Oamenii Heniului. Ady de la Strâmba, din "armata" T.I.R.-ştilor români ce au dau puls economiei UE în vreme de coronavirus

Grija pentru creşterea, educarea şi realizarea profesională, familială şi socială a copiilor constituie o preocupare de căpetenie a locuitorilor de pe mirifica, fascinanta şi tonifianta Vale a Bârgăului. Pentru noi, copiii sunt şi rămân toată viaţa copii, indiferent de vârstă, de studii, de pregătire, ocupaţie, stare civilă ori varii alte criterii. Îşi menţin şi păstrează acelaşi statut social din faşă şi chiar şi atunci când ajung la vârsta maturităţii, oameni în toată firea, la rândul lor cu familii, cu copii, cu responsabilităţi importante în diferite domenii ale vieţii economice, sociale, ştiinţifice, cultural-artistice, sportive. C-o fi bine, c-o fi rău doar bunul Dumnezeu ştie, poate viaţa ne va confirma sau infirma acest lucru.
În altă parte, după majorat, cei mai mulţi dintre descendenţi îşi asumă responsabilitatea unei vieţi pe cont propriu, independente, în afara cadrului familial. Se întâmplă probabil astfel şi pentu faptul că noi cei din generaţia postbelică ne-am dorit şi ne dorim cu ardoare să-i scutim pe cilezi de grijile, necazurile, suferinţele şi problemele de care am avut parte. Aceste năzuinţe pentru a fi realizabile presupun desigur multă trudă, efort şi osteneală de la care adevăraţii părinţi nu ezită şi nici n-au ezitat ori s-au eschivat vreodată. Un pilduitor exemplu este cel al lui Adrian Ţarcă, de la Strâmba sau Ady, cum îi zic cei din familie şi cum este cunoscut de cei apropiaţi. Părinţii săi au provenit din familii cu o componenţă numeroasă. Tatăl, Ţarcă Traian ( 1927 - 1996 ) un meseriaş polivalent: dogar, producător agricol, horticultor, apicultor, crescător de animale şi totodată pilduitor exemplu de vrednicie, devotament şi dăruire familială şi socială născut la Maieru, în "Cuibul visurilor", satul copilăriei creatorului romanului românesc modern Liviu Rebreanu a avut nouă fraţi şi surori. Dat fiind condiţiile favorabile creşterii animalelor, familia şi-a întemeiat o gospodărie şi s-a mutat în proximitatea păşunii "Ciungi" de la Strâmba. Aici împreună cu familiile Ciot Constantin, Anca Emil, Pudilic Dumitru, Ciot Aurel, Ciot Mihai, Ciot Petru, Platon Aurel şi altele au pus bazele viitoarei localităţi. Şi-a unit destinele cu Lidia Lenţa (1926 - 1994), o frumoasă şi harnică bârgăoancă, provenită dintr-o familie cu o genealogie specială. Macedon Lenţa, socrul său, fost combatant în primul război mondial, pe atunci un tânăr destoinic, inteligent, cu maniere alese a fost luat prizonier în Rusia. Prin hărnicie, pricepere, iscusinţă şi comportament a trezit admiraţie şi respect unanim. Nu întâmplător a fost ajutat chiar şi de localnici. Printre aceştia s-a numărat şi Ana (1901-1986), o tânără rusoaică, în vârstă de 17 ani, care a avut grijă ca periodic să-i parvină îmbrăcăminte primenită, proaspăt spălată şi călcată, merinde şi chiar mici bunătăţi, pe care le avea la îndemână. Toate acestea i-au fost de un real folos, l-au ajutat să supravieţuiască şi să depăşească situaţia în care se afla. Pe parcurs între cei doi tineri s-a înfiripat o idilă, care s-a finalizat prin căsătorie. Tânărul bârgăuan a realizat astfel o performanţă specială: s-a întors de pe front şi din prizonierat nu numai nevătămat, dar şi însurat, cu nevastă rusoaică şi doi coconi superbi: Vladimir şi Victor !. În anii ce au urmat celor doi copii aveau să li se mai adauge încă opt alţi fraţi şi surori, printre care s-a numărat şi Lidia, mama lui Ady. După căsătorie, soţii Ţarcă s-au stabilit la Mijloceni, pe "Poduri", în extravilanul localităţii, alături de familiile socrului/părinţilor Macedon Lenţa şi cumnatei/surorii Rus Antonia. Toată viaţa cele trei familii au trăit în case fără lumină electrică, deşi Victor, unul dintre feciorii familiei Lenţa a ocupat o vreme funcţia de activist al Comitetului Regional de Partid Cluj, ulterior