Perioada 1- 15 august 1948 în Memoriile Episcopului Iuliu Hossu

Motto: "cuvântul meu și al tuturor fraților mei episcopi este acesta: credința noastră este viața noastră” (Iuliu Hossu -   Memorii, p. 39-40)

În Memoriile  Cardinalului Dr. Iuliu Hossu, subintitulate  Credința noastră este viața noastră  (Editura Viața Creștină, Cluj-Napoca, 2022), perioada 1-15 august 1948 este prezentată în paginile 39-47.

În intervalul 1-8 august 1948 Episcopul Iuliu Hossu se află  la casa părintească din Milașul Mare, ,,în preajma bisericii sfinte și a mormintelor scumpilor părinți”. (p. 39).

În 10 august este vizitat aici de Episcopul Nicolae Colan (1893-1957) care îi reamintește că nu s-au văzut de doi ani. Acesta îi relatează despre o vizită recentă la Moscova și după nararea  unor "lucruri indiferente”, îi dezvăluie scopul venirii sale, ,,dorința patriarhului Iustinian Marina (1901-1977, ,,inițiator  al colaborării BOR cu regimul comunist, conduce acțiunea din 1948 în urma căreia este desființată Biserica Greco-Catolică și episcopii acesteia sunt arestați.”( Iuliu Hossu – Memorii, p. 24), de a se întâlni cu dânsul.

Întâlnirea ar produce "confuzii dăunătoare” în rândul credincioșilor greco-catolici, a replicat Episcopul Iuliu Hossu, deși Episcopul Nicolae  Colan  îl avertizează că Patriarhul "este hotărât să meargă înainte”, cu desființarea Biserici Blajului.

Episcopul Iuliu Hossu l-a informat și pe Nunțiul Apostolic al Vaticanului în România, Gerald Patrick O’ Hara (1895-1963) despre refuzul categoric al acestei întâlniri. În sinea lui, Episcopul Iuliu Hossu bănuia că Episcopul Nicolae Colan ar fi urmărit  să intuiască în răspunsul lui "o șovăire”: "Preasfințite, ești episcop, suntem episcopi, credința noastră este viața noastră, așa că nici nu poate fi vorba de conversație pe această temă;” (p. 39).  Își reamintește de faptul că în 1942, la împlinirea celor 25 de ani de episcopat ,,căzuți  din nou sub stăpânire străină”, i s-a adresat ca unui frate: ,,Eu ți-s frate, tu-mi ești frate, în noi doi un suflet bate; cuvânt frumos și scump, care ar fi fost bineplăcut Domnului.”, care  ar fi putut să-l abată pe patriarhul Iustinian Marina "de la întunecata hotărâre.” (p.41 ).

Planul patriarhului s-a îndeplinit și Episcopul Iuliu Hossu mărturisește: ,,N-am auzit niciun cuvânt de dezaprobare din nicio parte conducătoare; s-au auzit în schimb cuvinte de aspră judecată... și din partea preoțimii ortodoxe și a credincioșilor vrednici...” (p.42).

Cele de mai sus au fost consemnate de Episcopul Iuliu Hossu, ,,fără nicio pornire, iertând întru Domnul toate,” (p. 43). De la pagina 43 la 47 autorul memoriilor descrie, rememorând și retrăind incandescent, reîntâlnirea lui cu Mănăstirea Nicula, cu pelerinii care soseau aici cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: ,,Am ajuns pe calea scumpă sufletului meu la Nicula, la sufleteasca îmbrățișare cu zecile de mii în toți anii fără excepție, pe orice vreme și în orice împrejurări...” (p.43). În anul 1948 numărul credincioșilor greco-catolici  la pelerinajul de la Nicula  a ajuns la 50000. Ei căutau ,,mângâierea cea mare...liniște și îmbărbătare...”, neliniștiți de zvonurile întunecate despre soarta Bisericii Blajului. Pelerinii erau supravegheați de 200  ,,de agenți ai Securității” . Ei l-au fotografiat pe Episcopul Iuliu Hossu când el i-a îndemnat  pe credincioși ,,să nu dea crezare zvonurilor că stăpânirea s-ar pregăti să se atingă de ființa Bisericii noastre... ar călca în picioare Constituția țării.” (p. 44).

Comandantul garnizoanei din Gherla ,,s-a scuzat” că nu-l poate însoți ca de obicei, ,,garnizoana  este consemnată în cazarmă”, a adăugat el, puterea comunistă se temea de un asalt al penitenciarului din Gherla de către pelerini.

Canonicul Dr. Ioan Chertes (1911-1972) îi aduce aminte Episcopului că de data aceasta n-a pomenit ,,ca în toți anii” că: ,,La anul, când vom fericiți să ne vedem aici, să aduceți fiecare de mână și alți frați și surori, iubiți ai voștri, la izvorul milelor și al mângâierilor de la Nicula:” (p. 45). Episcopul este informat că icoana Maicii Domnului de la Nicula, făcătoare de minuni, a fost ascunsă ,,până la răsăritul Soarelui dreptății.” (p.46).

Paginile dedicate pelerinajului de la Nicula ,,care au mângâiat sufletul meu peste măsură, începând cu anul 1920 și până în 1948 fără întrerupere” (p. 47) sunt emoționante, încărcate de sinceritate, pline de un tragism pe care Episcopul Iuliu Hossu îl trăia în adâncul sufletului său, ele au o curgere liturgică: ,,Domnul Isus s-a milostivit  a ne dărui o minunată încununare a tuturor sfintelor pelerinaje la mănăstirea de la Nicula,”(p. 47).

Tatăl meu, monseniorul Grigore Zăgrean, mi-a jalonat viața cu două speranțe: căderea iminentă a comunismului și (mai ales după vizita pe care i-a făcut-o Episcopului Iuliu Hossu, aflat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Căldărușani)  reînvierea Bisericii Greco-Catolice, citându-mi din Evanghelia lui Luca (18/27): ,,Ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu.”

De ce n-am crede, că Dumnezeu, "la timpul potrivit”, cum ar fi spus Cardinalul Iuliu Hossu,  va trimite  semne și cei care au furat Mănăstirea Nicula (simbolul greco-catolicismului ardelean) în 1948, în complicitate cu statul comunist ateu și cu Securitatea, o vor restitui Bisericii Blajului.

Personal, o vreme și eu nu mai credea în speranțele tatălui meu, dar ele s-au înfăptuit. ,,Soarele dreptății” va răsări din nou, din sângele martirilor acestei Biserici.

                                                                      Ion Radu Zăgreanu