Părintele Alin Ciprian Cîndea: Fidelitatea lui Dumnezeu și rolul esențial al Sfântului Iosif

Genealogia prezentată în Evanghelia de la Matei pare, la prima vedere, o simplă înșiruire de nume, o cronică a istoriei Israelului. Însă fiecare nume dezvăluie fidelitatea și iubirea lui Dumnezeu, care conduce istoria umană spre împlinirea planului Său de mântuire. Această genealogie, pornind de la Avraam și ajungând la David, culminează în mod surprinzător cu figura Sfântului Iosif, "bărbatul drept", cel care a fost ales să asigure o paternitate legală lui Isus, Mesia cel promis.

 

Matei îl prezintă pe Isus drept „fiul lui David, fiul lui Avraam” (Mt 1, 1), două figuri fundamentale ale promisiunilor divine. Lui Avraam i s-a promis o descendență care va binecuvânta toate neamurile (Gn 12, 3), iar lui David i-a fost promis un urmaș care va domni veșnic (2 Sam 7, 16). Isus împlinește aceste promisiuni arătând că fidelitatea lui Dumnezeu rămâne neschimbată, chiar și în fața păcatelor și slăbiciunilor umane.

 

Genealogia nu se limitează la figuri ideale, ci include personaje controversate, precum Tamar, Rahab și Rut, femei care, deși marcate de contexte dificile sau străine poporului lui Israel, au devenit instrumente ale providenței divine. De asemenea, prezența lui David ne amintește că și cei aleși pot cădea în păcat, dar - prin harul lui Dumnezeu - chiar și situațiile dezastruoase pot fi transformate în izvoare de mântuire.

 

Rolul Sfântului Iosif devine central în această genealogie. Deși înșiruirea de nume pare să exalte paternitatea biologică, în cazul lui Isus, lanțul genealogic este întrerupt prin intervenția lui Dumnezeu. „Iosif, soțul Mariei, din care s-a născut Isus” (Mt 1, 16) marchează această schimbare. Prin decizia de a-l recunoaște pe Isus drept fiul său legal, Iosif împlinește profețiile și asigură integrarea lui Isus în linia lui David.

 

Inițial, Iosif intenționează să o lase pe Maria „în ascuns”, respectând legea, dar refuzând să o expună oprobriului public. Însă un înger îl încurajează să-și asume această misiune: „Nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la  Spiritul Sfânt” (Mt 1, 20). Prin acest act de ascultare, Iosif devine nu doar protectorul lui Isus și al Mariei, ci și puntea dintre Vechiul și Noul Testament. Dându-i numele de „Isus”, care înseamnă „Domnul mântuiește”, Iosif confirmă misiunea mântuitoare a lui Isus.

 

Genealogia nu evită evenimentele dificile din istoria poporului Israel, precum exilul babilonian, simbol al suferinței și al purificării. Chiar și în cele mai întunecate momente, Dumnezeu rămâne fidel, transformând încercările în ocazii de renaștere spirituală. În mod similar, Sfântul Iosif, confruntat cu misterul marii sale misiuni, se recunoaște mic, asemenea altor figuri biblice, precum Moise sau Isaia, dar își exprimă credința printr-un „da” smerit și curajos.

 

Dacă „da”-ul Mariei este esențial pentru întruparea Fiului lui Dumnezeu, „da”-ul lui Iosif este indispensabil pentru ca Isus să fie recunoscut ca Mesia, Fiul lui David. Prin ascultarea și credința sa, Iosif devine modelul perfect al dreptății, demonstrând că adevărata putere constă în umilință și în încredere în planul lui Dumnezeu.

 

Astfel, genealogia lui Isus nu este doar o listă de nume, ci o mărturie vie a iubirii și fidelității lui Dumnezeu. Ea ne invită să reflectăm asupra propriului nostru loc în această mare istorie a mântuirii. Suntem dispuși să spunem și noi „da” planului lui Dumnezeu și să devenim martori ai iubirii și milostivirii Sale? Dacă răspunsul nostru este „da”, să ne pregătim atunci cum se cuvine inimile pentru a-l primi pe Isus, cel care împlinește toate promisiunile și aduce speranță și lumină în toate sufletele care sunt dornice să-l primească.