Nicolae Serețan la despărțirea de scena vieții

În 21.02.2023, am asistat la un eveniment generator de multă durere și întristare, respectiv la serviciile religioase oficiate cu ocazia despărțirii de scena vieții de către cel care a fost Nicolae Serețan, din Prundu Bârgăului, o ființă specială și apropiată. Împreună am făcut ochi la Suseni, sat situat la poale de munte, într-o familie cu cinci frați, într-o perioadă deloc fericită pentru familie, neam și țară, împreună am cunoscut și suportat consecințele ocupațiilor străine și războiului cu anii lor de obidă și opresiune; cele cauzate de seceta și foametea din 1946/1947, de cotele obligatorii, de nedreptățile, abuzurile și împilările autorităților, de pierderea intempestivă a părinților, de situația noastră de copii fără copilărie. Împreună am reușit să răzbatem ca urmare a educației familiale, prin unitate, armonie, ordine, corectitudine, disciplină, muncă asiduă și perseverentă, care  au constituit și constituie din totdeauna comandamente, cerințe, imperative  subînțelese pentru descendenților celor din Ṭara Cătanelor Negre.

De altfel, toți din familie am îndrăgit uniforma militară. Tata a fost lăsat la vatră cu gradul de sergent major, Nicolae a venit de la Craiova, unde și-a satisfăcut serviciul militar obligatoriu cu gradul de sergent, Gicu, fratele mai mare, care în perioada 5 decembrie 1959 - 27 ianuarie 1961, a fost încorporat și a efectuat stagiul militar într-un detașament de muncă din cadrul Direcṭiei Generale a Serviciului Muncii la Combinatul Siderurgic de la Călan, deși orice slujbaș de la Sfat de la Prund ori de la Comisariatul militar Bistriṭa știau/trebuiau să știe că în calitate de întreṭinător de familie al fraṭilor mai mici era scutit de efectuarea serviciului militar a făcut parte din corpul gradaṭilor. Autorul acestor rânduri și-a servit neamul și țara sub drapel mai bine de trei decenii, iar în fapt de când se ști. Situația noastră specială a avut și o latură pozitivă: ne-a unit și ajutat să depășim vicisitudinile vremurilor și greutățile deloc puține ale vieții. După  cinci ani de război și ocupație străină, extenuat de munca grea și istovitoare la care a fost supus de ocupanții vremelnici, tata s-a îmbolnăvit grav,  la agravarea stării sale de sănătate au pus umărul și autoritățile locale, care i-au notificat că: ˮPădurea din Pârâul lui Ștremṭ”, de pe Valea Muntelui, de la poalele Tomnaticului, principala noastră avere și sursă de venit, pe care o cruṭa pentru a-și putea aduce câte o căruṭă de vreascuri pentru foc ori când avea de ars câte un cuptor de oale, fiind de meserie olar, “nu-i mai aparține întrucât a fost cuprinsă în amenajamentele silvice și nu mai are ce căta acolo !”. În noile condiṭii, pentru a putea supravieṭui și întreṭine familia a fost nevoit să înstrăineze la preṭuri modice caii, căruṭa, uneltele agricole, harnașamentul, în speranṭa unei viitoare evoluṭii favorabile.  Cum nu a putut beneficia nici de asistenţă medicală de specialitate şi nici de medicamentele de care ar fi avut nevoie, în primăvara anului 1947, la vârsta de numai 46 ani, s-a stins din viață. Mama, rămasă văduvă la 33 ani, cu o droaie de copii pe cap, care de care mai mici şi pricăjiţi, fără surse permanente de venit, a făcut eforturi uriaşe pentru a ne întreţine şi îngriji.

La câtăva vreme după ce Nicu a absolvit învăţământul primar am primit o nouă şi cumplită lovitură. Cea care ne-a dat viaţă şi îndrumat paşii în primii ani ai devenirii noastre ne-a părăsit şi ea, fiind răpusă de o maladie atroce. Nefericitele evenimente ne-au maturizat instantaneu pe toţi.  Aşa se face că la vârsta de 14 ani, Nicu a devenit, la rugămintea fratelui mai mare, angajat al fostei fabrici de cherestea de la Suseni. Angajarea s-a făcut de către directorul fabricii Iacob Cobuț, cu asumarea răspunderii proprii  întrucât Codul Muncii din 1951 în vigoare la acea dată stipula că minorii nu pot fi încadraţi în muncă decât la împlinirea vârstei de 16 ani.

