Ion Buzași: Andrei Mureșanu și Bistrița natală

         Invitația colegilor bistrițeni da a colabora la un volum cu un titlu atât de atrăgător Poveștile Bistriței îmi oferă prilejul de a rememora și relațiile mele cu un oraș pe care-l știu din anii copilăriei. Sigur că m-am gândit la început să scriu despre Andrei Mureșanu și Bistrița, dar pentru că am un întreg capitol cu acest titlu în monografia pe care am consacrat-o poetului deșteptării naționale (publicată la editura bistrițeană „Charmides” în 2016), de data aceasta voi adăuga celor expuse acolo lucruri pe care le cred mai legate de tema propusă.

         Unele vacanțe din anii școlii elementare le petreceam în acest burg săsesc, care prin anii 1955-1960, era capitală de raion. Și trecând pe Sugălete am văzut în centru o inscripție cu redacția ziarului „Avântul”. Și, deoarece încercam uneori „peana” cu scurte evocări am trimis o „impresie de călător” despre supliciul lui Tănase Todoran, pe dealul Mocirla din Salva. Notița a apărut și o menționez pentru că este începutul colaborării mele la ziarele și revistele bistrițene.

         Ziarul „Avântul” era un nume de gazetă, potrivit pentru epoca socialistă, când se cultiva entuziasmul socialist și „avântul” spre progres; dar și mai târziu pe vremea județelor, deci după 1968, ziarul județului Bistrița-Năsăud se numea „Ecoul”. Acest nume mi se părea că are o legătură mai potrivită cu orașul, căci „ecou” – înseamnă „răsunet” și ne ducea cu gândul la celebra poezie a lui Andrei Mureșanu. În sfârșit după 1990, ziarul județean capătă un nume, cel mai potrivit, Răsunetul, iar poezia lui Andrei Mureșanu (cu muzica lui Anton Pann; unii susțin ca autor al melodiei pe un elev al acestuia, Gh. Ucenescu) devine imn național. De aceea nu este exagerat să considerăm Bistrița, „capitala Imnului Național” deși unii au invocat orașul unde a fost scris Răsunetul – Brașovul, iar alții unde s-a cântat pentru prima dată: Râmnicu Vâlcea. Argumentul peremptoriu este obârșia autorului, a lui Andrei Mureșanu, - Bistrița. Ziarul și-a anexat un supliment, Răsunetul cultural și artistic care prin calitatea articolelor și a colaboratorilor și-a câștigat un loc recunoscut între revistele literare actuale.

         În afară de acele inscripții pomenite, în centrul Bistriței m-a impresionat impunătoarea statuie a lui Andrei Mureșanu, operă a sculptorului Cornel Medrea. Statuia este asemănătoare cu pictura lui Mișu Pop. Și aici poetul se află într-o ținută impunătoare, cu mâna dreaptă ridicată în sus, dar semnificația gestului e diferită: dacă la Mișu Pop înseamnă izbăvire, eliberare dintr-un trecut întunecat în suferințe, în sculptura lui Medrea din centrul Bistriței poetul pare conștiința trează a istoriei naționale, „sfânta carte unde se află gloria străbună”, pe care gestul poetului ne-o întipărește ca un permanent și mobilizator memento. La dezvelirea statuii, în 27 noiembrie 1938, a vorbit și Ep. Iuliu Hossu rostind vorbe profetice despre imnul lui Mureșanu: „Pe cărarea pregătirii plinirii vremii s-a arătat Fiul lui Dumnezeu , a așezat în cursul veacurilor proroci, chemători cu glas dumnezeiesc, pentru a pregăti plinirea a ceea ce pogora din cer și a formării sufletului nou. Și au venit vestitori cu glas de arhangheli ai judecății și ai dreptății lui Dumnezeu. Unul dintre aceștia (…) este Andrei Mureșanu, care era întemeiat pe credința în Dumnezeu. De aceea glasul lui a răsunat neîntrerupt în sufletul neamului. Cuvântul lui a fost cuvânt de nădejde, cântare de leagăn, el a stăpânit toate sufletele de atunci încoace, a crezut în dreptatea lui Dumnezeu. Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină, a strigat el. S-a cutremurat și cenușa înaintașilor în morminte…”. Și încheia cu actualizarea acestui îndemn: „Purtătorii crucii suntem chemați să ne reașezăm în fruntea oștirii”. Despre istoricul acestei statui și avatarurile ei în anii ocupației horthiste a scris un documentat articol scriitorul Mircea Gelu Buta (în „Arhivele Bistriței”, An I, nr.2, 2019) un cunoscător al „poveștilor Bistriței”

