Infernul lui Dante
Dante a valorificat momentul mitologic de după Geneză, când o ceată de îngeri, sub conducerea lui Lucifer, s-a răzvrătit contra lui Dumnezeu, drept urmare aceștia au fost izgoniți de Dumnezeu, iar Lucifer, căzând pe pământ, a făcut o prăbușire, un fel de pâlnie și s-a înțepenit în centrul Pământului, iar Infernul s-a constituit efectiv ca urmare a pământului dislocat prin căderea lui Lucifer. În spațiul acesta infernal este o ierarhie a păcatelor, Dante a clasificat aceste păcate.
Dante și-a închipuit un fel de cercuri, într-un fel de spirală, avem nouă cercuri cu diverse păcate, lașii, nebotezații, desfrânații, mâncăii, zgârciții și risipitorii, furioșii, ereticii, ucigașii, sinucigașii, pustiitorii, defăimătorii, sodomiții, cămătarii, vine acum o prăpastie, pe urmă apar proxeneții și seducătorii, lingușitorii, simoniacii, adică cei care vând cuvântul divin, ghicitorii, delapidatorii, ipocriții, hoții, sfătuitorii de înșelăciune, cei care fac vrajbă, falsificatorii, alchimiștii, apare puțul giganților, pe urmă vin trădătorii dispuși ierarhic în funcție de gravitatea faptelor, trădătorii de rude, de patrie și de oaspeți. Cu cât ești mai aproape de Lucifer, cu atât ești mai păcătos. Plasarea sufletelor în Infern exprimă o judecată valorică a păcatelor.
Dante a avut ca scop principal acela să ne dea un instrument de învățătură, deci nu a fost neapărat acela de a crea o operă de artă, a vrut ca oamenii să-și corecteze viața pentru a nu ajunge în cercurile infernale. Dante, condus de Virgiliu, parcurge în spirală, în jos, tot Infernul, ca spectator și chiar ca actor în evenimentele care se derulează acolo, aventuri, întâlniri existențiale, revelații personale. Păcatele sunt pedepsite după regula echivalenței, de exemplu desfrânații vor zbura sub formă de păsări și vor fi izbiți de stânci în permanență, fără repaos, Infernul este permanent, nu te poți întoarce de aici. Sau ghicitorii, pentru că l-au jignit pe Dumnezeu care deține cheile vremurilor, ei se vor plânge și se vor învârti, bântuiuesc prin cerc în veșnicie, cu capetele răsucite diametral, lacrimile de durere le curg, se prăvălesc pe umeri și pe fese.
Dante se ghidează după Evanghelia după Matei, VII,2, care spune, ,,Cu ce judecată judecați, veți fi judecați și cu ce măsură măsurați, veți fi măsurați.”
Lașii aleargă în pielea goală, sunt înțepați de viespi și de muște, iar jos, sângele lor este devorat de viermi.
Nebotezații suferă și tânjesc degeaba după Dumnezeu, suferința lor este spirituală, sunt aici Homer, Ovidiu, Horațiu și chiar Virgiliu, călăuza lui Dante, el se află în Infern pentru că a fost necredincios, adică nebotezat.
Desfrânații sunt izbiți de stânci de către o mare furtună, fără a putea să se odihnească.
Mâncătorii stau în ploaie și sunt sfâșiați de câinele cu trei capete, Cerber.
Zgârciții și risipitorii se văd în două șiruri de păcătoși care împing bolovani uriași din direcții contrare, se întâlnesc cap în cap și se lovesc unii pe alții în permanență, la infinit, insultându-se. Cele două șiruri se întorc, parcurg drumul invers, din nou se întâlnesc la capătul opus și se batjocoresc din nou.
Furioșii zac în noroi, se lovesc cu picioarele și cu mâinile, se sfâșie în bucăți.
Ereticii sunt îngropați în morminte de foc, figura emblematică este Farinata degli Uberti, unul dintre adversarii politici ai lui Dante.
Ucigașii sunt scufundați într-un fluviu de sânge încins și sunt vânați de centauri, adică niște animale mitologice, jumătate cal, jumătate om, cu rol de gardieni, aici îi găsim, în uriașul sânge fierbinte, pe tirani și pe dictatori.
Sinucigașii au sufletele transformate în plante și sfâșiate de Harpii.
Pustiitorii sunt alergați de o haită de cățele înfometate care, după ce îi prind, îi sfâșie în bucăți.
Defăimătorii stau culcați și se rănesc sub o ploaie de foc care aprinde și nisipul de sub ei.
Sodomiții aleargă fără să se oprească sub grindina de flăcări. Aici îl găsim pe Brunetto Latini, fostul magistru al lui Dante, care se găsește aici, probabil acuzat de homosexualitate.
Cămătarii stau ghemuiți sub grindina de foc, la gât au atârnată punga cu bani cu însemnele propriilor familii.
