Delia Tatiana Velescu, într-o lume de poveste

Muzeul năsăudean a deschis larg porțile, făcând loc picturii și povestirilor semnate de doamna Delia Tatiana Velescu, ce vine din neamul renumitului tipograf Matheiu, originar de pe malul Sălăuței. Alături de tablourile minunate cu tematică din darurile naturii, având ca personaje florile ce mângâie sufletele tuturor, ca un simbol al bucuriei și încântării sufletelor umane au stat de strajă și cărțile “Miriștea” și “Dincolo de timp”, prin care artista merge încet pe drumul tot mai îngust al vieții, lăsând gândurile să călătorească printre amintiri.
Amintirile de neuitat ale părinților ce și-au unit destinele prin anii 1937, chiar de la prima întâlnire, aici la Bistrița, unde mama ei era numită Privighetoarea Bistriței, adică “Drușcuța Matheiu”, deoarece cânta valsurile lui Straus, lieduri, muzică de cameră și operete fiind invitată să cânte la balurile anuale ale breslelor și la diverse aniversări acompaniată de orchestră, pian și violoncel.
Aici, la Bistrița, în compania melodiei “Dunărea albastră”, Drușcuța a fost invitată la dans de un tânăr, originar de pe malul Dunării, care a terminat facultatea la Cluj și a fost numit la Camera Agricolă de la Bistrița. I-a plăcut nespus de mult cântăreața, dansatoarea, Transilvania, oamenii acestor locuri așa că s-a stabilit aici, prin anul 1937, și-a închegat o familie reușită, locuind în Piața Mică a Bistriței, care în întregime aparținea tipografului Matheiu, adică socrului său.
Scriitoarea Velescu, tratează în cele două cărți, scene din anii copilăriei, adolescenței și tinereții, amintiri care dau năvală în mintea ei ca o cascadă care cade puternic, aducând în prim plan zilele minunate petrecute la Bistrița, împreună cu cei dragi. Amintiri de neuitat, cu zile bune și mai puțin bune, cu bunătate în suflet, cu dragoste și iubire. Cineva spunea că amintirile trebuie uitate. Dar, Doamne, se poate trăi fără amintiri? Eu cred că nu, deoarece sunt adevărate lecții de viață.
Cărțile de față, prezentate la Năsăud, tratează o lume de poveste, o lume a bucuriei și împlinirilor, presărată uneori cu lacrimi și durere, dar și cu vise, dorințe, neîmpliniri și regrete. Deci o lume de poveste, cu personaje de poveste, bunicii, părinții, soțul, copiii, nepoții, dincolo de timp, amintiri ce s-au transformat în povești adevărate de prin Bistrița, Salva, Câmpulung Muscel, pe cărările soțului Șerban și părinții săi, cu care urcau împreună la Breaza, ambii din familii cu stare bună, tipografi, farmaciști, care la naționalizare, respectiv în anul 1948, după abdicarea regelui au început alte vremuri, a început perioada arestărilor, zile triste și nesigure, amintiri din anii de refugiu și de frică din partea securiștilor care îi urmăreau zi de zi pe membrii familiei, cât și pe nașul său, prof. Ștefan Lupu, originar de pe Grui-Valea Gersei, ce și-a petrecut ani buni la groaznicul canal.
Scriitoarea Velescu prin cele două cărți de povestiri adevărate se întoarce înapoi în rai, unde pe miriștea proaspătă se juca cu cosașii mici și verzi, cât și zilele minunate petrecute alături de soțul Șerban, la Șelari, Câmpulung Muscel, unde se ocupa cu grădinăritul, iar Șerban cu cartea - marea lui iubire, unde printre flori și ciripit de păsărele a tradus o mulțime de cărți în limba franceză.