cea de redactor la fostul Cotidian regional "Făclia", având în responsabilitate rubrica Munca de partid, iar cu o simplă vorbă putea deschide multe uşi. Se pare că oamenii au îndrăgit mult acele locuri, devreme ce au declinat oferta ce li s-a făcut de autorităţile locale de a se muta în centrul civic, unde puteau beneficia de repartiţii lesnicioase de loturi de case în suprafaţă de câte 1000 m.p. cu acces la utilităţi, având doar obligaţia de a suporta taxele de intabulare a terenului de 30 lei şi a-şi edifica locuinţele în termen de doi ani. Din căsătoria soţilor Ţarcă au rezultat cinci copii: doi băieţi şi trei fete, pe care i-au educat în spiritul muncii şi omeniei. Părinţii s-au străduit şi au depus eforturi permanente şi susţinute pentru a asigura copiilor un viitor cât mai bun şi mai fericit. În acest scop, au edificat la Mijloceni, la Strâmba şi la Bistriţa trei case ! În locuinţa construită în municipiul Bistriţa au amenajat pentru fiecare din cele trei fiice câte o cameră. În acest fel, Anuţa a putut urma şi deveni absolventă a Colegiului Naţional "Liviu Rebreanu" Bistriţa, ulterior şi a Şcolii de stenodactilografie de la Cluj-Napoca, Fibia-Natalia, absolventă a aceluiaşi colegiu, iar Monica-Elena absolventă a Colegiului Tehnic "Infoel" Bistriţa, ceea ce le-a permis o evoluţie profesională dorită. Deşi atunci când e vorba de proprii copii, părinţii nu fac niciun fel de distincţie/deosebire întrucât toţi le sunt la fel de dragi, prin câteva atuuri personale Ady s-a făcut totuşi remarcat, situaţie ce l-ar fi putut aduce în postura de favorit al familiei, mai ales că, după decesul intempestiv al lui Silviu, fratele mai mare, fost maistru la I.U.T. Bistriţa, la vârsta de 38 ani, a rămas singurul băiat al familiei. În sprijinul lui a venit şi conformaţia fizică, o copie aproape fidelă cu cea a capului familiei. În plus şi-a câştigat încă din copilărie simpatia familiei şi a celor din jur datorită deprinderilor practice dovedite, stăruinţei şi rigurozităţii în tot ceea ce întreprinde şi face. Acestea i-au permis să-şi însuşească cu uşurinţă meseria tatălului cea de dogar şi chiar să-l depăşească în multe privinţe. Aşa se face că a devenit posesor de permis de conducere pentru toate categoriile de autovehicule inclusiv pentru cele de mare tonaj, meserie în prezent deficitară şi mult căutată nu numai la noi dar şi afară. Pe undeva e şi normal să se întâmple acest lucru pentru că nu e chiar lesne şi la îndemâna oricui să-şi asume responsabilitatea conducerii unui mastodont de câteva zeci de tone încărcat cu mărfuri şi produse perisabile, ce trebuie să ajungă la timp la consumatori ori la alţi beneficiari, cu utilaje sau piese agabaritice aşteptate pe mari şantiere ori să efectueze transporturi speciale pe şosele supraaglomerate, în condiţii şi situaţii critice nu întotdeauna uşor de anticipat şi prevăzut, iar toate acestea sub presiunea respectării termenelor şi obligaţiilor contractuale şi temerii că orice greşeală sau neatenţie poate oricând costa scump. Ady s-a ales din partea părinţilor cu o zestre destul de substanţială: o casă amplasată într-o superbă livadă la Strâmba, un autoturism de teren destinat activităţii de producţie şi de desfacere de canapele şi mic mobilier în care era implicat şi alte bunuri. Un eveniment neprevăzut şi nedorit i-a mistuit, însă, aproape instantaneu întreaga agoniseală. Rămas fără casă cu trei copii de crescut s-a văzut nevoit să ia calea străinătăţii. Aşa se face că de mai bine de un deceniu şi ceva munceşte în Spania în domeniul transporturilor auto. De altfel, peste hotare avem o adevărată armată de T.I.R.