Prof. Augustin Rus: Intrarea triumfală în istorie ...
Realizările mai deosebite din diferite domenii, intră mai rapid sau mai lent în istorie. Un asemenea parcurs l-a avut Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului, datorită ideii edificării ei, a locului unde să fie amplasată, a dimensiunilor, a cheltuielilor, a exprimării unor puncte de vedere, etc. Toate aceste aspecte au fost parcurse într-un timp istoric, până când factorii decidenți și cei implicați au reușit realizarea ei. Pentru mulți români, multe milioane ca număr, a fost un privilegiu să poată urmări, „consacrarea” acestui măreț edificiu, prin realizarea căruia se poate întări „unitatea națională”, se poate întări credința și speranța în sprijinul divin.
„Așa o întâmplsre măreață”, la care au putut participa mulți români, direct sau indirect, va pătrunde în memoria individuală și colectivă, este o dovadă certă a capacității creatoare și de sacrificiu a poporului român.
Prin reprezentanți de seamă din ținuturile Năsăudului, Becleanului și Bistriței, bine coordonați și sfătuiți, am putut participa la momentele esențiale ale sfințirii picturii interioare din Catedrala Națională, cu condiția înlăturării unor obiecții subiective, a înțelegerii necesității unirii prin credință, asemeni unui „fir al Ariadnei” urmat cu sacrificii de multe generații.
„Catedrala Națională”, denumire care poate se va încetățeni treptat, poate deveni o importantă atracție pentru credincioșii ce caută lumina și liniștea divină, împăcarea cu sine și cu Dumnezeu, speranța unei vieți echilibrate între materie și spirit, ajutor în momentele mai dificile de pe parcursul vieții.
Cinste celor care au gândit și realizat acest măreț edificiu la care îi poți atribui multe semnificații.
Prof. Rus Augustin

























Comentarii
Preafericite, iartă-mă că ieri
n-am vrut să vin la tine în odaie,
era prea mare tîrla de boieri
și prea mulți lupi ce s-au făcut de oaie.
Așa că m-am urcat pe-un tomberon
ca să privesc filmarea pe-un perete
în care eu pictat pe cer, în tron,
vă turnam vin să nu muriți de sete.
Cei însetați însă n-au fost primiți
că amărîții n-aveau loc în strană,
așa c-aș vrea, dacă-mi îngăduiți
să-i las să-mi bea tot sîngele din rană
și trupul meu, precum am și promis,
să îl împart afară ca pe-o pîine
celor care trăiesc cu mine-n vis
sperînd că omul nu devine cîine.
Adaugă comentariu nou