sentimentul retrăirii unei perioade destul de lungă din viața mea, când ascultam, la început emisiunea muzicală a lui Cornel Chiriac, ,,Metronom’’, apoi în general tot ce emitea radioul ,,Europa Liberă”, până la încetarea activității sale în anul 2008.
Citind această lucrare omagiam într-un fel amintirea a doi preoți, unul greco-catolic, tatăl meu Grigore Zăgrean și altul ortodox, Gheorghe Coman, tatăl poetei Ana Blandiana. Ambilor li s-au potrivit spusele poetei: ,,Tata stătea așa, seară de seară, ore întregi, încremenit și exasperat încercând să descifreze în infernul bruiajelor informații și idei care să-i dea sentimentul legăturii cu restul lumii.” (Ana Blandiana-,,Fusta Europa Liberă”). A asculta Radio ,,Europa Liberă” (vom folosi abrevierea REL) în anii comunismului era sinonim cu ,,o formă de respirație” (Ana Blandiana).
Volumul lui Liviu Tofan impresionează prin cunoașterea profundă, din interior a postului REL, acesta lucrând în redacția românească a REL între anii 1973-1994 ca redactor de știri, șef de secție de Știri și director-adjunct, demisionând la 1 iulie 1994, fiind ,,lucrat” și de SRI-ul lui Virgil Măgureanu, acuzat că ar fi fost ofițer de securitate, trimis ca spion la REL, falsificându-se un document, ,,la  aproape trei ani de la revoluție.” (Liviu Tofan -vom folosi abrevierea LT). Liviu Tofan scrie, așa cum remarca istoricul Adrian Cioroianu sine ira et studio, ,,necosmetizat”, surprinzându-ne prin multe detalii, prin multe noutăți, prin sinceritate, prin curgerea narativă a expunerii, pe alocuri plină de umor, ,,prin echilibru” (Stelian Tănase). La început autorul încearcă să răspundă la întrebarea ,,Ce a fost Radio Europa Liberă”, din perspectiva ,,emițătorului’’ de la München și a ,,receptorului”, a românilor aflați dincolo de cortina de fier. REL a reușit ,,să țină în viață milioane de români, care erau obligați, conform  preceptelor comuniste, să pulseze în ritmul dictat de regim.” (Alexandra Toader).
Alături de Radio ,,Libertate” care emitea pentru Uniunea Sovietică, REL (,,Cel mai important fenomen mediatic din perioada comunistă’’- LT) au fost două posturi de radio autorizate de Congresul SUA, conduse de un management american privat. REL probabil că a început să fie auzit din octombrie 1951, în 1950, potrivit lui Mircea Carp, REL emitea dintr-un camion al armatei americane din Germania. Sediul Radio ,,Libertatea” și REL a fost construit în 1950-1951, la marginea orașului München, finanțarea lor a costat (anual) circa 150-200 de milioane de dolari, la sfârșitul lui 1980. REL a fost numit de unii ,,un guvern din exil” sau ,,partid politic de opoziție.” ,,Melița”, ,,Negura”, ,,Cobra”, ,,Șopârlița Liberă”, cum o botezaseră Securitatea, ,,A spart monopolul comunist al informației și le-a dat est –europenilor posibilitatea de a gândi cu mintea lor și a-și forma păreri proprii...i-a ajutat să-și păstreze demnitatea.” (James Brown - director al REL -1978 -1983). Probabil că această ,,tribună de luptă anticomunistă” (LT) a fost și o dovadă că SUA nu ne-a ,,uitat” și nu ne-a ,,abandonat”, a fost ,,cea mai eficientă armă a Războiului Rece” (LT), a demonstrat ,,formidabila putere a cuvântului liber.” (LT) Liviu Tofan prezintă apoi ,,Departamentul românesc’’ de la REL care avea 46 de posturi, 200 de angajați, colaboratori, corespondenți. La ,,Secția de știri’’ se lucra în ,,foc continuu”, aici munca ,,era cea mai interesantă și mai excitantă” (LT) fiindcă se avea în vedere corectitudinea informațiilor. Sursele de informare erau foarte diverse: presa românească (,,Scânteia” se lectura asiduu), scrisorile venite din țară pe diverse căi, aduse de turiști străini, membri ai corpului diplomatic, ziariști, studenți, doctoranzi, profesori străini, scrisori din partea nomenclaturii nemulțumite, canalele diplomatice, agențiile de știri etc. Vlad Georgescu a crezut că scrisoarea semnată Doina Corne, în vara lui 1982, este cu un pseudonim. Ea și-a asumat-o și astfel a debutat ,,marea Doamnă a disidenței românești”. (LT)
