Arta descriptivă și narativă în "Povești din sat"

Prezență  activă în mai multe antologii literare, apărute la Editura Napoca– Nova, eCreator și Gutenberg, coautoare a unui  volum apărut în 2016, Nadia Linul Urian și-a adunat întreg mănunchiul de povești, conceput în grabă, între copertele cărții Povești din sat.

Apariția volumului s-a  produs cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud,prin Biblioteca Județeană George Coșbuc….motivată cu cât autoarea relevă realitățile spațiului rural transilvan cu numeroase…și tulburări inerente, înregistrate la început de secol XXI. Cu oameni, locuri, fapte și întâmplări.

Găzduit de Școala Ardeleană, volumul își edifică substanța din circa 50 de narațiuni,conjugate din varii subiecte furnizate din lumea satului,liantul cărora este constituit de drama omului din mediul rural sau provincial, confruntat cu noile probleme sociale, economice  și nu în ultimul rând, de sorginte spirituală.

Problema migrării oamenilor în căutarea unui loc de muncă și implicit, dezrădăcinarea (Compromisul,  Iartă-mi, Doamne, prostia), devalorizarea principiilor morale  de altădată (Hoțul, Taxa de… protecție, Iconița), singurătatea bătrânilor de la sate, abandonați în voia destinului (Visul), drama copiilor marcați de plecarea părinților în străinătate (Da, de ce?) sau a celor orfani din casele de copii (Globul de cristal) sunt doar câteva din temele recurente ale acestui volum. Din repertoriul tematic, pe care această realitate îl livrează aproape previzibil, Nadia Linul Urian alege prioritar secvențe narative din viața exponenților mediului rural: țărani, învățători, preot, elevi, cojocari, măcelari, păstori, radiografiind totodată și universul urban de provincie. Tușele păstrătoare ale actualității cu familii despărțite, părinți plecați, copii lăsați pe mâna bunicilor sau a vecinilor, conturează imaginea unei lumi în derivă care și-a pierdut puritatea de odinioară, o lume tot mai mică, cu o biografie reajustată, pe noile imperative sociale.

Conceptul la persoana a III-ade o naratoare profund implicată în narațiunile pe care le încheagă sub pretextul ,,Poveștilor din sat” acestea reflectă dramatismul universului invocat; Vremuri în schimbare, tinerii pleacă prin portița larg deschisă.  Găsesc drumul sau măcar cărarea.

Găsesc o călăuză. Găsesc…De plecat, pleacă, dar de invers, mai puțin. Acolo, departe.

Având o miză moralizatoare evidentă,volumul conține numeroase pagini prin care se încearcă o reabilitare  a esteticii frumosului:satul din poveste nu se află prea aproape de oraș, dar nici prea departe de el.

Îl țin acolo doar curbele multe, porțiunea de drum neasfaltată încă și…singurătatea celor care au mai rămas în el. Până  la un loc străbați ușor cei câțiva km, dar nu te saturi să admiri privind câtă bogăție a semănat D-zeu aici și câtă bogăție ar da terenurile dacă n-ar fi lăsate pustii (Iartă-i, Doamne, prostia) și a urâtului, deopotrivă ,,Doar scheletele bolnave, putrede acum,ale vechilor….până sus! A  ajuns până la o rădăcină, ca mai jos nu mai era unde (Vâscul).

Perspectiva heterodiegetică  este abandonată spre finalul volumului, în favoarea celei homodiegetică, așa cum putem observa în capitolul Nadia, care figurează o ramă–pretext răsturnată. După ce lasă pe parcursul  a 240 de pagini să se consume narativ întâmplări dintr-o  realitate familiară cu oameni verosimili și situații așișderea, autoarea își face simțită  prezentă, asumându-și rolul de martor al celor întâmplate, dar și de narator, care probează  autenticitatea istorisirilor spuse de alții (Uite așa, încurajată de cine mă auzea povestind, m-am apucat să scriu…), încercând să ofere și o justificare, a  actului  scriptural „Ceea ce eu înțelegeam era faptul că lumea satului merită analizată, că ea conține încă multe comori, care în curând se vor șterge sau uitași că, dacă nu le scrie nimeni, vor dispărea, fără ca urmă din ele să rămână. Iar peste ani, nimeni să nu mai creadă că așa s-a trăit.

Absorbind datele unei realități imediate, Nadia Linul Urian se individualizează prin capacitatea de receptare  a realului, așa cum se relevă aceastaîn târgurile bistrițene, fără să forțeze tehnicile narative la modă sau să urmărească anumite efecte stilistice. Narațiunile curg firesc, agreabil, într o construcție simplă,conjugându-se în jurul unor conflicte ușor detectabile  și fiind îmbrăcate într-o sintaxă accesibilă, nepretențioasă, care conferă o anumită spontaneitate istorisirilor.

Avocata nedeclarată a Școlii Năsăudului și a satelor transilvănene, Nadia Linul Urian reușește să le reanime profilul, readucând în actualitate subiecte  general valabile. Ea  filtrează prin memoria afectivă spiritul acestui microcosmos, pentru care manifestă întreaga-i  sensibilitate. Rezultă o scriitură densă, prinsă în  tipare epice previzibile, cu personaje fără o complexitate spectaculoasă, dar realiste, ce eliberează din subterane acute sentimente umane.

Diana Vrabie,

Conferențiar univ. dr. Facultatea de Litere

Universitatea de Stat Alecu Russo, Bălți, Republica Moldova