Fețele unui Ianus comunist

,,Interesul unor tineri a fost stimulat și de noua emisiune a acestui post (Europa Liberă), întitulată Metronom și comentată de fugarul Cornel Chiriac,” (Ion Iliescu-1970). Am aflat în cartea lui Liviu Tofan, Ne-au ținut în viață. Radio Europa Liberă 1970-1990 (Editura Omnium, București, 2021) următorul pasaj: ,,Sînt o serie de cercuri ostile țării noastre, o serie de posturi cum este Europa Liberă unde o serie de oameni își desfășoară o activitate de proferare la adresa țării noastre, a orânduirii noastre socialiste. Spun aceasta că sînt o serie de elevi care ascultă cu regularitate aceste posturi...Sunt o serie de emisiuni de muzică conduse de Cornel Chiriac care prezintă muzică din aceasta pop și beat. De asemenea se dedă la afirmații cu caracter ostil la adresa țării noastre”. Cel care combătea atât de vituperant postul de radio Europa Liberă, cu fața asudată de ,,mânie proletară”, era tovarășul Ion Iliescu, atunci în 1970, ministru pentru problemele tineretului, al lui Nicolae Ceaușescu. Devotatul prim-secretar al CC al UTC, Ion Iliescu propunea și soluții pentru  ,,eradicarea” acestui pericol, audierea emisiunii muzicale Metronom, a lui Cornel Chiriac, ascultată masiv de elevi, de studenți și comentată între ei: ,,să dezvoltăm o atitudine mai combativă, de înțelegere a caracterului dușmănos al activității unor asemenea cercuri”.
Soția mea îmi relata că și elevii de la fostul Liceu Pedagogic din Năsăud ascultau emisiunea lui Cornel Chiriac. Viitoarele învățătoare erau intrigate de nesoluționarea unui caz, prezentat de Cornel Chiriac, o iubire între un italian și o româncă. România refuza plecarea fetei în Italia pentru a se căsători cu băiatul italian, propunându-i acestuia să vină el în țara noastră. Securitatea a anchetat atunci patru pedagogiste, de către un ofițer, după metoda obișnuită, cu un bec care lumina puternic, așezat în față.
Îngrijoratul Ion Iliescu revine în decembrie 1970, cu un nou atac la adresa Europei Libere, care ,,desfășoară o activitate susținută de diversiune”. Apoi ,,murdărire” lui se revarsă peste cei care lucrează la acest post de radio: ,,sînt fugari, sînt oameni vînduți”...sînt elemente înrăite, dușmănoase, foști legionari sau fugari”.
Liviu Tofan și-l imaginează pe Ion Iliescu ,,documentându-se” , citind scrisorile interceptate de Securitate. Dacă doar acest aspect s-ar fi știut, ,,în proporție de masă”, în 1990, probabil că mulți dintre noi nu l-ar mai fi ales pe Ion Iliescu.
Culmea cinismului, a nesimțirii crase, același Ion Iliescu afirma în 2001: ,,Postul de radio Europa Liberă a fost, într-adevăr, nu numai o sursă de informare asupra vieții din România, sau din afara ei. De la începuturile sale, acesta și-a împlinit menirea de a da voce celor fără de voce, de a ține trează conștiința națională și de a da reprezentativitate adevăratei Românii”. Această ,,farsă iliesciană” scoate în evidență multiplele fețe ale acestui Ianus comunist, giruete, după cum bătea vântul, dinspre stepele Uniunii Sovietice sau dinspre Apus. Nu mai are niciun farmec să zgândărești un trecut, mi-ar zice prietenul meu Ioan Blaga din Cociu, trecut care nu mai produce noi efecte. Poate este așa, dar este bine să se știe, chia dacă în istorie de multe ori este târziu.