Premiul pentru Literatură al oraşului Bistriţa a fost acordat scriitorului Ion Pop
Festivalul Internaţional de Poezie şi Muzică „Poezia e la Bistriţa” a debutat pe scena Palatului Culturii cu acordarea Premiului pentru Literatură al oraşului Bistriţa. Laudatio a fost făcut de criticul Alexandru Cistelecan, cel care a croit în linii mari personalitatea literară a premiantului.
„Numele pe care-l voi pronunţa eu va fi poetul laureat. Între atâţia poeţi, zeci de poeţi de aici se cuvenea să fie şi maestrul. În această seară, multiplul maestru este Ion Pop, maestru la două catedre – la cea de la Filologie şi la cea de la catedra de poezie „Echinox” pentru că Ion Pop a fost şi un profesor de poezie, nu doar un profesor de literatură, dar şi un maestru în critica literară, maestru în istoria literaturii şi maestru în excelenţa pe care a dovedit-o în poezie. Laureat este poetul Ion Pop, nu criticul sau profesorul Ion Pop. Aproape toată creaţia poetică a poetului se regăseşte în volumul „Ferestre”, foarte recent apărut la Editura Şcoala Ardeleană. E o activitate poetică care a trecut de jubileu. Dacă aţi fi organizat această festivitate acum câțiva ani, într-adevăr ar fi fost un jubileu editorial pentru Ion Pop. Ion Pop a fost considerat, pe justă dreptate, un poet al laudei, oarecum de spiţă blagiană şi se şi vedea această umbră blagiană lăsată în poezia lui. Din acea perioadă aş aminti, cu argumente, o poezie dedicată limitelor. Limitele ar fi meritat şi o poezie de ostracizare, pentru că limitele sunt oprimante, sufocante, limitele sunt limite de închisoare, de celulă. Ion Pop ridică cea mai căzută realitate la demnitate simbolică. E o epică în poezia lui Ion Pop care nu poate lăsa niciodată realitatea să zacă fără consecinţe simbolice, fără o perspectivă transcendentă”, a declarat criticul Alexandru Cistelecan.
Ion Pop a mulţumit Bistriţei pentru onoarea acordată, făcând, în acelaşi timp, un expozeu a ceea ce ar trebui să însemne poezia. „E un moment de bilanţ. Am împlinit o vârstă venerabilă. Te bucuri când există o anumită solidaritate a scriitorilor care se află alături de tine. Vreau să mulţumesc bistriţenilor, autorităţilor care au găsit de cuviinţă să-mi dea mie premiul cel mare al oraşului Bistriţa. Îi mulţumesc lui Gavril Ţărmure, pe care-l admir şi-l preţuiesc de mulţi ani, un mare om al radiaţiei culturale, îl preţuiesc pe Dan Coman, dar şi pe Marin Mălaicu Hondrari . De câte ori mă regăsesc în acest oraş, printre zidurile lui frumoase, acum tot mai vii şi luminos renovate, mă simt într-o lume deosebită, echilibrată, în care liniile au fost trase de către nişte nemţi frumoşi, deştepţi şi care, iată, rămân peste timp, tehnica lor netulburându-se. Eu cred în această geometrie ultimă a lumii. Trebuie să găsim întotdeauna o luminiţă şi un drum trasat, dar şi o poezie în care să credem”, a declarat proaspătul laureat, Ion Pop. Poet, critic literar, traducător. Facultatea de Filologie a UBB, Cluj. Doctorat cu teza Avangardismul poetic românesc. Volume: Propunere pentru o fîntînă, versuri, 1966; Biata mea cuminţenie, versuri, 1969; Avangardismul poetic românesc, 1969; Poezia unei generaţii, 1973, critică literară; Transcrieri, critică literară, 1976; Gramatica târzie, versuri, 1977; Ore franceze, interviuri, 1979; Nichita Stănescu - spaţiul şi măştile poeziei, 1980; Lucian Blaga. Universul liric, 1981, 1999; Lecturi fragmentare, 1983; Jocul poeziei, 1985; Soarele şi uitarea, versuri, 1985; Avangarda în literatura română, 1990, 2000; Amânarea generală, 1990; A scrie şi a fi. Ilarie Voronca şi metamorfozele poeziei, 1993; Ajournement général, 1994; Recapitulări, 1995; Pagini transparente, 1997; Gelu Naum. Poezia contra literaturii, 2001; Viaţă şi texte, 2001; Descoperirea ochiului, 2002; Ore franceze, II, 2002; Elegii în ofensivă, 2004; Lucian Blaga în 10 poeme, 2004; Litere şi albine, 2010. Premiul USR, 1973, 1979, 1985, 2001. Premiul Academiei Române, 1985. În 2011, i s-au dedicat două volume: Ion Pop - 70 (Editura Paralela 45, coord. Sanda Cordoş) şi Ion Pop - şapte decenii de melancolie şi literatură (Editura Eikon, coord. Ştefan Borbely). Membru corespondent al Academiei Române. De-a lungul celor XIII ediții au primit Premiul pentru literatură al orașului Bistrița scriitori importanți precum Alexandru Vlad, Angela Marinescu, Ioan Es Pop, Ion Mureșan sau Mircea Cărtărescu.
