„Ghemul ischemic,, sau ,, evadarea în libertatea promisă de un dumnezeu al Poemului,,

Scriitorul Ioan Cioba ne-a obișnuit să vină în fața cititorior cu cărți de esență lirică specială, personală; cu volume de poeme moderniste, dar care au ca sâmbure viabil, viața în toată complexitatea și frumusețea ei.
Deși în ultima perioadă ne-a surprins plăcut, cu o trilogie epică de o arhitectură și compexitate socio-politică suficient de cosmoplită pentru a ne distrage , parcă, atenția de la relația sa dragoste mai veche cu Poezia, Ioan Cioba intercalează între cele trei volume ale romanului scris, și o carte nouă de poezie.
Apărut la Editura Scoala Ardeeană din Cluj Napoca, volumul liric a beneficiat de o ținută grafică elegantă ce se datorează colaborării notorii dintre autorul cărții și artistul Radu Feldioreanu, artist ale cărui lucrări grafice, și de data asta, cumpletează vizual, nevăzutul, Cuvântul, pe care ni-l sugerează poetul. Cu o experiență dublată de har, și graficianul și scriitorul, sigular și laolaltă fac din ,, Ghemul ischemic,, un exercițiu ca de zbor-dublu înspre recunoașterea frumuseții Omului în secolul nostru.
Ghemul, ca noțiune a vieții continue, cu trecerea ,,firului, prin mai toate elementele esențiale, cele care țin în echilibru mintea și sufletul, ghemul devine matricea din care pornesc toate poemele din această carte frumoasă și ca obiect, și ca lectură.
La prima vedere și cunoscând stilul, nu doar modernist, dar și complex, laborios, al poetului Ioan Cioba, am putea crede că aveam de-a face cu un singur poem-gigant, un poem segmentat pe idei și metafore, translatat prin pagini pentru ca de la început până la finalul cărții să ne identifiăm fiecare dintre noi cu ghemul—fir-al-vieții-strict-personal.
Desigur că intenția autorului , de-a ne implica în travaliul scrisului său, există, pentru că acest ,,joc interactiv,, ( scriitor-cititior) nu lasă nici o secundă, textul, să lncezească, să se dilueze, dar meritul autorului se definește evident, prin puterea sa de creație, autentică facere a unei lumi în care Poezia radografiază-pe-viu, ne arată tarele, umbrele și penumbrele îndoielilor și certitudinilor noastre. Poezia lui Ioan Cioba ne și vindecă de spaima pe care o trăim zilnic, ca indivizi, în devălmășia unui timp din ce în ce mai grăbit.
În poemul ,,Ghem cu cearcăne,, poetul face constatarea: ,, ne-au rămas zilele scurte...,,
Nu despre zilele din calendarul clasic e vorba aici, ci despre zilele pe care nu mai aveam timp să le trăim cu viețile noastre la intensitatea cu care se crede, că le trăiau înaintașii. Nu ne mai miră puterea de reacție a autorului, care face din fiecare pagină în parte un fel de redută vizibilă doar de pe partea luminată a lunii noastre de naștere. El ne avertizează încă de la începutul cărții, zicând: ,,când ai un scut/ atât de fraged cum e trupul/spaimele mătură des/toate urmele cerului/ nădușit din păduri te întoarce/doar mâna dibace a dimineții/ca o limbă de clopot/ ridicnd lespedea ochilor,,.
Eu , cititorul, iau aminte și deși nu intenționez să schimb destinul poemului, nu pot să nu mă gândesc (și) la trupul meu fizic, și la cel mental, energetic etc./ pentru ca, citind mai departe să mă las cu totul absorbită de filosofia sa, poetică, autentică, care transpare ca o apă freatică prin sedimentele de sare ale unui lac secat.
Găsim în texte un fel de materializare a fericirii personale, dar și uneia generale, găsim de fapt umbra fericirii pe care ți-a conferă creația autentică semnată de Ioan Cioba. Este o ,,umbră,, bună, generoasă precum cea din jurul arborilor care protejează dar și distruge florile câmpului, buruienile. Poezia lui Ioan Cioba nu este foc de artificii, nu este acel ronțăit de foricele după care nu rămâne nimica. Poezia sa te pune în mișcare, gândești mai altminteri decât o făceai mai înaite de-ai fi citit cartea.
Titlul GHEMUL ISCHEMIC , inițial te duce cu gândul la inimă și rețeaua de vase sanguine cărora le datorăm bucățica noastră de viață, dar dincolo de imaginea pur anatomică , care vrem sau nu vrem, ne vine în imaginație, sunt ,,ghemele,, poveștilor noastre eterne, valențe ale unui arhaism antehic prin care ne raportăm la lumea modernă, tehnicizată, robotizată, și care, parcă să gata să explodeze. Poetul, cu armele sale, imaginația și darul de-a lega între ele cuvintele, ne arată lumi foarte posibile, lumi lăuntrice unele dintre ele, altele sunt numai desenate din vârf de peniță. O seriozitate asumată, asociată cu Omul cel care nu face rabat de la calitatea lucrării sale, indiferent care este ,,lucrarea,,/ se simte aproape pe fiecare filă, o deslușeșeti și ești bucuros că ai reușit să fii parte din această enigmă.Pentru că, da, cartea de față este o enigmă menită să ne scoată din amorțeala cotidiană, să ne demonstreze că oricât de încâlcit ar fi ghemul vieților noastre, există un mod prin care separăm firele, derulăm zille și evenimentele , mergem mai departe.
De la nuanțe de tragism antic, aproape, la vibrații lirice de un erotism ce nu are nimic în comun cu obrăznicia modei literare de astăzi, de la greutatea apei aduntă-n ghem la vâltoarea generală până la nostalgii și rotații caligrafiate pe calendare autentice, totul se încheagă, se leagă cu nodul-gordian al metaforei. Cum azi trăim la viteză maximă, noi, oamenii, cetățeni ai Planetei, nu vom încerca sisific, demodat, să dezlegăm silabele, cuvintele de legătură. Nu mai aveam răbdarea să descâlcim ițle, ghemele, să desfacem NOD care ne desparte scriitor de cititior. Noi suntem forța și vom tăia în carne vie (metaforic vorbind), vom deșira ghemul – ischemic, așa ca niște copii ce scot măruntaiele unui ceasornic, și apoi, nu mai știu, nu mai pot să le asambleze la loc.
Ca un avertisment, liric din fericire, este această carte, pe care Ioan Cioba a scris-o, nu ca sa ne sperie, nici să ne distreze, doar pentru a ne face părtași unui experiment filosofic-literar rar, și care ne ,,aprinde beculețele,, /ne face să gândim și să trăim un pic mai frumos între jaloanele noastre de înstrăinare.
,,Ghemul ischemic,, este o carte despre curajul de-a merge pe firul poveștii, iar acolo unde povestea se termină, să căutam firul lipsă, Cuvântul care nu doar că zidește, ne-a transformat din viețuitoare în Oameni.
Felicitări, Ioan Cioba!