         Când, în 1979, profesorul Iosif Pervain m-a invitat să mă înscriu la doctorat mi-a sugerat și o temă –Presa blăjeană. Studiu și indice bibliografic. Mă așteptam la o asemenea temă pentru că profesorul Pervain era pasionat de istoria presei și în anul V ne-a predat un curs special cu o astfel de tematică. Mi-a fost destul de greu să refuz o astfel de propunere, dar i-am spus că o asemenea teză este o cercetare preponderent statistică și am propus: Andrei Mureșanu. Monografie. De data aceasta, profesorul Pervain a avut rezerve pentru că „Mureșan – a spus – este autorul unei singure poezii”. Este aserțiunea lui Titu Maiorescu, critic literar de mare autoritate nu numai în epoca sa, ci și în postumitate, nedreptățind prin afirmații apodictice, simplificatoare pe unii scriitori, printre care și pe Andrei Mureșanu. Am argumentat că Andrei Mureșanu are și alte poezii, apropiate ca valoare artistică de celebrul său Răsunet, și are, mai ales, o publicistică valoroasă, aproape necunoscută. A acceptat și am început să lucrez la teză, am trecut cu note foarte bune examenele parțiale, dar teza am susținut-o la profesorul Gavril Scridon, un năsăudean generos și iubitor de literatură ardeleană, pentru că profesorul Pervain se îmbolnăvise.

         Cum nu este un studiu monografic complet și monografiei mele, reluată la o nouă lectură, i-aș adăuga câteva elemente noi, referitoare la anii copilăriei și ai adolesceței. Tatăl său, morarul Teodor Mureșanu, era om iubitor de învățătură și angajează pentru instrucția de început a lui Andrei pe Dănilă Dobaș din Valea Rodnei, un fel de Tănăsucă Mocodean ce-l va dăscăli mai târziu pe Coșbuc. Între 1825-1832 este elev la Bistrița mai întâi la școala normală săsească (între 1825-1829) și apoi timp de trei ani, între 1829-1832 – la gimnaziul călugărilor piariști. Poetul Iustin Ilieșiu, autorul unor „biografii în versuri” ale poeților români, pe care le-am publicat împreună cu regretatul Sever Ursa, ni-l prezintă pe Andrei Mureșanu, școlar la Bistrița: „Parcă-l văd mergând la școală,/ Curat, sfios, cu pasul rar/ Prin Bistrița cu cărți în traistă -/ Copil al unui biet morar./ Purta și cioareci și căciulă,/ Opinci mărunte! Cu gurgoi,/ Iar vara se-nfrățea cu munții/ În urma turmelor de oi./ La-nvățătura mai înaltă/ Schimbat-a haina-n strai de târg/ Și slovele din cărți bătrâne/ Le buchisea cu mare sârg./De-aceea l-au trimis părinții,/ Având încredere în el/ Cu grei desagi pe umeri tineri/ La Blaj s-ajungă-nvățăcel.”Școala era de temeinică învățătură umanistă, dar unui copil ca Mureșan era firesc să i se pară rigidă, și-ntr-un „reflex” autobiografic își amintește de „trita” (uzată, banală) arie pe care o cânta când era gimnazist, plăcută odă safică „Integer vitae”.  Găsește însă o satisfacție în comoara folclorului. Când se lăsa furat de nostalgia locurilor și anilor copilăriei, povestea prietenilor cu câtă plăcere privea jocurile populare. Găsim aici explicația publicisticii lui Andrei Mureșanu, de prețuire a poeziei și muzicii populare: Românul și poezia lui, Românul în privința muzicii, Românul în privința picturii: „Nu este popor în lume care să aibă mai mare tragere de inimă către poezie, să afle mai multă plăcere în cântece și versuri, decât românul”. Și arătând că poezia și cântecul îl însoțește pe român în toate manifestările vieții, prezintă câteva fragmente din cântecele de cătănie, în care sentimentul dominant este de jale, de înstrăinare, cu accente de blestem uneori la adresa celor care l-au făcut cătană. Dar în monografia lui George Bariț Părți alese din istoria Transilvaniei, vol. I, Sibiu, 1889, p.772-774 se publică Versul unui recrut de Andrei Mureșanu „poezioară compusă în limba poporului”, în care se arată că după 1847 serviciul militar era mai ușor de îndurat. „Văzând generația bărbaților români din acelea zile acea lege de assentare (recrutare) și considerând că assentații numai în etate de 18 ani după serviciul de 8 ani vor ieși tocmai în etatea cea mai bună de a se căsători, s-au învoit să îndemne tinerimea română cu tot adinsul la serviciul militar, fără care o națiune cumpănește foarte puțin în ochii celorlalte. Atunci fu, când Andrei Mureșanu, inspirat de folosul serviciului militar a scris această poezioară, care s-a împărțit în vreo două mii de foi volante în toate ținuturile pe unde mergea poșta. În mai multe părți ale țării tinerii au mers cu plăcere la arme și bocetul mamelor se mai rărise”- scrie George Bariț.

