Întâlnire misterioasă în avionul de Londra (20)

Sunt sigur că în lumea pământeană nu mai exista o altă localitate, în afară de Londra, care să îndeplinească în acelaşi timp o triplă calitate administrativ-teritoriala pentru ţara, pentru federaţie, dar şi pentru imperiu. Mai exact pentru un fost imperiu, imens ca întindere, dar şi diferit în ceea ce priveşte spiritualitatea, bogăţiile şi mediul înconjurător. La toate acestea m-am putut gândi profund atunci când aflându-mă într-un muzeu de istorie, cu un grec, acesta mi-a arătat câteva opere de artă expuse acolo după care a continuat: "Vezi Nono, sunt prada de război şi pentru recuperarea lor ne judecăm şi astăzi (vezi foto)".

Londra-i Londra, continua să fie şi astăzi o imensă atracţie pentru turişti dar şi pentru migranţi, mai ales în ceea ce priveşte trecutul, prezentul dar mai ales viitorul metropolei, toate acestea în contextul actualelor condiţii politico-militare atât de ameninţătoare şi periculoase. Şi cum din fire mă consider o persoană interesată de conoastere, nu am putut refuza invitaţia de a vizita Londra, făcută de către Tali, cel care s-a aflat aici, în capitala Regatului Unit al Marii Britanii la studii, de trei ani, pentru completarea studiilor în ştiinţele dreptului. Am profitat de această ocazie, mai ales ca Tali a efectuat şi o serioasă şi completa documentare în Londra, folosind pentru acest scop nu autovehicole, nu celebrele autobuze etajate şi nici metroul, care la Londra circula pe trei nivele subterane, ci o simplă bicicleta de semi-cursă, cumpărată de la Bistriţa. Toate acestea fiind spuse, în introducere, iată că într-o bună zi nepotul mă informează că două bilete de avion Cluj - Londra sunt deja cumpărate iar noi urmează a decola în data 05.03.2024. Cu două ore înainte de decolare, deci la 16,30 ceilalţi doi membri ai echipajului cu care am mai cutreierat Europa continentala ne conduc la aeroport, iar după două ore, la 18,30 decolăm. Eu ocup un loc din coada avionului, iar nepotul în prima jumătate a aeronavei aparţinând unei companii maghiare, însa cu echipaj de bord românesc. După decolare îmi dau seama că locul din dreapta mea rămâne neocupat, cu toate că din cabina piloţilor s-a anunţat că toate locurile au fost vândute. După vreo 10 - 15 minute, pe locul din dreapta mea se aşează un bărbat, de circa 50 - 55 de ani, care intra destul de repede în discuţie cu mine, se prezintă, îmi spune că provine din judeţul Sălaj şi că se deplasează la Londra, unde lucrează de vreo 10 ani, ca în Londra deţine şi o locuinţă proprietate privată. Apoi şi eu mă prezint, îi spun de unde sunt şi unde doresc să ajung, că sunt în avion cu un nepot care şi el locuieşte la Londra, de trei ani, pentru studii. După scurtul schimb de amabilităţi necunoscutul îmi spune că din cartierul meu natal cunoaşte o rudă apropiată, pe Nicu Caprei, pe care l-a vizitat de mai multe ori, iar de mine a auzit cu ceva ani în urmă. Apoi mă întreabă dacă doresc să-mi aducă nepotul pe locul liber de lângă mine, deoarece acesta n-a mai fost ocupat de străinul ce din neglijentă a a ... pierdut avionul. Îi răspund că m-aş bucura, deoarece până la Luton - Londra zborul durează circa trei ore. După care îşi desface centura de siguranţă, se ridică şi pleacă spre zona din prima jumătate a avionului oprindu-se exact la locul pe care îl ocupa Tali în urmă cu 10 - 15 minute. Amândoi revin spre zona din coada avionului, iar Tali, bucuros, se aşează lângă mine, în vreme ce misteriosul călător se pierde prin mulţimea de călători aflaţi în picioare pe culoar. De atunci, din ziua de 05.03.2024, ora aproximativă 18,50 şi până la dată când aşez pe o coală de hârtie aceste note şi impresii de călătorie, joi 16.01.2025, nu l-am văzut şi întâlnit pe acest om. Iată deci ce mică e lumea şi plină de lucruri mai greu de înţeles. La întrebarea nepotului cine era domnul X i-am răspuns sec Habar n-am! Avionul nostru survolează Ungaria, identificăm de la înălţimea zborului capitala Slovaciei, Bratislava, apoi Frankfurt pe Main din Germania, alte localităţi din Belgia, trecem peste Canalul Mânecii, prin strâmtoarea Callais, golful în care se varsa fluviul navigabil Tamisa, după care aterizăm pe aeroportul Luton, un oraş satalit al capitalei, la exact 21 şi 30 de minute. Imediat ne urcăm într-un tren cu două vagoane, asemănător cu ale noastre de tip Regio private, cu singura deosebire că nu dispuneau şi de 'naşi" care să-ţi taie bilet în cazul în care nu ai reuşit să ţi-l procuri de la gara de plecare. Aici, la Londra, confirmarea plăţii pentru orice mijloc de transport se face cu cardul. Ajunşi în câteva minute la marginea Londrei, luăm metroul, la început cu rulare de suprafaţă, iar apoi la nivelele 1, 2 chiar şi 3. Coborâm din metrou, ieşim la suprafaţă cu ajutorul imenselor scări rulante şi ajungem de îndată pe strada Courtfield, Mowbray Court Hotel (vezi foto). Aici, la parter, ne întâmpină un recepţioner din Bangladesh, zâmbitor, care aflând că suntem romani se ridică milităreşte în două picioare, ia poziţia de drepţi, după care ţipă "Să trăiţi!" Durata şederii la Londra o afla, bineînţeles de la Tali, fiind imposibil de la mine, deoarece eu, totuşi, am învăţat o limbă străină, rusă, chiar din şcoala primară, clasa a IV-a, fiindcă în acele vremuri engleza la modă în lagărul socialist. Eu am învăţat şi franceză, la Liceul George Coşbuc din Năsăud, chiar şi pe la Bucureşti, cu ocazia studiilor din domeniul ziaristicii, cu strănepoata lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, Iulia Haşdeu, însă ce folos, pentru că în continuare nu prea am avut ocazia să comunic în franceză din cauza vremurilor politice. Chiar şi în Bulgaria, unde am participat în anul 1975 la un Congres internaţional pe teme de agricultură, nu se vorbea altă  limbă decât rusă. Mă instalez în mare grabă în camera cu numărul 4, de la parter, după care dau drumul la televizor unde aflu principalele ştiri ale serii, bineînţeles în limba engleză, doar nu ne aşteptam să fie în rusă.

 

Senior editor

(Va urma)