-işti români, ce s-au făcut şi se fac remarcaţi şi la vreme de pandemie, prin asigurarea vieţii economice şi sociale a U.E. - transporturile – şi oferă Europei posibilitatea să cunoască şi latura eroică a activităţii româneşti nu numai cea aducătoare de hulă, desconsiderare şi dispreţ. Educaţia primită în familie îi determină pe toţi cei patru descendenţi ai familiei să se implice în activităţi lucrative şi după încetarea perioadei active. Astfel, după pensionare Fibia-Natalia desfăşoară activităţi de producţie şi comercializare a legumelor şi fructelor, Anuţa munceşte în Germania, iar Monica-Elena alături de fratele său în Spania. Atât părinţii cât şi bunicii au rămas în memoria membrilor de familie şi localnicilor pentru marea lor bunătate şi omenie, pentru grija, devotamentul şi dăruirea faţă de familie şi semeni, pentru modul ingenios în care au au ştiut şi au reuşit să facă faţă greutăţilor. Fiind o familie numeroasă, în unele perioade, bunicii nu reuşeau să asigure şi acopere decât parţial necesarul de îmbrăcăminte. Pentru a face faţă situaţiei au instituit regula ca, în perioada anotimpului rece, fraţii şi surorile să-şi transmită unii altora obiectele de îmbrăcăminte deficitare. Aşa se face că, după ce unul dintre fraţi venea de la şcoală, îi transmitea gubuţul fratelui sau surorii, ce urma să plece la şcoală, la boaldă, la potikă sau în altă parte, unde avea treabă. Alte ori acest schimb se petrecea pe "Obrejă" , pe traseul din preajma casei, în aşa fel încât nici unul nici celălalt să nu aibă de suferit. Dragostea nemărginită a bunicii faţă de copii o determinau uneori să nu ia măsuri de autoprotecţie chiar şi în situaţia în care se impunea acest lucru. Lena, una dintre fiicele sale, în vârstă de 18 ani, s-a îmbolnăvit de T.B.C., dar până în ultimele clipe de viaţă a dormit pe braţul mamei. Dispunea cu siguranţă de o imunitate naturală, ce a scutit-o să contracteze boala, să apeleze la medic sau la vreo instituţie de ocrotirea sănătăţii până în ultima clipă a vieţii. La 85 de ani citea fără ochelari. Dorina, una dintre nepoatele sale bistriţene, oricând îşi reaminteşte de bunica, retrăieşte clipe de mare emoţie şi regretă profund greaua şi dureroasa pierdere. " Vestea primită la 12 iulie 1986 din care rezulta că bunica, pe care mi-o doream nemuritoare, e în suferinţă, că are nevoie urgentă de spitalizare şi îngrijiri medicale a căzut asupra mea ca un trăsnet, ce m-a debusolat complet. N-am uitat acele clipe nefericite şi foarte dureroase. Chiar în acea zi aveam de susţinut un examen la Colgiul Naţional "Andrei Mureşanu" Bistriţa, dar sub imperiul emoţiilor generate de eveniment am uitat. M-am prezentat abia în ultima clipă, după ce părinţii mi-au reamintit că am examen, dar şi atunci am uitat să-mi iau actul de identitate cum prevedeau regulamentele. Norocul meu a fost că directorul liceului a înţeles situaţia şi mi-a permis susţinerea examenului". După stabilirea în România, bunica n-a avut posibilitatea să-şi revadă familia de origine şi locurile natale. În 1988 a venit în vizită în Bârgău o verişoară Nina însoţită de fiica Victoria şi ginerele Valer. Cu această ocazie s-a realizat o întrunire de familie. În vara anului 1989 gazdele bârgăoane au primit vizita unui nepot destul de misterios - Tolik (Anatol) - , comandantul poliţiei unui mare oraş, care după 1990, a încercat să dispără din peisaj, lansând versiunea că:" a plecat peste hotare împreună cu doi dintre copii !". Bunicul Macedon Lenţa a rămas în amintirea localnicilor pentru cinstea şi corectitudinea de care a dat mereu dovadă. În cadrul verificărilor de personal a fiului, o comisie a descins şi la casa lui. Aceasta a apreciat ordinea şi buna rânduială, ce domnea în gospodărie. Încurajat probabil de aprecieri, bunicul a amintit şi de activităţile religioase la care participă în care propovăduieşte cu înflăcărare cuvântul Domnului, iubirea de Hristos şi Dumnezeu. Delegatul sătesc prin semne disperate i-a sugerat insistent să schimbe subiectul deoarece vorbele lui puteau să strice dosarul fiului. Ulterior a explicat că: " Badea Macedon s-a referit la activităţi din perioada anilor tinereţii şi că e un sătean care îşi vede de problemele familiei şi gopodăriei lui ! "