Pregatirea copilului pentru viata scolara

Momentul intrarii in scoala presupune un anumit nivel de dezvoltare psiho-fizica.Aptitudinea pentru scolaritate presupune dobandirea unor capacitati,abilitati si deprinderi.Copilul are aptitudine pentru scolaritate cand dovedeste ca poate sa faca fata exigentelor scolare,evitandu-se astfel esecul.
Fenomenul integrarii copilului in activitatea scolara este un fenomen complex,in analiza caruia trebuie sa se tina cont de: varsta cronologica, maturitatea scolara,continutul instruirii in clasa I. Pentru realizarea maturitatii scolare este necesara pregatirea copilului prescolar in plan cognitiv, afectiv, volitiv.
Adaptarea scolara exprima calitatea si eficienta realizarii concordantei dintre personalitatea elevului si cerintele scolare.Statutul si rolul de elev va impune copilului noi indatoriri.Un copil care nu poate sa realizeze o sarcina scolara in acelasi timp cu colegii sai va determina o aversiune fata de scoala,ii va crea complexe de inferioritate si manifestari agresive fata de colegi.
Integrarea scolara a prescolarului presupune deja integrarea intr-un regim de munca.Elementele de joc se estompeaza,munca fiind organizata,solicitand un efort sustinut. Grupa pregatitoare are scopul de a finaliza dezvoltarea psihica (gandirea,memoria,imaginatia,…)jocul didactic fiind cel prin care se realizeaza sarcini de invatare,modalitatile de invatare a silabelor si literelor fiind atractive,recreative,dezvoltand la copii interesul si motivatia pentru activitatea de invatare.Competitia,dar si surpriza ii atrage,iar copiii initiaza chiar ei jocuri,iar prin regulile dezvoltate in cadrul jocului didactic,copilul invata ca acestea trebuie respectate,dezvoltand conduite disciplinate.
Evolutia intelectuala a copiilor prescolari se realizeaza sub aspectul dezvoltarii proceselor psihice de cunoastere (gandirea,memoria,imaginatia),al formarii structurilor cognitive si comportamentelor necesare in activitatea de invatare: sa audieze o expunere,sa urmareasca o explicatie,sa poarte o conversatie etc.La baza acestor capacitati stau cunostintele dobandite si instrumentele de munca intelectuala.Particularitatile psihice ale prescolarului sunt evaluate nu dupa volumul informational,ci dupa nivelul operational.
Invatarea de tip scolar isi are radacinile in activitatea desfasurata la nivelul grupei pregatitoare,in care activitatea se impleteste cu jocul si manipularea obiectelor.Daca jocul este o activitate libera, spontana, bazata pe comunicarea nemijlocita si pe simpatie interpersonala, invatarea este o activitate obligatorie, cu un program bine stabilit si cu o dozare sustinuta a efortului,cu operatii masurate prin raportare la un etalon (calificative), asistata de adult care intervine, supravegheaza, observa.
La intrarea in scoala copilului i se solicita sa se incadreze in activitati comune care solicita stapanirea de sine, autocontrol, maturizare psiho-sociala.Lectiile presupun putere de concentrare si mobilizare a atentiei, rezistenta la factori perturbatori.Copilului i se solicita la intrarea in scoala capacitatea de autoreglare si autocontrol, interiorizarea comenzii verbale.Formarea deprinderilor de comportare civilizata si de adaptare sociala, rezolvarea sarcinilor care necesita perseverenta, cooperare, dezvoltarea motivatiei pozitive fata de scoala si munca, educarea sentimentelor morale si estetice, a deprinderilor de conduita moral-civica sunt sarcini care revin chiar in etapa grupelor pregatitoare din gradinita.
Desi sarcinile ce revin grupei pregatitoare sunt de importanta covarsitoare pentru viitoarea adaptare scolara, parintii trebuie sa se implice in formarea copilului lor. Exista mai multe stiluri parentale ce pot fi catalogate in efortul educational.
