„Nici un loc nu poate întrece România în bine şi în rău”

Este o opinie care aparţine unei tinere de 17 ani şi care a dorit să se întoarcă din Spania (unde au dus-o părinţii când avea 7 ani), pentru a face liceul în România. Enunţul său, din titlu, e cutremurător. Nu ştiu dacă, după bacalaureat, va rămâne în Patrie ori va lua drumurile meridianelor terestre. Am însă certitudinea că, oriunde va fi să fie, va fi o româncă.
Manualele de latină editate la „Humanitas” au teme extrem de tentante, incitante pentru vârsta adolescenţei şi a primei tinereţi. (nu şi pentru unele profesoare sau inspectoare, zise de specialitate, constipate în nişte ticuri ridicole). Iată o provocare dintr-un manual de clasa a XI-a: Ce părere ai despre corupţie în România actuală ? (una dintre întrebări după o lecţie cu/despre Cicero) Denisa Afrim răspunde astfel:
„Corupţia e un abuz, activ sau pasiv, al funcţionarilor publici, în scopul obţinerii unor avantaje financiare sau alte beneficii. Corupţia vizează un ansamblu de activităţi imorale, ilegale, realizate nu numai de indivizi cu funcţii de conducere sau care exercită un rol public, ci şi de diverse grupări şi organizaţii pentru obţinerea unor avantaje materiale sau morale. Uneori, prin corupţie, prin constrângere, şantaj, înşelăciune, mituire, intimidare unii obţin un statut social superior. Cred că cea mai bună cale de a lupta împotriva corupţiei este simplitatea, responsabilitatea şi transparenţa. De asemenea, consider că în România corupţia domină viaţa de zi cu zi, deoarece avem o economie „la pământ”. Aceasta a provocat şomajul sau refugiul în altă ţară, cum ar fi, să zicem, în Spania sau Italia, pentru a duce un trai mai bun.
Eu nu visez să-mi fac o carieră în afara ţării, deoarece dorul de patrie, de familie nu mi-ar aduce zâmbetul pe chip. Unde să-ţi găseşti fericirea dacă nu în propria-ţi ţară ? Asta chiar dacă România tinde a fi o ţară a hoţilor, a gunoaielor, a vulgarităţii. În loc să cultivăm un spirit de unitate şi să ne guvernăm ca o familie, nimeni nu face nimic pentru binele comun, nimeni nu vine cu idei care să încurajeze binele public; doar dăm vina unii pe alţii.”
O stare de spirit, un discernământ acut le are, pe alt palier al perceperii acestei vremi socio-politice, morale, culturale Lenuţa Timiş (de aceeaşi vârstă cu cele două fete, de mai sus), care se lasă tentată de o altă solicitare dintr-un manual de latină: Visezi sau nu visezi să-ţi faci o carieră în străinătate şi nu în România ? Ea răspunde astfel:
„Respect România, ea este ţara în care m-am născut, e Patria mea. Dar niciodată nu aş putea să sper la o carieră în ţara mea. La noi se practică hoţia şi impostura. Tineretul, studenţimea sunt categorii neglijate, nerespectate, nepreţuite. Nu degeaba celelalte ţări îi susţin pe românii noştri şi le asigură cele necesare pentru studii, pentru performanţă. Românii noştri sunt oameni deştepţi, dar, din păcate, au puţine şanse să fie folosiţi în beneficiul ţării în care locuiesc. Dacă ar urma să-mi fac o carieră în România, ar însemna să-mi ruinez viaţa.
Este păcat că cei de la conducerea ţării ne-o vând. Dacă România ar fi condusă de oameni competenţi, care să aibă abilitatea de a preţui talentele şi inteligenţa tinerilor, am fi altfel.”
Ei bine ?
Care bine ? Un tânăr la 17-18 ani nu mai poate fi dus cu zăhărelul.