În perioada ianuarie -septembrie 1986, 3200 de corespondențe ,,suspecte” au fost reținute de către Securitate. Ele transmiteau starea de spirit din țară, ,,întrețineau interactivitatea EL cu românii”, mai ales în cadrul emisiunii ,,De vorbă cu ascultătorii” (LT), inițiată de Noel Bernard. Cu el s-au întâlnit: N. Breban, A. Ivasiuc, Al. Paleologu, F. Piersic. Pe Monica Lovinescu și Virgil Ierunca i-au vizitat la Paris: I. Negoițescu, S.A. Doinaș, E. Simion, N. Breban, M. Sorescu, M. Preda, N. Manolescu, N. Stănescu, M. Dinescu, A. Marino, N. Steinhardt, E. Jebeleanu, I. Mălăncioiu, C. Noica, A. Pleșu, G. Liiceanu, A. Buzura, M. Șora și mulți alții. Audiența El a fost mereu în creștere. Emisiunile ei erau ascultate săptămânal de 10 milioane de oameni. Pentru mine, o noutate este cea referitoare la bruiajul EL, încetat în 1963-1964, din considerente economice (costa cam 100 de milioane de dolari) și de imagine externă. Noi cei din România credeam că el a funcționat tot timpul. Bâzâitul aparatului de radio, atunci când căutai ,,să prinzi’ REL, a născut în familia părinților mei verbul ,,a bâzgări’, sinonim cu a audia REL. ,,Codul profesional al REL/RL” era foarte serios. El viza un ,,jurnalism radiofonic independent, profesional și responsabil” (LT), care să exemplifice ,,virtuțile pluralismului și civilizației” (LT). Informațiile erau verificate cel puțin din două surse, comentariile erau responsabile, fără atacuri la viața personală și cea de familie, discursurile erau civilizate, cumpătate, pline de toleranță, fără subiectivisme, fără senzaționalisme, cu ,,aderență neabătută la adevăr” (LT), fără formulări emoționale, arogante, bombastice, vindicative. Aceste ,,reguli americane”, deși au ,,generat frustrări”, cum semnalează autorul, au făcut din REL ,,un radio serios și credibil” (LT).
Liviu Tofan evocă în special două personalități ale REL: directorul Noel Bernard (în perioada 1955-1958 și 1966-1981) și Cornel Chiriac asasinat în 5 martie 1975. Noel Bernard, pe care atât de mult îl aprecia și tatăl meu, care se impunea și prin tonalitatea vocii sale, ,,a fost cel mai sclipitor jurnalist de radio care a existat la EL” (Jim Brown). El convinge conducerea americană de necesitatea unor emisiuni culturale, prevăzând că dintre intelectuali se va ivi disidența românească. Obține din 1970 mărirea duratei de emisie a EL, înființează emisiunea ,,Actualitatea românească”. La moartea lui Noel Bernard, Virgil Ierunca spunea: ,,Vocația lui Noel Bernard a fost aceea de a opune minciunii ca zgomot, adevărul ca șoaptă esențială.” ; ,,Din timpul concentrat pe antenă, el a făcut cariera libertății.” Cornel Chiriac, ,,achiziția lui Noel Bernard” (LT), ,,era anticomunistul cel mai accesibil” ( Dan Goanță), ,,un rebel și un neadaptat” (LT), lider al tineretului prin emisiunea lui muzicală ,,Metronom”. A primit cele mai multe scrisori de la ascultători, a devenit o legendă, a fost ucis de un tânăr de 17 ani pentru bani. Eu totdeauna am crezut că Securitatea română a pus la cale asasinarea lui. Viitorul președinte al României, tovarășul Ion Iliescu îl înfierează cu ,,mânie proletară”, pe Cornel Chiriac, în 1970, de două ori. Aflăm că dosarul de la CNSAS al EL are 60 de volume și 17000 de pagini.