A urmat un recital liric al premiantului. Premiul Laura Albulescu pentru Editorul anului a fost acordat Denisei Comănescu, Promotorul cultural al anului: Gelu Diaconu (O mie de semne). Festivalul, a cărui director este Gavril Ţărmure, având ca responsabil de proiect pe Dan Coman şi Marin Mălaicu-Hondrari, îi are ca invitaţi la această ediţie pe Răzvan Andrei, Radu Andriescu, Lena Chilari, Bibiana Collado Cabrera (Spania), Denisa Comănescu, Száva Csanád (România/Ungaria), Monica Cure (SUA), Andrew Davidson-Novosivschei (SUA), Andrei Dosa, Gelu Diaconu, Lorena Enache, Benji Horváth, (România/Ungaria), Diana Iepure, Ágnes Kali (România/Ungaria), Ion Mureșan, Angelo Nestore (Spania), Cosmin Perța, Ion Pop, Veronica Ștefăneț (Republica Moldova), Ioana Tătărușanu, Miruna Vlada, Andrei Zbîrnea. Poeții invită un prozator: Lucian Dan Teodorovici. Jurnaliști și editori: Alina Purcaru – Observator Cultural, Nicoleta Munteanu și Emil Munteanu – Revista „ALECART”, Francesca Rusu – Radio România Cultural, Simina Diaconu – Revista de povestiri. Muzicieni: Iarba Fiarelor, Răzvan Suma, Ella Bokor, Francisco Antonio „El Currito” Prieto Tenorio (Spania), Romero Ruiz Mariano (Spania), Nerea Fernandez Castillo (Spania), Javier Antonio Prieto Tenorio (Spania).
SÂMBĂTĂ, 17 IULIE 2019
Palatul Culturii
9:30 – 11:00
Curs de scriere creativă pentru liceeni
Invitat: Alina Purcaru
Restaurantul Rapsodia
11:00 – 12:30
DIALOG cu Lucian Dan Teodorovici
moderator: Nicoleta Munteanu
14:30 – 16:00
După-amiază spaniolă: Diplomația culturală și noua normalitate: modul în care am adaptat evenimentele artistice la lumea post-pandemică
Marin Mălaicu-Hondrari și Dan Coman în dialog cu invitații spanioli. Interpret Elena Borrás García
Palatul Culturii Bistrița
18:00 – 20:00
Lecturi: Lena Chilari; Száva Csanád; Monica Cure; Ágnes Kali; Miruna Vlada; Lorena Enache; Andrei Dosa; Ion Mureșan
Recital muzical: Răzvan Suma; Ella Bokor
DUMINICĂ, 18 IULIE 2021
Restaurantul Rapsodia
11:00 – 12:30
Poezie și cafea
Lansarea revistei Alecart
Lectura participanților la cursurile de scriere creativă
Palatul Culturii Bistrița
19:00 – 20:00
Concert extraordinar FLAMENCO
Francisco Antonio „El Currito” Prieto Tenorio
Romero Ruiz Mariano
Nerea Fernandez Castillo
Javier Antonio Prieto Tenorio
Citiţi şi:
- Programul Festivalului Internațional de Poezie şi Muzică Poezia e la Bistrița (ediția a XIII-a, 15 – 18 iulie 2021)
- Ion Pop- Premiul pentru Literatură al oraşului Bistriţa
- Astăzi va fi deschis Festivalul Internațional de Poezie și Muzică "Poezia e la Bistrița"! Programul complet!
- 11-14 iulie- POEZIA E LA BISTRIŢA. Programul complet
- Mâine va fi acordat Premiul pentru Literatură al orașului Bistrița scriitorului Ion Pop
Adaugă comentariu nou