Năsăudul își descoperă valorile, grație Muzeului Grăniceresc, promotor al culturii și civilizației acestui Ținut Năsăudean

La Năsăud se succed evenimentele, care aduc în prim plan oameni valoroși, cu rădăcini ale acestor locuri a căror opere de artă – documente de arhivă și obiecte personale legate de activitate, se găsesc în patrimoniul muzeului, urmare donațiilor făcute în decursul anilor.

         Ca atare, Muzeul Grăniceresc Năsăud – director dr. Lucian Vaida, cu efortul întregului personal a organizat recent două expoziții:

-         Prima, cu expunere în sala mare de expoziții intitulată GEORGE MATHEIU, primul tipograf român din Bistrița”, prezentând publicului o serie de imagini (fotografii) și documente de arhivă, cele mai multe inedite, dar și obiecte personale legate de viața și activitatea unui om care a făcut istorie în acest spațiu;

-         A doua expoziție – PICTURĂ, tablouri excepționale, expuse în holul interior al muzeului (la intrare), intitulată „FLORI ȘI ARIPI DE ÎNGERI” – pictor și scriitor d-na Delia Tatiana Velescu din București, nepoata vestitului tipograf George Matheiu și donatoarea Fondului documentar amintit, precum și donatoarea mai multor tablouri (picturi) creație proprie.

         Despre autori și valoroasele lor lucrări a vorbit directorul Muzeului dr. Lucian Vaida, completat de dl. Virgil Rațiu – scriitor din Bistrița, ca fiind invitatul d-nei Delia Velescu căreia, în calitate de Director de Editură „Aletheia” Bistrița, în anul 2016 și 2018 îi scoate de sub tipar două cărți minunate: „Miriștea”  și „Dincolo de timp. Antonim la o ... epocă” prin care scriitoarea vede lumea mai frumoasă decât este, oglindită de fapt și prin pictură.

         Un public numeros a onorat cu prezența importantul eveniment, printre care un grup de astriști: col.(r) Ioan Boțan – consilier local, președ. al Secțiunii de Istorie din cadrul Desp. Astra, Floarea Pleș – președ. Cercului Astra oraș Năsăud, Lucian Vaida – dir. Muzeului, Gavril Vaida, Lucreția Mititean, Floarea Sermeșan, Mioara Buta, Elisabeta Albu, Gheorghe Pleș, Nelu Nistor, fam. Nichita (pictor) și Maria Bumbu, fam. Vasile și Floarea Tămaș etc., precum și două clase de elevi (IX, X) de la Colegiul „George Coșbuc” însoțiți de prof. Steluța Vâju – astristă și consilier local.

         Ziua de 8 Nov. 2019 a fost o zi de sărbătoare religioasă, la propriu „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, dar și o zi de sărbătoare culturală, încărcată de curiozitate în cunoașterea biografiei și activității tipografului George Matheiu, și a deplinei frumuseți adusă spiritual prin pictură.

-         Despre George Matheiu (1863-1937) câteva date: s-a născut în localitatea grănicerească Salva, jud. Bistriţa-Năsăud, din părinți țărani.

         A urmat clasele primare în satul natal, după care s-a înscris la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud, unde a fost printre alți colegi de clasă, și prieten cu viitorul poet George Coșbuc.

         Dovada prieteniei cu colegul George Coșbuc, a faptului că au ținut legătura pe parcursul vieții și s-au vizitat, este ilustrată într-o fotografie realizată în 1909, asupra căreia s-au aplecat cu insistență cei prezenți.

         În fotografie sunt cei trei colegi și prieteni: George Coșbuc, George Matheiu și George Linul (avocat în Bistrița), stau la taifas, la o masă – degajați, cu o ținută vestimentară elegantă, cu papion, adecvată modei din acele vremuri, poză pe care în mod imaginar, dacă o scoți din tablou o aduci în lumea reală, în lumea poveștii din care provine. În afara imaginilor prezentate prin fotografii și materiale documentare, s-au expus mai multe obiecte personale, de birou sau de buzunar, ca de exemplu: pipa, portțigaretul, agende de buzunar, tacul de biliard etc.

         George Matheiu, ulterior deprinde meseria de tipograf învățând și specializându-se în atelierele din Bistrița și Brașov, dar și în țări cu tradiții – Austria, Germania și Franța.

         În anul 1892 se întoarce la bistrița, unde va conduce timp de peste 10 ani tipografia „Carl Csallner”, iar în anul 1904 își înființează propria tipografie, prin achiziționarea atelierului tipografic deținut în com. Șoimuș de preotul Ioan Baciu.

         La Tipografia personală, „George Matheiu”, au fost publicate periodice de referință  pentru cultura județeană de la începutul secolului XX-lea, ca de exemplu „Revista Bistriței”, „Arhiva Someșană”, „Anuarul Liceului Alexandru Odobescu din Bistrița”, „Anuarul Liceului Grăniceresc din Năsăud”, dar și importante volume de autor.

         Era un om activ, interesat de viața de zi cu zi a românilor din Bistrița (oraș populat în acele vremuri în majoritate de sași), luptând pentru bunăstarea lor și emanciparea la viața cultural spirituală. A înființat „Reuniunea Meseriașilor Români” a cărui președinte a fost timp de 15 ani, constituind atelierele de lucru pe profile de activitate, făcând pe meseriași să se cunoască pe sine, și să se cunoască între ei, îndemnându-i la muncă, la dezvoltare, la o viață mai bună, la colaborare și prietenie, să păstreze și să dezvolte tradițiile de muncă ale înaintașilor, și să știe că fac parte din categoria de oameni care nu pot fi marginalizați, sunt categoria de oameni de care societatea are nevoie, nu se poate dispersa.

-         D-na Delia Tatiana Velescu – pictor și scriitor, este la a doua expunere la Năsăud, prima fiind acum doi ani, în 2017, când s-a bucurat de mare succes.

         În expoziția recentă din 8 noiembrie 2019, întâlnim creații în pictură gingașe, sensibile, frumoase, au ca tematică florile – tablouri luminoase în culori și peisaje diferite, este o pictură a iubirii de natură, de oameni, de viață, de Dumnezeu, pentru că, florile sunt – darul Lui Dumnezeu.

         Frumusețea lor oglindește viața senină a pictoriței, dăruirea și pasiunea pentru frumos.

         Sunt picturi pe care ai tot vrea să le privești, care îți creează o stare de bine, de bunătate și liniște sufletească.

         Despre eveniment și importanța lui, despre calitatea, valoarea și frumusețea exponatelor au adus aprecieri col (r) Ioan Boțan, Floarea Pleș și Lucreția Mititean, felicitând organizatorii – personalul de la Muzeu și în mod deosebit, felicitând-o pe d-na Delia Tatiana Velescu, care s-a implicat în reușita frumoaselor expoziții.

         De apreciat este disciplina și interesul manifestat de către elevii participanți, au fost „ochi și urechi” pentru însușirea informațiilor oferite prin discursurile  prezentatorilor și prin diversitatea imaginilor, care au format cele două expoziții – un lucru cât se poate de îmbucurător.

                                                                  Floarea Pleș,

                                                        președ. Cerc Astra Năsăud

                                                                  

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5