După angajare şi-a completat studiile gimnaziale prin învăţământul seral. A urmat apoi cum a putut şi absolvit o şcoală profesională şi alta de maiştri în domeniul industrializării lemnului, iar mai bine de 40 ani a muncit în acelaşi loc de muncă în funcţiile de sortator şi maistru, șef al Depozitului de bușteni. După pensionare dat fiind cuantumul pensiei vreo şapte ani de zile a plecat la muncă câte două sau trei luni/an în ţara soră de gintă latină, în Spania, unde câştigul său a fost de fiecare dată de câteva ori mai mare decât pensia pe un an. La 19 ani şi-a unit destinele cu Valerica, o fiinţă specială, de o vârstă apropiată, fiica Ioanei Sofincianu (25.04.1922 – 12.10.2014), eroina din capitala Țării Bârgăului de la sfârşitul marii conflagraţii mondiale. Tatăl său, Leon Vlad (09.09.1894 – 10.10.1944), un zidar priceput, un om animat de simțul dreptății şi de o corectitune exemplară, cu o familie cu cinci copii pentru care trudea din greu pentru a-i asigura cele necesare traiului zilnic, a făcut parte din grupul celor şapte patrioți români arestați şi executați mişeleşte, în noaptea de 10/11.10.1944, cu ocazia retragerii ocupanților vremelnici din zonă. Devoțiunea, intuiția, grija pentru viitorul familiei precum şi perspectiva de a se vedea obligată să-şi asume responsabilități pentru care nu era suficient pregătită, au determinat-o, deşi era gravidă cu Valerica, primul din cei şase copii ai săi, care avea să se nască la 01.01.1945, iar peste 18 ani să devină nevasta lui Nicu, să se zbată, să se lupte eroic în încercarea de a-şi salva tatăl. În acest sens, sfidând pericolele generate de atmosfera de apocalipsă instaurată de ocupanți, a încercat să fie mereu prezentă acolo unde se găsea grupul de patrioți arestați. N-a ezitat să facă demersuri insistente chiar la comandament, iar cu toate amenințările şi umilițele de care a avut parte, nu s-a lăsat până ce nu i s-a permis să ia legătura cu arestații. Cu acea ocazie, le-a sugerat să recurgă la anihilarea dispozitivului de pază şi să încerce o evadare prin forță pentru că: ” doar sunteți bărbați şi trebuie să dovediți asta !“. Sugestia n-a fost agreeată de niciunul dintre ei pentru că nu doreau să ofere ocupanţilor motive de ripostă şi scontau că în final raţiunea va învinge, va triumfa. Printr-o convieţuire împreună, ce a însumat o jumătate de veac au reuşit cu multă trudă, osteneală şi sacrificii să se realizeze în plan profesional, familial şi material. Şi-au edificat un cămin al lor, care a devenit adăpost nu numai pentru familia lor, dar şi pentru două femei în vârstă, fără surse permanente de venit, rămase singure, respectiv o mătuşă de-a lui şi alta a fostei soţii, cărora le-au acordat ocrotire câte zile le-a dăruit Cel de Sus. Căminul lor a devenit loc de întâlnire, de destindere şi reconfortare pentru rude şi apropiaţi și chiar pentru semeni din afara familiei. Printre aceştia s-au numărat tineri adolescenți de la Iaşi, Botoşani şi nu numai, cărora le-au asigurat o perioadă găzduire şi i-au sprijinit pentru a putea urma învăţământul liceal la Prund, printre aceștia numărându-se și Preacuviosul părinte arhimandrit Emilian Telcean, stareţul Mănăstirii ortodoxe ˮSfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ de la Topliţa.

