În Siberii de gheață, cu Rodica Fercana

            Cu o susținere continuă și statornică din partea Societății Scriitorilor Bistrițeni „Conexiuni”, a Ligii Scriitorilor Năsăudeni, a ASTREI năsăudene, profesoara Rodica Fercana ne surprinde plăcut astăzi cu o construcție literară deosebită – romanul „În Siberii de gheață” în care ne prezintă o altă latură a gulagului comunist – prizonieratul rusesc în Siberia mereu înghețată, folosindu-se de drama a două personaje din rândul rudeniilor sale: un Ilie Lacatîș - primul soț al bunicii sale Saveta, care, în războiul din Galiția (1915) dispare prizonier la ruși, fără să mai apară vreodată în spațiul Sălăuței, unde s-a născut; Îi va găsi mormântul în Siberia al doilea personaj al romanului, Dumitru, luat prizonier de către ruși, la Cotul Donului în 1942 și care, după o absență de 23 de ani revine în țară, ca o minune dumnezeiască căreia i se dă cea mai mare importanță, începând cu oficialii din ambasade, cu autoritățile de la București, Bistrița și Telciu, cu cei pe care i-a mai găsit vii din neamul său, cu preotul și oamenii întregii comunități telcene. Va sfârși creștineșe după un deceniu de viață normală în pământul țării sale pe care l-a sărutat la coborârea din avionul cu care a fost adus în țară, după 23 de ani de prizonierat.

            Romanul are la bază o documentare extrem de anevoioasă, dar un curaj deosebit și o putere de intuiție extraordinară care îi permit scriitoarei Rodica Fercana o împlinire valoroasă, neașteptată, un roman de succes, vrednic de orice premiu. Informațiile de care avea nevoie le-a găsit târziu și incomplete, multe personaje care i-ar fi putut fi folositoare au dispărut la cele veșnice, iar arhiva de război nu stă la dispoziția oricui, oricând și de oriunde. Urmărind fără greșeală cursul războiului, atât al primului cât și al celui de al doilea, scriitoarea localizează corect poziția eroilor săi, le descrie starea de spirit și atitudinea lor firească. Ilie, bunăoară, încearcă să se căpătuiască plecând în America la lucru, dar n-are noroc, se accidentează și de-abea ajunge acasă unde s-ar fi putut drege cât de cât, este recrutat de autoritățile ungurești pentru frontul din Galiția unde-și va găsi sfârșitul iar consăteanul său, Dumitru, după mulți ani, ferindu-se de ochii comuniștilor ruși atei, îi va instala o cruce, ca oricărui creștin. Cam aceleași condiții mizerabile de prizonierat le va trăi și Dumitru, în al doilea război, unde lipsa de hrană, foamea, zdrențe în loc de haine, păduchii ce aduceau moartea prin tifosul exantematic, frigul nemilos, la minus zeci de grade, munca istovitoare în minerit erau amenințarea zilnică la starea lor de sănătate. Doar minima igienă și fierberea hainelor i-a salvat de la moartea de tifos. Pentru Dumitru, priceperea de a colecta mierea de la stupii sălbatici din taigaua siberiană și cântatul în frunză i-au fost de-a dreptul salvatoare, căci căutând astfel de stupi a trecut fără să știe, granița la chinezi, ajungând în faza de a fi împușcat de grăniceri, dar se salvează și ajuns la ambasada română din capitala Chinei, drumul său spre casă era asigurat. Cântatul din frunză la cele două ambasade, din Beijing și București i-au adus venituri neașteptate pentru când va sosi acasă, iar pensia ce urma s-o primească în țară îi asigura un viitor demn, încurajator, optimist.

            Autoarea romanului își câștigă cititorul printr-o exprimare sinceră, curată, literară, dar și prin numeroasele poze color pe care le atașează la fiecare capitol, însoțind drumul personajelor sale cu aspecte din locurile prin care au trecut: ostași români în al doilea război mondial, prizonieri transportați cu șlepuri pe Don și Volga, prizonieri intrând în lagăr, fierberea rufelor, Siberia cu stepa euroasiatică, minele de suprafață sau din adâncuri din Kuzbass, nava Carpathia, tranșee din Galiția, floră și faună în Altai, faguri de miere creați de albine sălbatice, deșertul Gobi cu pagode, caravane și terase plantate cu orez, zidul chinezesc, rișca chinezească, ambasada României la Beijing, Parcul Cișmigiu din București, Ateneul, Palatul Regal, Arcul de Triumf, Muzeul Satului, Gara de Nord, Bistrița cu Biserica evanghelică, Turnul dogarilor și Sugălete, Biserica din Telciu cu credincioșii numeroși ai cultului ortodox…

            Volumul se încheie cu o binemeritată confesiune a autoarei prin care se aduc mulțumiri tuturor celor care i-au fost mereu aproape, încurajând-o în activitatea sa de creație literară și este benefic să-i amintească pe cei care i-au deschis volumul cu o prefață – col. dr. Vasile Tutula și protosinghel dr Maxim Iuliu-Marius Morariu, pe editorul Dorin Radu Barna, scrriitorul Zorin Diaconescu, dr. Dorel Cosma, care i-au facilitat performanța de a fi publicată în revistele „Conexiunilor literare”, în antologiile literare interne și internaționale, în obținerea premiilor și disticțiilor din România, Scoția, Japonia, Norvegia, Italia, Franța, India ș.m.a. Scriitoarea Rodica Fercana, prin scrierile sale este bine cunoscută atât în județul nostru, cât și la Baia Mare, Cluj, Curtea de Argeș, ca și la Viena, Paris, Istanbul, Texas, Seul, acolo unde a pătruns creația literară românească. O astfel de împlinire este în primul rând o bucurie pentru autoare, dar și o mândrie pentru fidelii ei cititori, care vor căuta în librării sau biblioteci cu multă atenție și stăruință viitoarele creații literare ale distinsei scriitoare Rodica Fercana.

            Cartea distinsei scriitoare apare tocmai când în apropierea țării noastre de un an de zile se petrece un război greu de înțeles, dar care aduce moarte, suferință, migrații, durere, pagube, multe, multe distrugeri și daune... Războaiele, așa cum consemnează istoria, au fost provocate de imperii nesătule, lacome, avide de putere și îmbogățiri, dar în secolul XX s-a trecut de la imperii la state naționale și deci, războaiele ar fi neavenite. Se pare însă că în secolul XXI putem vorbi de altfel de imperii, cele liberale, puternice economic și dacă Europa prin Uniunea Europeană va avea noroc, o voință colectivă constructivă și conducători pricepuți, războiul din Ucraina poate fi înțeles și sub această formă: Uniunea Europeană ca imperiu post-imperial (după cel englez, german, napoleonian, habsburgic, ulterior austro-ungar etc, etc), în parteneriat cu imperiul post-imperial american încearcă să oprească reînvierea unui imperiu rus (fost țarist, fost comunist…) aflat acum în declin, și să împiedice evoluția crescândă a altui imperiu post-modern chinez. Doamne ajută-le celor ce urmăresc progresul, libertatea, democrația, protecția omenirii…