         Am retipărit această poezie cvasiinedită în volumul Pagini regăsite (2004) la efemera editură bistrițeană „George Coșbuc” a preotului Dumitru Munteanu. Este tot în stilul doinelor de cătănie, dar tonul este altul: „Haideți frați să tragem sorți/ Că nu ne duc ca pe hoți,/ Cu funii legați în spate/ Prin orașe și prin sate …/ Că noi mergem din iubire/ Pentru-a patriei fericire…”. De altfel în volumul de debut Din poesiile lui Andrei Mureșanu, Brașov, 1862 se află și alte poezii în metru popular: Fetița și păserica, Teodor și Măriuța, Către mierlă, Orfana din munți, Dorul meu, care arată locul important al influenței poeziei populare, cunoscută în copilărie, asupra creației poetice a lui Andrei Mureșanu.

         Bistrița a cinstit amintirea poetului; în 1987 a fost restaurată Casa memorială în curtea căreia se află bustul lui Andrei Mureșanu, operă a sculptorului bistrițean Alexandru Gavrilaș, inaugurat tot la o dată aniversară, în 19 martie 2016; aici au avut loc evocări ale poetului și sesiuni de comunicări. Am fost invitat la aceste manifestări omagiale și am răspuns cu drag invitației. Una din cele mai emoționante a fost evocarea în care celebrul Dumitru Fărcaș a cântat cu taragotul său doine de jale din Ardeal, apoi Deșteaptă-te, române, iar eu aflându-mă alături în cerdacul casei memoriale am recitat o poezie despre acest imn, Prag de patrie de Dumitru Mălin: „Noi n-am avut nicicând mai multe patrii/ Așa cum unii stăruie să creadă/ Și chiar de-am mai cântat și alte imnuri/ Deșteaptă-te, române – stă dovadă/ Că somnul nostru nu era de moarte/Așa cum ni-l doriră barbarii de tirani;/ Ni-s mărturie porțile prin sate/ Și limba cea vorbită de țărani./ Ni-s mărturie streșinile line/ De pe sub care stelele dau crini/ Și tulnicele lungi de pe coline/ Și vetrele de focuri de la stâni/ Dar patria din noi nu cere martori/ Ci ea există-n fiecare râu./ Și-un imn precum Deșteaptă-te, române!/ Și frunzele pădurilor îl știu.” Unele din cărțile mele despre Andrei Mureșanu s-au tipărit la prestigioasa editură bistrițeană Charmides a domnului Gavril Țărmure.

         În anul bicentenar 2016, am avut o lungă și interesantă convorbire cu Andrei Moldovan despre Andrei Mureșanu ca întemeietor al liricii profetice ardelene, care s-a și tipărit de către Biblioteca Județeană sub formă de broșură. La sfârșitul acestei convorbiri, m-a întrebat ce loc ocupă  Andrei Mureșanu în preocupările scriitorului Ion Buzași, la care am răspuns: Cred că a ocupat subliniez verbul la trecut, un loc important câteva decenii. Sunt bucuros că am scris câteva cărți despre Andrei Mureșanu și am alcătuit câteva ediții din poetul drag ardelenilor de odinioară. Rămâne pentru mine în continuare poetul prețuit, care – după spusa lui G. Călinescu – a inaugurat lirica profetică transilvană urmat de G. Coșbuc, Octavian Goga, Aron Cotruș, Mihai Beniuc și Ioan Alexandru.

         Mă bucur că în cercetarea locală bistrițeană Andrei Mureșanu este de asemenea o temă frecventă. Așa se și cuvine în Bistrița natală, de-ar fi să pomenesc numai cercetările profesorilor Ștefan Lupu și Ion Bureacă. Eseul monografic Andrei Mureșanu în răsăririle magicului de Aurel Rău este o nichitastănesciană „carte de recitire” a poetului ardelean. Se cuvin menționate și contribuțiile documentare ale lui Teodor Tanco, George Rațiu ș.a.

         Aceasta este „povestea mea”cu Andrei Mureșanu și cu Bistrița, pe care mi-a făcut plăcere să o rememorez.

...

Din volumul, în pregătire, Poveștile Bistriței, Editura Charmides, proiect editorial realizat sub egida Primăriei municipiului Bistriţa