La aceştia se alăturau aproape de fiecare dată bunicii materni împreună cu o parte dintre cei 20 de nepoţei.Toţi au fost trataţi cu ospitalitatea tradiţională caracteristică bârgăoanilor şi în general nouă românilor. Evenimentul ne-a reamintit că rămânem în memoria urmașilor prin actele, faptele și activitatea fiecăruia. Nu întâmplător mulţi dintre cei care l-au cunoscut, cu care a colaborat ori i-au trecut pragul casei i-au rămas recunoscători pentru atenția, ospitalitatea şi altruismul fiind unanimi în aprecierea că timpul petrecut în compania lui a fost unul important şi plin de învăţăminte. De aceea, nefericitul eveniment a reunit numeroși tineri și vârstnici, oameni de profesii și ocupații diferite nu numai localnici, dar și din București, Baia Mare și din alte zone ale țării, medici, farmaciști, cadre didactice, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 2 Prundu Bârgăului, aflați la datorie și alți semeni cu obligații profesionale și familiale, care și-au făcut timp pentru a-i dedica câteva  momente. Printre aceștia s-a numărat Gina, ingineră de la Beclean, mamă a 3 copii, dintre care doi gemeni (un băiat și o fetiță) în vârstă de șase anișori, înscriși la grupa pregătitoare, fiica cumnatei Ioana Frantiuc, fosta Prim-secretar al Comitetului județean U.T.C., care a preluat spre creștere și educare un minor lipsit de ocrotire părintească, în prezent student, care e considerat și se consider și în prezent membru al familiei, care l-a ocrotit; verșori, verișoare și alte rude, care nu se plâng decât de faptul că nu le ajunge timpul pentru a-l dedica preocupărilor lor cotidiene; foști colegi de muncă și prieteni, o notă distinctă făcând Iacob Corciu, într-o vreme fost angajat la Centrul de librării, perioadă în care a ajutat mulți bârgăuani și conjudețeni să intre în posesia unor lucrări precum “Șocul viitorului ” a lui Alvin Toffler, publicată în 50 de țări și vândută în peste 15 milioane de exemplare, Omenirea la răspântie,  Moartea unui președinte (John Fitzgerald Kennedy) și altor titluri, pe care orice cititor își dorea să le aibă în biblioteca personală, care nu contenea cu laudele la adresa fostului său amic. Din căsătoria cu regretata sa soție Valerica au rezultat trei descendenţi, toţi copii foarte buni, oameni folositori comunităţii şi celor din jur. Primul, de fapt prima este Nicoleta, un apreciat cadru didactic, fost director de şcoală, al cărui soţ doctor în ştiinţe agricole, e specialist în MAIA, fiul lor Dan-Andrei, în prezent procuror, căruia bunicul Nicolae i-a luat apărarea după susținerea examenului de bacalaureat, atunci când tatăl său l-a “sfădit” întrucât a promovat cu media de 9,75 !; Ioana cea de-a doua fiică a familiei se face utilă concitadinilor şi nu numai în calitatea sa de asistent medical, domeniu în care dovedeşte pricepere, dăruire şi solicitudine. Soţul său, Krestel Ioan, desfășoară o activitate artistică laborioasă  în cadrul atelierului de creaţie din municipiul reşedinţă de judeţ, în sezonul estival la Cabana Sculptor de la marea noastră de la munte din Staţiunea Colibiţa, prin care face cunoscută zona şi frumuseţile Văii Bârgăului precum şi talentul oamenilor săi în ţară şi în lume. Nicușor-Alexandru, mezinul familiei, care a preluat prenumele reunite ale ambilor bunici este tehnician polivalent cu o familie frumoasă, care după o activitate de peste un deceniu peste hotare își valorifică calităţile personale şi priceperea profesională în cadrul CHE de 21 MWH de la Colibita. Toți sunt oameni sociabili care tratează cu o deosebită atenție și respect semenii. Pios omagiu lui Nicolae și aparținătorilor plecați la locurile cu verdeață, care în accepțiunea vrednicului părinte Gabriel Pugna de la Suseni înseamnă locuri cu viață, de reîntâlnire cu antecesorii lor dragi, ce fac parte din istoria meleagurilor bistrițene și a neamului nostru românesc. Pios omagiu și regretatei noastre soții Livia, care în 26.02. și-ar fi aniversat ziua de naștere. Dumnezeu să-i odihnească în liniște și pace pe toți ! Multă sănătate, putere de muncă și succese descendenților lor valoroși și merituoși!