Leonardo Badea (ASF): Dorim să protejăm cât mai eficient drepturile consumatorilor financiar nonbancari

Cum apreciați contribuția ASF la Președinția Consiliului Uniunii Europene, exercitată de țara noastră în perioada ianuarie - iunie 2019?

 Acesta este un prim aspect important care scoate în evidență, relațiile de bună colaborare pe care ASF le-a avut, cu reprezentanții guvernamentali ce au coordonat această activitate. După cum bine știți, la 30 iunie tocmai s-a terminat perioada de 6 luni în care România a exercitat Președinția Consiliului Uniunii Europene. Pe parcursul acestei perioade, reprezentanții României s-au achitat de sarcini cu brio, astfel încât la finalul Președinției României, Donald Tusk, Președintele Consiliului European a apreciat adoptarea a 90 de dosare legislative ca fiind “impresionantă”. 

Pe zona financiar non-bancară, aflată în coordonarea ASF, au fost aprobate 12 dosare ( mai exact 9 dosare în acord politic, 1 dosar în acord general și 2 dosare în negociere).

Astfel, aproximativ 15% din totalul de dosare aprobate în timpul celor 6 luni de Președinție română au vizat domenii aflate în competența ASF. Urmare a dezbaterilor și a acordurilor încheiate pe aceste dosare au rezultat 17 acte legislative. Dintre cele mai importante dosare în care autoritatea a fost implicată în atingerea unui acord, menționez cel pentru Produsul Paneuropean de Pensii Private, Finanțarea IMM de pe Piața de Capital, Distribuția Transfrontalieră a Fondurilor de Investiții.

 

Cum comentați cadrul Macroeconomic european și local?

 Când ne uităm la modelul economic actual al României, observăm că acesta se caracterizează prin revenirea investițiilor în teritoriu pozitiv și relativa intensificare a consumului privat, principalul determinant al expansiunii economice, pe fondul unei majorări a deficitului extern.

Se constată faptul că economia UE și cea a zonei euro și-au stabilizat creșterea anuală la 1,5%, respectiv 1,2%, în Q1-2019, urmând o accelerare în ritm trimestrial (0,5% și 0,4%), cifre atinse peste așteptările pieței. Previziunea economică de iarnă a Comisiei Europene consemnează continuarea creșterii sustenabile în UE și în zona euro, dar pe o tendință de ușoară încetinire până în 2019, pe fondul influenței tensiunilor comerciale internaționale, precum și a incertitudinilor create de BREXIT și de noile alegeri legislative din anul curent.

Dacă ne uităm la cifrele pentru România, creșterea economică din primul trimestru al anului 2019 a fost confirmată la 5,0%, însă valoarea PIB-ului a fost revizuită descendent cu 2,46 mld. lei, influență rezultată în principal din reevaluarea impozitelor nete pe produs, conform INS. Mai mult, echilibrele macroeconomice sunt asigurate pe termen mediu, conform ultimelor prognoze, dar se află într-o zonă care necesită temperarea deficitelor. Tot în acest sens, sustenabilitatea gradului de îndatorare este asigurată pe termen mediu, ponderea în PIB a datoriei externe (50,7%-aprilie 2019) urmând o tendință descrescătoare în ultimele 12 luni (51,8%-aprilie 2018).

Piața de capital europeană este în prezent mai puțin afectată de războiul comercial dintre SUA și China și este mai preocupată de rezultatul BREXIT. În cazul unui BREXIT greu, efectele de pe piețele externe vor diminua capitalizarea pieței de capital din România, deoarece investitorii străini se vor retrage de pe piețele mai riscante. Tendința indicelui STOXX600 a continuat să crească în iunie, în timp ce indicele se află la nivelul său de echilibru.

 

Cum a evoluat în România piața de capital la finalul anului 2018 și în acest an?

 La sfârșitul anului trecut, Bursa a trecut printr-un scurt moment de convulsii, dar și-a revenit pe parcurs. În primul trimestru al anului 2019, indicii de acțiuni ai bursei locale consemnau creșteri semnificative ale randamentelor față de trimestrul anterior. Toți indicii bursei românești au înregistrat evoluții pozitive în primul trimestru al anului 2019, comparativ cu 31 decembrie 2018. Indicele BET, indice de referință care surprinde evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB, a consemnat o creștere de 9 % la 31 martie 2019 comparativ cu finalul anului 2018. Indicele BET-NG, cel care reflectă evoluția companiilor listate pe piața reglementată a BVB care au ca domeniu principal de  activitate energia și utilitățile aferente, au încheiat primul trimestru din anul 2019 cu cea mai ridicată creștere, de 14 %.

Piața de capital a crescut puternic în prima jumătate a anului, în principal, din două motive: dividendele și rezultatele companiilor românești. Totodată, România s-a raliat și trendului ascendent înregistrat pe piețele internaționale, fapt ce a contribuit la această creștere. Pe plan internațional, toți indicii analizați au consemnat, de asemenea, creșteri. Mai mult, nivelul zilnic de volatilitate pe piața bursieră din România s-a menținut redus comparativ cu cel înregistrat în luna decembrie, acesta fiind influențat și de faptul că și în cazul piețelor dezvoltate (ex. SUA) se înregistrează o diminuare a volatilității.

