Șase luni de la trecerea la Domnul a doamnei profesoare LUCREȚIA OCHIAN din Bistrița. Mesaj emoționant al nepoatei sale

Astăzi se împlinesc șase luni de la trecerea la Domnul a doamnei profesoare LUCREȚIA OCHIAN din Bistrița, mama, bunică, străbunică.

O vom păstra mereu în sufletele noastre.

Familia îndurerată

Draga mea bunică ILY,

Bunică dragă, ce mai faci? Gândul îmi zboară des spre tine și parcă aș vrea să vorbim. Să povestim la o cafea, un ceai, o limonadă, despre totul și nimic, despre ce se mai întâmplă cu noi și cu lumea, despre cum te simți și cum mă simt. Și cum tu ești dincolo de stele, vin spre tine cu gânduri scrise pe hârtie, gânduri care sper să își găsescă, cumva miraculos, drumul spre tine.

Ar trebui să fie ușor, dar cuvintele parcă nu își găsesc șirul, parcă nu știu cum să se așeze în multitudinea de combinații și înțelesuri și nu își găsesc subiectul perfect. Am putea povesti despre viața ta, despre cum ai crescut, cum ai copilărit, cum ai evoluat si cine ai devenit. Am putea povesti despre tine ca mamă, ca bunică, despre familia noastră. Am putea povesti despre ambiția, puterea și pasiunea ta pentru literatură și educație, despre cum, într-o lume dificilă, ai reușit să te ridici, să te perfecționezi și să devii un model de urmat pentru orice fată și femeie. Am putea povesti despre muncă, despre ce înseamnă să fii un om gospodar care ține în spate o casă, o familie, o grădină și un loc de muncă. Am putea povesti despre educație și bun simț, cum ne-ai învățat să gătim, să ornăm, să plivim, să îngrijim și să apreciem frumosul din jurul nostru, admirându-l și respectându-l. Am putea povesti despre dragoste și pierderea ei, despre traume ireparabile, imposibil de reconciliat, despre durere și dorința de a dispărea. Am putea povesti despre boala care fură amintiri și chinuie mintea, înlocuind golul de unde a furat, cu întuneric și frică, despre cum, tot ea, schimbă într-o fracțiune de secundă un univers întreg, aducându-i la neputință pe toți cei care vin în ajutor. Am putea povesti despre stigmă, cutume și judecată fără cunoștință de cauză în locul empatiei, înțelegerii și susținerii. Am putea vorbi despre sfârșit, despre întuneric și lumină ca un tot, despre viața de apoi și pace sufletească. Ar fi tare multe de povestit, dar parcă nu e chiar ce vreau să îți mărturisesc.

Cred că tot ce vreau să îți spun e că ești și vei fi mereu în sufletul meu și al familiei tale, pomenită la fiecare masă, fiecare sărbătoare, fiecare carte bună și fiecare rugăciune. Sper sincer că ai regăsit sufletele de care îți era dor și pe care tot așteptai să le revezi. Sper că acum sunt cu tine, bucurându-se de prezența ta, așa cum și noi ne bucuram odată.

Acum că s-au împlinit 6 luni de când ai plecat, trimit spre tine, acolo sus, un gănd bun si un “îmi e dor de tine’’, bunică dragă!

Nepoata Doradia Pavel