Viața la EL nu era lipsită de pericole, de amenințări din parte Securității din țară. Redactorii și în special directorii EL erau mereu sub presiune, li se înscenau acțiuni de compromitere, de defăimare. Directorului Emil Georgescu îi este tamponată mașina în 1976, este agresat în 1981, Monica Lovinescu este molestată în 1977 la Paris, Emil Georgescu și N. C. Munteanu sunt vizați cu asasinarea, lui Emil Georgescu i se înscenează compromiterea prin biroul lui de avocatură, prin cazul ,,preotului Trifa”. Virgil Ierunca trebuia să fie asasinat de agentul Bistran, agent cu același nume al celui care a anchetat-o pe mama Monicăi Lovinescu, care va muri în 1960 în închisoare. Tot un ofițer cu numele Bistran l-a anchetat și pe Paul Goma în 1977. Liviu Tofan spulberă legenda ,,cancerelor galopante” care i-ar fi vizat pe Noel Bernard, Mihai Cismărescu, Vlad Georgescu, Emil Georgescu, ipoteză susținută și de I. M. Pacepa în ,,Orizonturi roșii”. Liviu Tofan susține că sediul EL ar fi fost verificat pentru iradiere, iar aceasta ar fi necesitat o expunere lungă și aparatură complicată. Eu îmi păstrez și în acest caz rezervele mele.

Liviu Tofan face atractivă istoria REL în perioada 1970-1990 . Ne  semnalează și ,,comicul radioului” prin chipul a doi zgârciți, Ion Gheorghe și Constantin Zaharia, prin ,,crainicul fiasco”, actorul Dan Nuțu complexat că atunci când vorbește la radio, îl ascultă mama lui. Ion Ioanid este îndemnat să-și scrie amintirile din cei 12 ani de închisoare comunistă, după 1990 ele apărând în volumul ,,Închisoarea noastră cea de toate zilele”. Cutremurul din 4 martie 1977 aduce ,,un extraordinar capital de simpatie și de încredere” (LT) pentru REL. Țin minte că a doua zi după cutremur, eram în Cluj și REL ,,era la liber”, se auzea în toate magazinele. Autoritățile au permis apelarea EL câteva zile, din motive umanitare. Relatările despre revolta brașovenilor din 1987, despre fuga Nadiei Comăneci în 29 noiembrie 1989, au sporit autoritatea REL. Liviu Tofan surprinde și pitorescul din jurul EL, existența unei edituri românești, o afacere ,,don-quijotească”, un restaurant românesc condus de un personaj cu veleități literare, dar cooptat de Securitate. Este descris și atentatul cu o bombă din 21 februarie 1981 asupra postului de REL, opera Securității prin intermediul lui Carlos supranumit ,,Șacalul”. Departamentul românesc nu a fost afectat. În rândurile celor de la EL s-a strecurat și spionul Securității, Ivan Deneș, fost deținut politic, jurnalist și scriitor. L-a ispitit pe Noel Bernard să facă o vizită clandestină la București, să-i ia un interviu lui Nicolae Ceaușescu, dar fuga lui I. M. Pacepa a anulat totul. O emisiune specială de 4 ore a fost dedicată evenimentelor de la Timișoara din 17 decembrie 1989. Sunt pomeniți și informatorii: Tudor Popescu, C-tin Bălăceanu-Stolnici, N. Balotă, Mihai Gramatopol, Ion Caraion, M. Iorgulescu, Alexandru Ivasiuc, Petru Comarnescu, Ion Caraion, Emanuel Valeriu, Eugen Uricariu și alții. REL a contribuit major ,,la subminarea regimurilor comuniste” (LT), pregătind într-un fel evenimentele din decembrie 1989. Liviu Tofan s-a implicat activ în mutarea EL la București în 1991, formând o nouă echipă. REL se va muta în 1993 la Praga, emisiunea pentru România a încetat în 2008, din 2019 a reapărut ,,un Serviciu pentru România” pe o platformă digitală. Carte lui LT surprinde ,,apusul EL”, ea încheindu-și prea pripit misiunea, după părerea mea. REL ,,a câștigat războiul rece, dar nu a mai câștigat și pacea după.” (Jim Brown).
Un bogat capitol de ,,Anexe” și o serie de fotografii completează lucrarea lui Liviu Tofan, ,,poate cea mai sinceră carte despre radio Europa Liberă care a apărut, până acum în România.”(Adrian Cioroianu).
Pentru noi, cei care am fost ,,receptorii” fideli ai REL, atâția ani, cartea lui Liviu Tofan ne-a ,,declanșat o cascadă de amintiri” (Richard C. Wiest) despre o perioadă din viața noastră, când pe undele acestui post de radio speranța cobora în casele și în sufletele noastre.
REL și-a îndeplinit cu prisosință misiunea, așa cum spunea un bucureștean, în primele zile ale lui1990 corespondentului american Richard Longworth: ,,Ne-au ținut în viață”.