Un proxy pentru interesul populației față de piața de capital pot fi considerate fondurile deschise de investiții, care sunt o alternativă pentru piața bancară. Activul net al fondurilor deschise de acțiuni a crescut constant în ultima perioadă pe fondul căutării de randamente superioare plasamentelor bancare și a continuat să crească și în iulie 2019 ajungând la 1303 mil. lei. În luna iunie 2019, activul total al fondurilor deschise de acțiuni a crescut cu aproximativ 2,9 % față de luna anterioară.

Dacă ne uităm la cât de mult plătesc investitorii pentru anul viitor anticipat în comparație cu o altă piață, care poate fi înțeleasă în raport cu căutarea randamentului pe diferite piețe (această convergență a indicatorului (raportul P / E relativ)) se observă că în iunie 2019, raportul era încă mai mic decât 1, ceea ce indică faptul că piața de capital din România era mai atractivă în comparație cu alte țări din zona Est Europeană.

Ce se întâmplă cu segmentul asigurărilor de viață în România?

 Asigurătorii au cumulat în trimestrul I 2019 prime brute subscrise în valoare de aproximativ 2,71 miliarde lei, în creștere cu 7,4 % față de 31martie 2018. Se constată că tendința de consolidare a segmentului de asigurări de viață a continuat să crească și pe parcursul primelor trei luni ale anului 2019 (cu 8,75 % față de aceeași perioadă a anului trecut).

Valoarea primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale a crescut cu 7 % în trimestrul I 2019 față de aceeași perioadă a anului anterior, în timp ce valoarea subscrierilor pentru activitatea de asigurări de viață a înregistrat o creștere de 8,75 %. Cu toate acestea, piața asigurărilor generale rămâne dominată de asigurările auto.

O schimbare manifestată în special pe parcursul ultimilor doi ani (2017 - 2018) este consolidarea segmentului de asigurări de viață care a înregistrat o apreciere de peste 4 % în 2018 față de anul precedent.

În trimestrul I 2019 a continuat dinamica pozitivă a acestui sector, iar volumul primelor brute subscrise se menține la cel mai ridicat nivel din ultima perioadă.

O analiză comparativă între situația consemnată la 31.03.2019 și cea existentă la 31.03.2018 indică o ușoară creștere a cerinței de capital de solvabilitate (SCR) de aproximativ 2,96 %, similar în cazul cerinței de capital minim (MCR), crescând cu circa 1,71 %. Valoarea fondurilor proprii eligibile să acopere cerința de capital de solvabilitate se afla la 31.03.2019 la nivelul de 5,13 miliarde lei.

 

Cum apreciați evoluțiile sistemului de pensii private din România?

 La 31 martie 2019 valoarea activelor totale aflate în administrare la nivelul întregului sistem de pensii private, a atins 53,21 miliarde de lei (11,17 miliarde de euro), în creștere cu 7,28 % față de luna decembrie 2018. Valoarea activelor totale la 31 martie 2019 reprezenta 5,50 % din PIB.

7,31 milioane de participanți erau înregistrați în sistemul pensiilor administrate privat la sfârșitul lunii martie 2019, cu un avans de 0,81% față de finalul anului 2018. În trimestrul I 2019 s-au înregistrat 60 mii participanți noi în sistem, cu 14,75 % mai puțin decât în trimestrul I 2018 (70 mii persoane).

479.700 de participanți erau înregistrați în sistemul pensiilor facultative la 31 martie 2019, cu un avans de 1,25% față de finalul anului 2018. În trimestrul I 2019 s-au înregistrat 9.455  participanți noi în sistem, cu 8,88 % mai mulți decât în trimestrul I 2018 (8.675 persoane).

Un aspect important pentru sistemul de pensii private l-a reprezentat emiterea Ordonanței de Urgență nr. 38 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală și pentru modificarea și completarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat prin care au fost modificate cerințele privind capitalul social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii.

Pe lângă modificările de mai sus menționate, prin Ordonanța de Urgență nr. 38/2019 se permite administratorilor fondurilor de pensii să investească activele fondului de pensii private în următoarele noi instrumentele financiare:

- acțiuni și obligațiuni emise de societățile de proiect, înființate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat, cu modificările și completările ulterioare, sau fonduri de investiții specializate în infrastructură, în procent de până la 15 % din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

- valori mobiliare tranzacționate pe piețe reglementate și supravegheate emise de fonduri sau societăți care desfășoară activități de dezvoltare și promovare imobiliară, cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii, închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii, administrarea imobilelor, în procent de până la 3 % din valoarea totală a activelor fondului de pensii;

- investiții private de capital sub forma acțiunilor și obligațiunilor la societăți din România, din state ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European sau sub forma participațiilor la fondurile de investiții private de capital din România, din state membre ale Uniunii Europene sau din state aparținând Spațiului Economic European, în procent de până la 10% din valoarea totală a activelor fondului de pensii.

