Geografie sufletească. Pompei Cocean - 75

Profesor de geografie la Universi¬tatea clujeană, profesor universitar (1994), decan (2000-2008) și prorector (2008- 2012), șef de departament (2009-2016), Pompei Cocean a împlinit la 15 august 75 de ani. S-a născut în localitatea Târlișua, la fel ca Liviu Rebreanu și, asemenea acestu¬ia, s-a dedicat și literaturii, publicând până acum 12 volume de poezii, diseminate pe perioada 1986-2025. Cel mai recent, in¬titulat Rune, noduri, intarsii (Ed.Școala Ardeleană, 2025), am avut plăcerea să i-l prefațez, și să iau la cunoștință de prestația literară a unui poet cu suficiente calități de originalitate. Cu acea ocazie mi-a înmânat și volumul de tip jurnal și consemnări cul¬turale. Intitulat Geografie sufletească (Ed. Risoprint, 2025), volum care atrage atenția asupra rememorărilor și meditațiilor unui om de cultură, cu bogată experiență didac¬tică și literară, prin care a știut să aducă un omagiu sufletesc familiei sale, părinților, fraților și surorilor, alături de care a copilă¬rit, oferind câteva secvențe semificative din acest univers montan bogat în numeroase tradiții. Absolvent al liceului din Dej s-a în-dreptat spre Facultatea de Geografie, la absolvirea căreia a fost numit cercetător la Institutul de Speologie, cel dintâi institut de acest fel de pe mapamond, întemeiat de celebrul Emil Ra¬coviță, cel care a fundamentat și disciplina Speologiei. În carte aflăm date valoroase despre munca acestui institutu și oamenii pe care i-a consacrat, prezentându-i în cuvinte frumoase pe toți colegii săi de acolo, începând cu Tiberiu Morariu, Dan Coman, Iosif Viehmenn sau Gheorghe Racoviță. Aflăm despre viitorul profesor și scriitor, modul în care a debutat și și-a constuit cariera literară și științifică, dând importanța cuvenită tradițiilor sale rurale, prin activitatea depusă în echipa de dansuri a „Mărțișorului” clujean, care i-a faciliatat vizitarea mai multor țări, cu spectacole de mare succes. A scris și publicat cărți despre geomorfologia Munților Apuseni, între care merită a fi amintite Întâlniri cu peștera (1979), Între Carpați și Pirinei (1995), sau despre proiectul Roșia Montană. Dincolo de aceste demersuri științifice, meritorie este această carte de geografie sufletească, care pune pe harta culturală a țării oameni, localități, evenimente, dar și o serie de opinii de bun simț despre „paradoxurile” României de azi, rămasă la coada cozilor în UE și în lume, prin incapacitatea ei de a oferi lumii imaginea unui stat civilizat și dinamic. Dimpotrivă, el pune pe tapet starea informă a unui stat ca România actuală, incapabilă să depășească cele 8 puncte de incapacitate organică a conducerii politice actuale, care s-a complicat și se complace în eliminarea meritocrației din posturile de conducere spre a o condamna la mediocritate și la debandadă administrativă. „Când valorile neamului vor fi puse la locul lor, când trădarea – o boală ancestrală! – va fi încriminată și nu elogiată, când calomnia și delațiunea se vor întoarce, aidoma unui bumerang nemilos, împotriva detractorilor, când hoția, ticăloșia sau minciuna vor fi arătate public, cu degetul”. Țară cu un subsol bogat în zăcăminte de tot felul, în ape minerale și termale, cu pământ fertil destinat „exploatării agricole rentabile” este de neînțeles, arată autorul, care e convins că „doar zece ani de guvernare înțeleaptă, de trudă cinstită și dragoste sinceră față de vatra asta nepăstuită” ar schimba radical lucrurile. Și mai departe „poporul român, cel atât de blând în anonima sa sfințenie, așteaptă cu disperare ziua aceea”. Cartea de față e plină de asemenea reflecții de bun simț, de vituperări nemiloase, de acuze vehemente, de nimeni auzite și de nimeni luate în seamă. Referirile la istorie (cazul Mihai Viteazul, Avram Iancu), la războiul din Ucraina, la răspunsurile pe care clasa politică de crasă impotență le dă unor probleme esențiale pentru dezvoltarea României contemporane abunbdă peste tot în paginile cărții. Nu uită să atragă atenția asupra celor mai noi și stingente teme de dezbatere, precum schimbările climatice sau inteligența artificială, subminate de goana după „supra-înarmare”, cărora le răspunde cu oftatul trist: „Doamne, ce timpuri trăim!” Nu ezită să ofere remedii, sau să zugrăvească tabloul sinistru al lumii politice de la noi, ajuns la limita parodiei și halucinantului: Tot ceea ce este mai grobian, mai hidos, mai vulgar și agresiv a pătruns în parlamentul României al anului de grație 2024. Tupeul și țipetele unor senatori și deputați, ajunși prin ironia sorții în cel mai înalt for al țării, acoperă decența și bunul simț, argumentele pertinente și orice brumă de bune intenție. Quo vadis, România?” Cu această întrebare chinuitoare pe care o regăsim pe buzele tuturor românilor de bună credință, încheiem scurta noastra recomandare pentru cunoașterea unui om și a gândurilor lor intime despre România de astăzi și despre cea de mâine în care mai are năzuința de a trăi ultimii săi ani, spre „a îmbătrâni frumos”.