Pr. prof. Nicolae Feier: A trecut la cele veşnice Tata Tinu

La numai câteva luni după ce a împlinit 100 de ani, ,,îngerul în trup” al Sfintelor Altare româneşti din Bistriţa şi din împrejurimile ei şi-a luat avânt ,,spre înălţimi”, aşa cum ar fi zis Sfântul Ioan Gură de Aur într-un vis visat de sfântul armân din Tesalonicul grecesc, Grigore Palama.
Avânt spere înălţimi i-a fost toată viaţa, inima şi rugăciunile sale pentru toţi credincioşii care îl cercetau. ,,Blând, cuminte, cuviincios, făcător de pace, păstrând taina credinţei celei adevărate în cuget curat, destoinic să înveţe pe alţii, bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa. Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? Se întreba Sfântul Apostol Pavel, definindu-l parcă pe Tata Tinu, ca pe un ,,Avvă”(Părinte), veşnic pildă vie celor ce îi urmăm credinţa şi apostolatul.
Mă copleşesc amintiri comune, pe care vreau să vi le împărtăşesc:
Fiind colegi de birou cu Tata Tinu, la Protopopiatul Ortodox Bistriţa, care funcţiona atunci în două cămăruţe, una fiind biroul protopopului la parterul casei parohiale a Parohiilor ortodoxe care slujesc în Catedrala Coroana Maicii Domnului, ,,Panta Nossa” (Stăpâna noastră), împreună cu părintele protiereu, Gavril Perda, şi cu colegul său de generaţie trecut demult între cei drepţi, venerabilul protoiereu, Vasile Naghiu, ne plângeam de ,,înghesuială”.
Atunci, Tata Tinu a zis profetic: ,,Când îi ajunge tu paroh aici, dă Protopopiatului partea ta de casă parohială”.
Când lucrul acesta s-a împlinit, Tata Tinu mi-a adus aminte de făgăduinţă. Eu l-am ascultat şi, imediat ce a ajuns protopop colegul meu de clasă de la Seminarul Teologic din Cluj şi de la Facultatea de Teologie sin Sibiu, protopopul Alexandru Vidican, Consiliul Parohial al Parohiei Sfinţii Arhangheli, pe care îl conduc din mila lui Dumnezeu şi purtarea de grijă a I.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, a închiriat cu ,,un leu pe an”, Protopopiatului Bistriţa, spaţiul generos în care funcţionează astăzi şi pe care l-a adus la standardele actuale cu contribuţia parohiilor. De fiecare dată când venea din Sibiu trecea pe la mine, se închina la Sfântul Altar şi apoi zicea. ,,Mă duc să văd noul Protopopiat pe care eu l-am făcut cu gura, tu cu omenia şi protopopul cu hărnicia!”
La împlinirea vârstei de 100 de ani am scris în presa bistriţeană şi sibiană cum l-am întâlnit acum patruzeci de ani, în anul 1980, la Protopopiatul Ortodox Român din Bistriţa, condus atunci de vrednicul protopop, Creţa Simion, care îi era nepot după doamna preoteasă, Mama Cenţa, aşa cum am început a-i zice după ce părintele Leontin Stejeran ne-a devenit tuturor ,,TATA TINU”.
Eram în pregătirea licenţei în Istoria Bisericii şi mândru că am fost ales să fac parte dintr-o echipă de specialişti în istorie cu care am inventariat în toate bisericile ortodoxe ale judeţului, tot fondul de carte veche şi icoane veci, până la anul 1850, pe care le-am trecut în PCN (Patrimoniul Cultural Naţional). Am găsit împreună o adevărată comoară a Neamului Românesc. 11 Cazanii ale lui Varlaam ediţie princeps, Bibila de la Bucureşti din 1688, Noul Testament de la Bălgrad (Alba Iulia), din 1648, a lui Simion Ştefan etc, etc .
Era minuţios şi harnic fără să se grăbească niciodată.
