Bistriţeni fericiţi. Pot pendula după dorinţe între Grădina Maicii Domnului şi Ţara Făgăduinţei, Ţara tuturor posibilităţilor

Numărul concitadinilor ce se consideră fericiţi este destul de mare. De altfel, din Raportul Mondial al Fericirii rezultă că noi românii nu stăm chiar rău la acest capitol. Ţara noastră se situează în prima treime a acestui top, ocupând locul 48 din cele peste 150 state ale lumii. Mi-am propus să amintesc doar câteva nume precum cele ale Inginerului horticol Ioan Ciot, ale distinsei sale soţii Măriuţa Ciot, care o vreme a lucrat la laboratorul de ameliorare din cadrul Staţiunii de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Bistriţa precum  şi a fiului lor Cristian-Ionuţ şi soţia Bianca Ciot. Toţi pe parcursul anilor  au avut de înfruntat şi au trebuit să facă faţă multor încercări, greutăţi, obstacole,  condiţii potrivnice. După cum se ştie reuşitele, realizările, înfăptuirile, împlinirile, biruinţele, succesele obţinute în asemenea condiţii relevă mai bine adevărata dimensiune şi valoare umană a celor implicaţi. De aceea  sunt socotite a fi cu atât mai  mari, mai importante, mai pline de satisfacţii. Nelu a avut şansa de a intra în lume şi în viaţă în familia  Aurel Ciot (1926-25.04.2015) şi Maria Ciot (1926-05.06.2015) de foarte buni gospodari de la Strâmba, sat situat sub hlamida fermecătoare şi ocrotitoare a Muntelui Heniu Mare, mai aproape de Cer şi Dumnezeu. Pe parcursul celor  69 ani de căsnicie, aceasta s-a dovedit a fi o familie  specială în care credinţa în Dumnezeu, dragostea şi respectul faţă de semeni, pentru muncă, cinstea, corectitudinea au constituit comandamente subînţelese. A fost hărăzită de Dumnezeu cu nouă suflete: cinci feciori şi patru fete, Nelu având şansa de a ocupa o poziţie de mijloc  destul de favorabilă după câte cunosc din  experienţa proprie şi a altora aflaţi într-o situaţie similară. Învăţământul primar l-a urmat la şcoala din sat,  care funcţiona într-o odaie pusă la dispoziţie prin bunăvoinţa familiei Gheorghe şi Ioana Borgovan. Şcoala era situată la vreo 4 km de casă, asfel  că vrând nevrând era  obligat să parcurgă zilnic câte 8 km pe jos, în condiţii în care perspectiva de a întâlni lupul din poveste era cu mult mai mare decât cu Scufiţa Roşie ori cu alte personaje pozitive. Predarea se făcea simultan la clasele I-IV, prin activitatea de apostolat  în domeniul educaţiei desfăşurată de dascăli precum Toader Galben sau Ţarcă Sabina căsătorită Niţulescu, fii ai comunei. Ambilor le-a rămas recunoscător pentru că l-au învățat cum se ține răsplaiul în mână, l-au ajutat să deslușească slova și să pătrundă în lumea tainică, fascinantă și atât de folositoare a cărții.  Învăţământul gimnazial l-a continuat la Şcoala generală din satul de reşedinţă aflată la 7 km de casă, astfel că zilnic era nevoit să străbată pe jos uneori pe vreme rea pe ploaie, furtună, lapoviţă, ger, omăt  câte 14 km până la Joseni şi înapoi. Nu regretă eforturile şi sacrificiile făcute întrucât acestea l-au călit şi a putut beneficia de educaţia şi îndrumările unor profesori de excepţie precum: Nicolae Fonogea, Liviu Mănarcă, Traian Mazilu, Virginia Parasca, Valer Tâmpănariu, Lucreţia Fonogea, Emil Dan, Dumitru Vrâncean, Leon Parasca,  care i-au deschis apetitul pentru învăţătură, l-au ajutat să-şi contureze  opţiunile şi să se axeze pe elementele principale  ale formării şi devenirii sale profesionale. Învăţământul liceal l-a continuat în cadrul Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" Bistriţa, instituţia etalon al judeţului în domeniul educaţiei, la care predau profesori renumiţi precum: Căluşeriu Mircea, Gubesch Liviu, Florescu Atanasie, Dănilă Leonida, Săcărea Virgil, cadre didactice  de un binemeritat prestigiu, cu vocaţie, competenţă şi dăruire. În perioada liceului a fost găzduit de familia unei rude apropiate, care locuia pe strada Valea Ghinzii, la vreo trei km de şcoală de unde venea  zilnic cu bicicleta. După absolvirea învăţământului liceal şi îndeplinirea serviciului militar obligatoriu a decis să se pregătească pentru admitere la Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad"  de la Iaşi. Unii dintre apropiaţi i-au sugerat că pentru a-şi spori şansele de reuşită ar fi bine să apeleze la consultaţii. Din motive lesne de înţeles a optat să se pregătească singur la Strâmba. Cu prilejul examenului a impresionat comisia prin calitatea răspunsurilor, în special  la chimie, la care a obţinut nota maximă, iar un membru al comisiei  a vrut să ştie  ce profesor a trimis un  candidat  atât de bine pregătit ?. Când a amintit numele profesorului  Spaller Heinrich a avut o reacţie admirativă: "E normal, doar e absolvent al universităţii ieşene !".  