Proxeneții și seducătorii defilează goi, sub biciurile diavolilor, pe două șiruri opuse.
Simoniacii, sunt preoții și-n special episcopii și papii care-și făceau datoria profesională contra cost. Ei stau înfipți cu capul în jos în gropi minuscule, iar picioarele le sunt învăluite de flăcări, personaj de referință, Papa Nicolo III degli Orsini.
Delapidatorii sunt aduși în cârcă de diavoli și aruncați în smoala încinsă, sunt împinși înapoi cu căngile dacă vor să iasă la suprafață.
Ipocriții au mantii de plumb pe ei, se mișcă greu, întins pe jos stă răstignit marele preot Caiafa.
Hoții sunt alergați de șerpi care îi leagă de mâini îi mușcă de gât, îi transformă în flăcări și cenușă, apoi își reiau înfățișarea, iar când termină de ocolit cercul, ajung iar unde au fost, sunt iar mușcați de șerpi, își schimbă din nou înfățișarea. Omul și șarpele se întâlnesc, se privesc, șarpele sare pe om, îl încolăcește, îl mușcă, șarpele se preschimbă încet în om, omul se transformă în șarpe.
Sfătuitorii de înșelăciune se învârtesc ca niște licurici, înfășurați în flăcările care îi ard și îi ascund, personaj de referință Ulise.
Semănătorii de vrajbă, unii dintre ei umblă cu mațele pe jos, despicați și sfâșiați de un diavol cu spadă, rănile se vindecă dar diavolul îi taie din nou, aici se află Mahomed, cel care a dezbinat Creștinismul.
Falsificatorii sunt plini de puroi și bube, stau foarte înghesuiți, se scarpină tare, smulgându-și pielea.
Alchimiștii sunt umflați în hidropizie și imobilizați în veșnicie.
Trădătorii de rude și de patrie sunt apropiați de Lucifer, spre capătul Infernului, ei stau cu trupul sub gheață.
Trădătorii de oaspeți și de binefăcători, stau scufundați sub gheață, unul îi roade căpățâna celui de lângă el.
Ajungem în centrul Pământului, la Lucifer, monstrul cu un cap și trei chipuri, unul roșu simbolizând neputința, altul gălbui, simbolul prostiei, și al treilea negru, semnul urii. Gurile lui Lucifer îi mestecă la infinit pe cei trei mari trădători din istoria omenirii, Iuda, Brutus și Casius. Lucifer are aripi enorme de liliac și le flutură la infinit, făcând cu ele un vânt înghețat care congelează lacul Cocit unde se află scufundați trădătorii.
Comentarii
Am citit cu relativ interes panorama popească despre chinurile iadului atribuită lui Dante Alighieri. Am parcurs însă cu și mai mare interes interviul dat de Papa Francisc în La Repubblica: "Nu există niciun iad în care sufletele păcătoşilor sunt condamnate să sufere pentru eternitate". Din acest moment "Originea speciilor" a lui Darwin și recitirea lui Cioran devin mult mai interesante. Voi puteți defila cu Andrei Andreicuț în continuare. La Bistrița cine vă oprește?
De ce nu-l pui și pe Nietzsche, domnule ateu!
Vaticanul dezminte faptul că ,,iadul nu există”, nu mai umbla cu chestii din astea, un Papă nu putea spune așa ceva, pentru că astfel el se făcea singur mincinos, împreună cu Biserica sa Catolică!
Declarația oficială a Vaticanului, articolul lui Eugenio Scalfari, veteran jurnalist ateu, nu a avut parte de ,,o transcriere cu bună credință, Sf. Părinte l-a primit pe fondatorul cotidianului La Repubblica într-o întâlnire privată cu ocazia Paștelui, fără a da însă un interviu, ceea ce relatează autorul este rodul reconstituirii proprii, în care nu sunt citate cuvintele rostite de Papa.”
Îl pun pe Eminescu, domnule Carp, și cu toată considerația:
"De e sens într-asta, e-ntors şi ateu,
Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu."
Dragilor, existența Hadesului nu depinde de afirmațiile noastre, ale papalității romane, filosofilor sau ateilor.El este o realitate desre care ne-a avertizat cineva, Care în toată existența pământerască a spus numai adevărul -HRISTOS. Și uitați-vă pe Youtube la mărturiile celor care -criminali,sinucigași sau alte păcate grele- vorbesc despre realitatea înfricoșătoare a Infernului.„Cine are urechi de auzit, să audă”,fiindcă ar fi neplăcut foarte să le vadă.
Dante Aligheri și-a scris cele trei cantice -după propria mărturisire-în urma unei viziuni (arătări) din Săptămâna Marelui Post al anului1300,fapt pentru care și-a întitulat geniala operă „Commedia”,adică Arătarea, Viziunea, iar Boccacio (autorul ”Decameronului”), i-a antepus,,Divina”-adică „Dumnezeiasca arătare”-ca semantică.
Adaugă comentariu nou