Melania CUC: Sanja Tiberian și Poezia sa de duminică după-amiaza

Din perspectivă literară, volumul Sanjei Tiberian se remarcă printr-o lirică profund confesivă, aflată la granița dintre rugăciune și jurnal intim, o puternică ancorare în limbajul religios și simbolistica creștină. Emoția vine nefiltrată, ceea ce conferă credibilitate.

Relația  poetei cu Dumnezeu este nucleul tematic, explorată cu intensitate, între dor, chemare, disperare și recunoștință. Se simte o permanentă tensiune între căutare și regăsire.Natura, anotimpuri, elemente meteorologice (vânt, ploaie, ninsoare) sunt frecvent folosite ca metafore ale stărilor interioare într-o simplitate a limbajului,  accesibil, clar, dar nu lipsit de frumuseți stilistice, ceea ce face poezia ușor de receptat de un public mai larg.

Multe poeme au o structură ritmică apropiată de cântec religios, ceea ce e potrivit pentru mesaj, dar uneori rima pare să conducă ideea, nu invers. Când sensul dictează ritmul, versurile câștigă forță. Mesajul este adesea foarte explicit de aceea,  un plus de metaforă sau sugestie ar lăsa cititorului mai mult loc de interpretare.

Poemele Sanjei Tiberian funcționează foarte bine ca expresie de credință și mărturisire personală. Ele vor atinge în special cititorii care caută poezie meditativă, cu rădăcini spirituale adânci, și vor să li se vorbească  pe un ton direct, atingând stări  și imagini despre fragilitatea umană și sprijinul divin. Relația cu Dumnezeu pare să fie nucleul întregului volum. Vorbirea lirică se adresează constant divinității – uneori cu rugăminte („Ajută-mă, Doamne”), alteori cu recunoștință („Și Te laud, mă bucur”), dar și cu întrebări dureroase („Ai fost acolo, Doamne?”). Textele pot fi folosite pentru a fi puse pe note musicale.

Versul osciează de la suferință la mântuire, de la singurătate la împlinire. Moartea este privită nu cu groază, ci ca întâlnire („Și-am primit o veșnicie”).Fragilitatea fizică (boală, frig, lipsă) devine simbol al vulnerabilității spirituale.

 Anotimpurile sunt frecvent căutate; iarna– simbol al încercării, al suferinței, dar și al purificării („Adu, Doamne, iarna în strălucire”).Primăvara – semn al renașterii sufletești („Doamne, primăvara mea”).Toamna – asociată melancoliei și trecerii („Pune-mi haina Ta de in curată”).Vara apare rar, mai mult ca amintire a căldurii divine.

Și elementele naturii devin instrumente ale liricii poetei; condiții meteorologice folosite ca metafore pentru stări sufletești, dar și florile sunt imboluri, iar luna și soarele  devin  un fel de balize, semne ale prezenței divine sau ale trecerii timpului.

Una peste alta, cartea pare a fi structurtă pe registre emoținale; pe rugăciune și dialog  sacru, cu formule  hiar directe, imperative: „Ajută-mă, Doamne”, „Aprinde, Doamne”, „Vorbește-mi, Dumnezeul meu”.Dar, în același timp mărturisete  slăbiunea umană, personal sau colectivă, nesiguranța și chiar o vină fără de vină. Eistă și pagini de liniște și recunoștință în fața creației („Atâtea flori”, „Atât de frumos!”), dar imediat se interpune un fel de lamentație, tristețe, sentimentul de părăsire.

Stiliesc se ajută de imagini simple și clare, simbluri biblice, și se adreseaza cititorului direct. Eistă un fel de repetiție a ideilor spiritual, parcă dorind sa insiste pe teme și asta  configurează și structura muzicaală a poeziei Sanjei Tiberian.

Cunoscând temele poematie ale Sanjei, nu sunt surprinsă să constat că versurile se învârt în jurul unei viziuni clare: credința ca ax al vieții și relația vie cu Dumnezeu. Asta oferă unitate volumului.

Se simte că versurile vin dintr-o experiență personală reală, nu este exercițiu de stil.  Ca cititor, simt această sinceritate, și ca mine, sunt oameni  care caută  acest tip de poezie spirituală, meditativă, apropiată de limbajul rugăciunii.

Faptul că o parte din poezii au fost deja premiate (ex. Premiul „George Stanca”) indică și recunoaștere literară. 

 Volumul conține poeme bune, dar nu toate au aceeași forță de exprimare.

Sunt poezii care au suflet și mesaj, pentru cititorii apropiați de lirica religioasă, dar și pentru publicul iubitor de poezie în general.

O carte pe care trebuie s-o citești într-o după-amiază de Duminică, odaia să aibă miros de tămâie, dar să și simți cum de dincolo de pereți, Viața cu cele multe valențe cotidiene, merge mai departe.