Stilul indulgent, avand drept deviza „ Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit”, elimina restrictiile, dezvolta creativitatea copilului si capacitatea acestuia de a lua decizii, uneori rezultatul acestui tip de educatie fiind copilul-problema, adultul putand fi „depasit” de situatii. Opus acestui stil este cel autoritar.”Nimic nu e mai presus de lege” ar suna deviza acestui stil.Acest stil il invata pe copil ordonat, disciplinat, perfectionist, dar si inhibat,lipsit de initiativa,cu o stima de sine scazuta.
In stilul indiferent copilul se simte lipsit de importanta, neglijat, lipsa de afectiune conducand la stilul copilului de a fi : fie insensibil,fie apatic, fie pragmatic, cu un suflet de gheata. Stilul protector ofera copilului securitate, invatandu-l pe copil sa fie precaut, neincrezator in ceea ce vine din afara mediului familial.La acesti copii crescuti intr-un stil hiperprotector pot sa apara stari de neliniste sau frica nejustificate, treptat avand tendinta sa scape de acest mediu care il sufoca. Stilul democratic are drept reper respectarea drepturilor copilului, fara a omite stabilirea unor reguli.Parintele este suficient de deschis noului, dar si autoritar, protector, dar si intelegator, iar copilul va trai intr-un echilibru emotional, va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta, va avea un nivel ridicat al stimei de sine.
Fiecare stil parental are avantaje si dezavantaje.Unori stilul parental al mamei se completeaza cu al tatalui,alteori sunt incompatibile.
Sunt foarte multi parinti care considera ca numai gradinitei sau scolii ii revine sarcina de a instrui si educa copilul. Sau exista o categorie de parinti care spun ca mai importanta este „scoala vietii”. Alti parinti se implica prea mult in activitatea instructiv-educativa, exagerand.
Gradinita, si apoi scoala, nu sunt simple laboratoare in care se formeaza copilul, ci sunt niste institutii specializate si competente in domeniul educatiei, care urmaresc atingerea unor obiective prin metode si mijloace specifice conform unor principii.
Cateva din probleme care pot conduce la esec scolar.
Intarzierile in aparitia,organizarea si dezvoltarea limbajului pot conduce la probleme in adaptarea scolara.Copilul cu acest diagnostic are pana la varsta de 3 ani insusite un numar redus de cuvinte,alterate ca pronuntie,desi are organele fono-articulatorii,nivelul intelectual si auzul normal dezvoltate.Factori raspunzatori de acest diagnostic pot fi : neurogeni (leziuni micro sau macro-sechelara in timpul sarcinii,la nastere sau post-natal); somatogeni (boli cronice cu evolutie indelungata,boli infectioase); psihogeni (abandonul,lipsa de stimulare,mediu defavorabil); constitutionali (dizabilitatea de limbaj)
Dislaliile(monomorfe,polimorfe,audiogene,de tip rinolalic). Pot exista anomalii in structura aparatului fono-articulator care pot conduce la alterarea aspectului sonor.Dislalia inseamna alterarea sonoritatii sunetului,moghilalia inseamna omiterea sunetului,paralalia inseamna inlocuirea sunetului.In dislaliile de tip rinolalic exista tulburari de rezonanta.Dislalia audiogena reprezinta deficitul auditiv congenital sau dobandit precoce.Tulburarile de auz fonematic nu se confunda cu hipoacuzia,ci este doar incapacitatea de a distinge sunetele sonore de cele surde. Tulburarile activitatii grafice pot conduce la tulburari ale insusirii scrisului. Actul lexic solicita mecanisme auditive, vizuale,senzorio-motorii, organizare si structurare spatio-temporala.
In toate aceste situatii este necesara o solida cooperare intre logoped-cadrul didactic-familie si doctorii neuro-psihiatrii,orelisti,oftalmologi,pediatrii,endocrinologi.