După prima sesiune de examene şi până la absolvirea facultăţii şi obţinerea după cinci ani de studiu a diplomei de licenţă a fost abonat  permanent doar la media 10. Aceasta i-a permis să primească bursă şi să-şi exonereze  părinţii să-şi drămuiască şi cu el veniturile. Tatăl său, Badea Aurel lucra la pădure în parchetele de exploatare forestieră de pe Heniul Mare ori de la Budacul de Sus, iar câştigurile modice realizate nu acopereau nici pe departe nevoile unei familii cu nouă copii. La absolvire a fost repartizat la fostul Trust judeţean IAS Bistriţa-Năsăud. A fost instalat în funcţia de şef al  Fermei pomicole Părăul Ursului de la I.A.S. Jelna, un colectiv tânăr, unde vreme de mai bine de 17 ani a dovedit iniţiativă, spirit practic şi a aplicat creativ ceea ce a învăţat la facultate. S-a implicat personal  în aplicarea tehnologiei pomicole, inclusiv în respectarea reţetelor de preparare a soluţiilor destinate aplicării tratamentelor fitosanitare de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor  la pomii fructiferi.  Pentru a putea asigura transportul şi administrarea de îngrăşăminte naturale şi la pomii situaţi pe terenuri în pantă accentuată a luat iniţiativa de a confecţiona în cadrul fermei zece ştraifuri (căruţe)  şi zece sănii. Rezultatele n-au întârziat să apară şi i-au adus aprecieri pozitive din partea directorului Trustului judeţean IAS, inginerul Fierea Emilian Mircea, a directorului unităţii Halasz Edmond  şi chiar unor factori de răspundere din afara sistemului. În campaniile de recoltare se lucra după deviza: "ziua, ferma şi vagonul", ceea ce însemna livrarea la export a 10-12 tone fructe/zilnic. Aceasta obliga la program prelungit şi inerente sacrificii. În 1990, familia a achiziţionat în municipiul Bistriţa, un teren situat într-o zonă liniştită, pe care  şi-a edificat o casă de vis. Lucrările s-au  desfăşurat sub coordonarea soţiei, care a devenit şefă de şantier, iar viziunea sa asupra frumosului şi-a pus pecetea pe ceea ce s-a înfăptuit aici. Acum nu şti ce să admiri mai întâi frumuseţea, aspectul estetic sau utilitatea construcţiei ori farmecul nespus al grădinii, amenajării peisagistice ori parcului din jur, soliditatea împrejmurilor. Nu întâmplător badea Pop Anton, un înţelept al satului Mijlocenii Bârgăului  şi apropiat al familiei, la finalizarea lucrărilor, aflând că părinţii, fraţii şi surorile sunt stabiliţi pe continentul nord-american aprecia: "America voastră e aici! N-ar trebui ca voi să plecaţi!". La insistenţele acerbe făcute de-a lungul anilor de către părinţi, fraţi  şi surori ca şi Nelu împreună cu familia să li se alăture, în 1997, şi-a încercat norocul la Programul "Loteria Vizelor". În adoptarea acestei hotărâri a cântărit mult dorinţa ardentă a familiei de a asigura fiului Cristian-Ionuţ, cea mai mare şi mai importantă realizare a sa, pe atunci elev în primul an la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" Bistriţa,  o educaţie aleasă După examinarea cererilor li s-a comunicat că se numără printre fericiţii beneficiari. Dumnezeu le-a ascultat şi satisfăcut dorinţa,  s-au stabilit în U.S.A. Fiul a urmat şi absolvit cu rezultate excelente o facultate cu o durată a cursurilor de patru ani, apoi un masterat de trei ani în management şi afaceri internaţionale finalizat în aceleaşi condiţii, iar în prezent este un om realizat. Îndeplineşte funcţia de director al unei importante companii din zona oraşului Tampa din statul Florida. E căsătorit cu Bianca, o superbă româncuţă  din Târgu Lăpuş, din judeţul vecin Maramureş   iar împreună au o păpuşică Miriam-Damaris, casă cu tot confortul în care au destinat un spaţiu  pentru iubitorii şi apreciaţii săi părinţi şi a altor apropiaţi ce le trec pragul. În prezent membrii celor două familii şi aparţinătorii sunt fericiţi pentru că după zeci şi zeci de ani de activitate trudnică, de eforturi  prelungite, mari sacrificii, emoţii, stres pot în sfârşit pendula după dorinţe între Ţara denumită "Grădina Maicii Domnului" şi "Ţara Făgăduinţei, "Ţara tuturor posibilităţilor", unde se simt la fel de bine şi într-o parte şi în cealaltă. Nu putem decât să-i felicităm, să ne bucurăm de bucuria dumnealor şi să le dorim multă sănătate pentru a  se putea beneficia împreună cu cei dragi în tihnă şi pace de tot ceea ce au înfăptuit. Am remarcat încă un lucru pozitiv. Protagoniştii  nu uită, îşi exprimă gratitudinea, ţin să sublinieze de fiecare dată şi să recunoască  rolul  hotărâtor al antecesorilor respectiv al părinţilor, bunicilor, străbunicilor în  menţinerea şi întârirea unităţii şi coeziunii familiale,  multiplele iniţiative menite să le asigure bunăstarea şi prosperitatea.