Părintele Leontin Stejereanu, era preot paroh în Parohia Ortodoxă Ghinda, cu filia Jelna, cartiere ale Bistriţei şi deţinea funcţia de contabil al Protopopiatului Ortodox. Ştia slavona şi lectura cu uşurinţă literele chirilice, mai ales cele lucrate artistic de străvechii tipografi şi, mai ales, experimentaţii copişti. Era foarte atent la ,,însemnările marginale”.
Eu, cu studii de specialitate universitară, credeam că o să le dau lecţii la toţi, însă, repede am constatat că am multe, foarte multe de învăţat de la bătrânii mei dascăli şi colegi de birou.
Aşa am intrat eu în minusculul ,,birou protopopial”, care era condus de protopop, de protoiereul Gavril Preda şi de părintele protoiereu Vasile Naghiu, secretarul instituţiei, cu care mai apoi am devenit coleg de slujire la ,,Catedrala Coronei Maicii Domnului” din Bistriţa...
După un an, am ajuns paroh în Gledin, tot datorită mentorului meu, academicianul sibian, pr. prof dr. Mircea Păcurariu, îndrumătorul meu în a face colecţia de carte vece, apoi canonizările sfinţilor bistriţeni şi năsăudeni şi în tot ce scriu eu până astăzi în domeniul istoriei Bisericii, care dorea informaţii noi şi o eventuală canonizare a Sfântului Pahomie, episcopul Romanului, care se născuse acolo.
Pe cine credeţi că găsesc eu la Geledin? Părintele Leontin Stejărean era ,,în pastoral” cu stupii săi care hoinăreau cu folos după polen în pădurea de salcâmi care înconjura satul pe lângă cale ferată, înadins puşi ca să ţină terasamentul. Aşa i-am cunoscut împreună cu soţia mea, apoi cu copiii mei pe cei din familia lui ,,Tata Tinu”. Toţi erau implicaţi în apicultură. Nimeni nu rămânea acasă. Ginerele său era director al Teatrului Naţional din Sibiu şi, ori de câte ori era posibil, fugea cu Didi (Ana Alexandrina Matei, fiica preotului celebrat acum) să vadă cum ,,pasc oile lor cu aripi”. El şi soţia lui, îl îngrijesc acum la Sibiu pe preotul nostru centenar.
Feciorul său, care a trecut în veşnicie prea devreme, i-a purtat numele, Stejerean Leontin Voicu, a fost mulţi ani director de şcoală şi pasionat de apicultură, ca dealtfel şi doamna învăţătoare, Maria, soţia sa şi copilul lor, Voicuţu.
A ctitorit biserici şi mai ales a sfinţit oameni. A avut zile frumoase şi nenorociri. Am fost împreună la pierderea soţiei, Vicenţia şi a fiului său, Leontin Voicu. A rămas puternic în credinţă şi nădejde în înviere şi viaţă veşnică.
Mi-a lăsat unele dintre cărţile sale dragi.
Când am încercat să-l mângâi pentru pierderea lui Voicu, mi-a zis un lucru memorabil, pe care îl ştia de la George Coşbuc, care şi el şi-a pierdut fiul:
,,Necesitatea, adică, nevoia credinţei în înviere, în viaţă veşnică şi în rai, nu o simte mai profund niciun om, decât acela la care îi moare copilul. Eu am murit şi cu Cenţa, dar mai ales cu Voicu şi, dacă mori, e musai să şi învii”.
‚
Spre înălţimii, dacă tot V-au crescut aripi ca cele de înger, Tată Tinu, cât mai sus posibil şi să ne vegheaţi de acolo, rugându-vă pentru noi la altarul de aur din faţa tronului Celui Prea Înalt, aşa cum este descris în ,,Apocalipsa”!
Vă mulţumim mai ales pentru că aţi fost model pentru generaţii întregi de preoţi.
Să vă fie ţărâna uşoară şi somnul lin!

Semnează,
Preot prof. Nicolae Feier - Bistriţa