Pr. Vasile Beni: Din slujbele din Sfânta şi Marea Vineri la care par­ticipăm, învăţăm să ne deschidem sufletul

Toate cântările din Vinerea Patimilor arată răutăţile lumii căzute în păcat: trădarea lui Iuda, frica prea mare a ucenicilor şi lepădarea lui Petru, răutatea şi viclenia mai-marilor căr­turarilor şi fariseilor, laşitatea şi nedreptatea lui Ponţiu Pilat, violenţa soldaţilor, rătăcirea şi nerecunoştinţa mulţimilor, obrăznicia tâlharului nepocăit şi nepăsarea sau indiferenţa multora cărora lisus le-a făcut mult bine.                                      

     Patimile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare.

       Ele sunt sfinte, pentru că Cel ce suferă este nevinovat, este „Sfântul lui Israel”, Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel despre Care îngerul Gavriil i-a spus fecioarei Maria: „Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1, 35);

     Sunt mântuitoare, deoarece, îndurând aceste Pătimiri sau ispite ale durerii, Hristos ca Om nu Se desparte de Dumnezeu-Tatăl; El rămâne împlinitor al voinţei lui Dumnezeu, „ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2, 8), vindecând pe om de neascultare şi mântuindu-l de despărţirea lui de Dumnezeu-lzvorul vieţii.

     Patimile sau Pătimirile sunt înfricoşătoare, pentru că Cel ce pătimeşte în trup nu este numai om, ci este Dumnezeu- Omul. Pen­tru că Cel ce pătimeşte pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, se fac minuni în cer şi pe pământ: soarele se întunecă, în semn de doliu, iar pământul se cutremură, în semn de înfricoşătoare uimire.

      Sfântul Chiril al Ierusalimului, vorbind despre Sfintele Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, zice: „în tim­pul Patimii (Domnul Iisus) a fost slăvit pentru că a purtat cununa răbdării. Nu şi-a dat viaţa în chip silit, nici n-a fost omorât prin constrângere, ci de bunăvoie.

       Toată făptura văzută a pătimit împreună cu Hristos, pentru că suferinţele lui Hristos ca Om au fost impropriate sau asumate de Persoana lui dumnezeiască, din iubire infinită şi negrăită pentru lume.

       Sfântul Ioan Evanghelistul spune că după moartea pe Cruce a Domnului Hristos, ca să vadă dacă Iisus mai trăieşte sau nu, „unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă” (Ioan 19, 34). Această mărturie a ucenicului iubit, care se afla lângă Crucea lui Iisus în acel moment, a fost integrată de Biserica Ortodoxă în Rânduiala Proscomidiei, ca pregătire a Sfintei Euharistii, iar în vechile icoane ortodoxe ale Răstignirii Domnului sângele care curge din coasta străpunsă a lui Hristos este luat de un înger într-un vas în formă de potir, arătându-se astfel legătura între jert­fa lui Hristos Cel răstignit şi mort pe Cruce şi jertfa euharistică din Biserică.

     Din slujbele din Sfânta şi Marea Vineri la care par­ticipăm, învăţăm să ne deschidem sufletul pentru ca Hristos-Domnul Cel Răstignit, cu prezenţa Sa nevăzută, dar reală, să ne dăruiască şi nouă putere duhovnicească de a birui răutatea cu bunătatea şi păcatul cu sfinţenia.

Pr/ Vasile Beni