Toate aceste modificări lărgesc spectrul de investiții disponibil administratorilor fondurilor de pensii private, contribuind la dezvoltarea acestora și în același timp asigurând un grad sporit de siguranță participanților.

La 31 martie 2019, structura portofoliilor fondurilor de pensii administrate privat era următoarea: titlurile de stat cu 61,30 %, acțiuni 18,32 % și alte active 20,38 %. Comparativ cu luna decembrie 2018, ponderea instrumentelor cu venit fix în portofoliile fondurilor de pensii administrate privat a înregistrat o scădere. În același timp, portofoliile fondurilor de pensii administrate privat au înregistrat o creștere a alocării în acțiuni. Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate privat: 2,8758 %.

În condițiile maturizării sistemului, raportul în funcție de vârstă s-a modificat în perioada martie 2018 – martie 2019 în favoarea participanților cu vârsta de peste 35 de ani. Astfel, comparativ cu decembrie 2018, s-a înregistrat o scădere de 0,34 puncte procentuale a celor cu vârsta de până în 35 ani, când raportul a fost 44,39 % la 55,61 % pentru fondurile de pensii administrate privat, respectiv o creștere de 0,08 puncte procentuale față de decembrie 2018, când raportul a fost de 17,47 % la 82,53 % pentru fondurile de pensii facultative.

 

Care sunt, in opinia dumneavoastră, principalii factori care ar putea impulsiona tranzacțiile pe piața de capital din România?

Filosofia este simplă: avem nevoie de listări noi. Și mă refer aici atât la companii pe care statul le mai deține în portofoliu, dar și la companii private. Fără îndoială, Bursa are nevoie de sânge proaspăt. Piața de capital poate constitui o sursă importantă de finanțare pentru activitatea societăților comerciale. Cu emitenți puternici în ringul bursier, sunt convins că vor apărea și investitori strategici, dar și de retail, care vor fi dornici să facă plasamente pe piața de capital din România. 
Totodată, trebuie să continuăm campaniile de educație financiară cu motoarele turate la maximum, astfel încât lumea să conștientizeze că bursa poate reprezenta o alternativă viabilă pentru plasarea investițiilor. 
Fără emitenți de calibru și fără investitori educați nu putem vorbi despre o dezvoltare durabilă a pieței de capital. De asemenea, crearea de noi instituții – cum este proiectul CCP, pe care îl susținem – poate contribui în mod considerabil la stabilitatea și evoluția acestei piețe.

De foarte multă vreme se vorbește despre potențialul mare al pieței asigurărilor din România. Când vom putea vorbi despre maturizarea acesteia?

Aș spune că în acest moment piața asigurărilor din România se află în echilibru.

La sfârșitul lunii decembrie a anului 2018, toate societățile de asigurare îndeplineau atât cerințele necesarului de capital de solvabilitate, precum și cerințele minime de capital. 
Chiar dacă în prezent asigurările auto au o pondere semnificativă în total piață, pe parcursul ultimilor doi ani, segmentul asigurărilor de sănătate a înregistrat o creștere semnificativă. Spre exemplu, anul trecut primele brute subscrise aferente acestei categorii au fost în valoare de aproximativ 335 milioane lei, în creștere cu aproximativ 60 % față de anul precedent. 
Aceste evoluții ne indică faptul că lucrurile încep să se miște. E adevărat că ritmul de creștere al asigurărilor non-obligatorii este unul relativ lent, dar cred că tendința este certă. 
Pentru a atinge maturizarea de care vorbeați, este nevoie de un efort conjugat al tuturor actorilor de pe această piață. Trebuie schimbate mentalități, trebuie îmbunătățit modul în care societățile de asigurare și brokerii își desfășoară activitatea, trebuie crescut gradul de educație financiară a populației. Atât noi ca Autoritate, cât și entitățile din piață avem responsabilități în acest sens. Eu sper ca în următorii ani să avem un tablou schimbat al pieței asigurărilor și să putem vorbi despre o piață a cărei dependență de asigurările obligatorii să scadă în mod semnificativ.

La final, aș vrea să rog să-mi spuneți, în câteva cuvinte, cum a fost anul 2018 pentru ASF?

Anul trecut am aniversat împlinirea a cinci de ani la înființarea ASF. În toată această perioadă, Autoritatea a parcurs pașii firești ai unei instituții nou-înființate.  Am traversat perioade de construcție și de reconstrucție, însă întotdeauna am căutat să răspundem nevoilor piețelor și să protejăm în mod cât mai eficient drepturile și interesele consumatorilor.  
Eu cred că 2018 a fost un an al stabilității, un an în care am putut decanta rezultatele activității susținute pe care am depus-o împreună cu colegii mei, membri ai Consiliului și salariați ai Autorității.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5