La … 18 iunie 1815

   „Căci, fără de istorie am fi ca orbi, surzi, muți, față de câte pe acest pământ s-au săvârșit”.

   La 18 iunie 1815 s-a derulat un eveniment important din istoria Europei – o bătălie între armata unei coaliții formată din cele mai importante țări din acest continent, pusă sub comanda ducelui de Wellington, și o armată franceză comandată de generalul Napoleon Bonaparte. Această confruntare militară desfășurată la Waterloo, un sătuc situat la 22 de km. depărtare de capitala Belgiei, a scos în evidență calitățile sau „defectele” unor strategi și generali, cum ar fi – ducele de Wellington, generalul Napoleon Bonaparte, mareșalii Ney și  Grouchy, generalul von Blucher, etc.

   Confruntarea  propriu-zisă a început spre orele 11 dimineața, din cauza ploii care căzuse toată noaptea, îngreunând manevrele cavaleriei și artileriei, între 70.000 de englezi și 72.000 de francezi. Atacurile francezilor au fost cu greu respinse de către englezi, care deși cădeau cu sutele, nu se retrăgeau. Fiecare armată aștepta „întăriri” – francezii pe mareșalul Grouchy pe care Napoleon Bonaparte îl trimisese cu 32.000 de soldați să împiedece joncțiunea armatei prusace cu cea a englezilor, iar englezii pe generalul von Blucher, aflat la comanda trupelor prusace. Când se însera, pe flancul drept al armatei franceze, își făcu apariția generalul von Blucher care a reușit să scape de urmărirea lui Grouchy și să sosească primul la locul confruntării. Atacul impetuos al prusacilor, a dat curaj englezilor să treacă  și ei la atac, contribuind astfel la prăbușirea frontului. Numai „vechea gardă”, avându-l în mijloc pe Napoleon Bonaparte, continua să lupte cu disperare, retrăgându-se.  Colonelul englez Halkett, care se adresează gărzii – „vitejilor francezi, predați-vă !”, primește răspuns de la generalul Cambronne  - „Garda moare, dar nu se predă!”.

După consumarea ultimelor „episoade”, confruntarea se încheie cu înfrângerea  lui Napoleon Bonaparte, care abdică pentru a doua oară, căutând refugiu în țara poporului britanic, pe care îl recunoaște ca fiind „cel mai puternic, mai statornic și mai generos” dintre dușmanii săi.

   După 10 zile de ședere la Plymonth, englezii l-au trimis pe Napoleon Bonaparte cu nava Northumberland, în insula Sf. Elena, posesiune a statului britanic, situată în sudul Oceanului Atlantic, unde acesta a rămas până la 5 mai 1821, moment în care a trecut din „lumea terrană” în cea „subterrană”, și poate sufletul în cea supraterrană.