Verona, interes turistic enorm (3)

         Din fericire nici măcar întârzierea, cu peste 30 de minute,  a avionului ce venea de la Londra şi ateriza pe aeroportul Marco Polo din Veneţia, cu care urma să sosească mezinul familiei nu ne-a putut întrista, întrucât aveam în faţă o zi însorită în care să putem vedea tot ce este mai frumos şi important în Verona. Oarece emoţii am avut doar la faptul să nu întârziem la Casa „Nostra” din Lozzo Atestino, unde aveam să ne cazăm câteva zile, emoţia fiind determinată prin aceea ca să găsim accesul la casă înainte de ora 24. Conform înţelegerii online cu patronul imobilului închiriat, înainte de ora 24 trebuia să sosim aici, la poarta casei cu nr. 13, str. Măslinilor, unde în stânga acesteia, lângă portiţa metalică şi dedesubtul unei lespezi de piatră, urma să găsim cheia de la intrarea în casă. Cu telecomanda deschidem poarta mare, încercăm să intrăm în curte, însă niciun imobil casă de locuit nu se arăta, aşa că ne retragem, căutăm pe la casele din jur şi tot nu rezolvăm problema. Într-un final, revenim la vechea intrare unde păşim pe jos, vreo 30 m şi, ajutaţi de o lanternă, acolo ni se arată o casă P+1 cu uşile din lemn ferecate, cu geamurile din lemn duble, de asemenea, închise. Cu greu intrarea în casă ni se permite, după care pătrundem în interior, unde ne aştepta o scară îngustă şi întunecoasă din piatră naturală, apoi, după aprinderea luminii, acolo, la etajul întâi, ni se prezintă un adevărat apartament roman, cu vestibul larg, cu camere primitoare şi o baie, de asemenea, romană. Suntem bucuroşi că am nimerit adresa, aşa că trecem de îndată la transferul bagajelor din maşină în casă, după care ne pregătim să servim binemeritata masă după un drum atât de lung.

         Drumul spre Verona, de a doua zi, ne aducea în faţă o câmpie largă, cea a Văii Padului, cu terenuri agricole lucrate la zi, irigate, cu culturi de toamnă aflate în faza de înspicare, cu culturi de primăvară, cum ar fi renumita ceapă albă (Alium cepa), verdeţuri la maturitatea de recoltare ş.a., la care se adaugă viţa-de-vie, căreia fiecare dintre cei care deţineau terenuri o aveau în cultură, însă nu în suprafeţe mari, în cel mult 0,50 hectare. Aproape la ora 11 intrăm în Verona, lăsând în urma noastră un şes mănos şi larg, cu apă pentru irigaţii adusă chiar din creierii Alpilor ce şi la această dată străluceau de alb de la zeci de kilometri, graniţă cu Austria. Tot pe şesul Văii Padului mai sesizăm, din loc în loc, anumite construcţii, unele vechi, altele noi, destinate locuitului, pentru uşurarea practicării, în exclusivitate, a agriculturii, ceea ce înseamnă că erau adevărate anexe gospodăreşti ale exploataţiilor agricole. Şi nimic mai mult, cum de altfel se întâmplă numai pe la noi, unde nu puţini orăşeni, alţii cu bani mulţi îşi permit să scoată din circuitul agricol multe terenuri din clase superioare de calitate, unde să-şi construiască case de vacanţă, vile şi alte obiective. Înainte de a intra în Verona plătim autostrada, circa 10 euro, după care găsim, destul de uşor, ca şi în alte situaţii, un loc de parcare. Apoi, ne îndreptăm pe jos, spre centrul vechi al oraşului, nu înainte de a trece peste podul Garibaldi, o construcţie veche, însă durabilă, care împărţea oraşul în două. Următoarea vizită o facem la Basilicile Di Sanzeno şi Santa Anastasia, Compleso del Duomo şi, respectiv Chiesa di San Fermo, la care se mai adaugă şi imobilul casă de locuit şi curte în care cu mulţi, foarte mulţi ani în urmă, s-a derulat povestea de dragoste dintre Romeo şi Julieta. Acolo, în acel spaţiu destul de îngust, se înghesuiau miile de vizitatori dintr-o zi, mai ales tinerii, ca să-şi oficializeze căsătoriile chiar la balconul original al Julietei, dar şi atingând cu propriile mâini, măcar un sân din statuia de bronz a Julietei, în speranţa unei fericiri ulterioare. Ceea ce ne-a atras atenţia aici, dar şi în alte locuri, au fost miile de vizitatori din Asia, India, Bangladesh, Pakistan etc., care aveau şi locuri de muncă în localitate, comerţ şi alte servicii comunitare. Am mai vizitat şi Casa-muzeu Palazzo Maffei, o clădire enormă ce găzduia şi prezenta vizitatorilor peste 600 de tablouri aparţinând unor pictori celebri, ai Renaşterii şi chiar contemporani cu noi, cum ar fi Picasso, Magritte, Warhol, Kandinsky, Ernst, Duchamp, Van Wittel, Canova, De Chirico, Zenone, Veronese, Balla, Altichiero, Mantegna, Turchi, Morandi, Fontana, Burri, Cattelan şi mulţi alţii.

Vasile Tăbără

seniori editor

(va urma)