Veronica Oșorheian: Pasărea măiastră şi dintele de lapte

De obicei, poveştile încep cu „a fost odată”. Aşa o să înceapă şi povestea asta. A fost odată o bunică, la fel ca toate bunicile. Bunica din povestea noastră avea mai mulţi nepoţi. Dar în casa ei, trăia numai Vlăduţ. Ceilalţi nepoţi trăiau alături de părinţii lor şi, din când în când, îşi vizitau bunica. Fiind mai mari decât Vlăduţ, aduceau în discuţie întâmplări de la şcoală, de la cursurile de dans ori de la cursurile de vioară şi de acordeon.
Raluca visa mereu să danseze în „Spărgătorul de nuci”. Aurel îl admira pe Ştefan Ruha, Richard Galliano era modelul lui Sebastian, iar Gabriel se visa fotbalist, preocupările lui fiind împărtăşite mai mult colegilor de echipă.
Lui Vlăduţ îi plăceau poveştile spuse de bunica. Dar, de multe ori, discuţiile lor deveneau poveste. Ca şi aceasta, petrecută într-o zi în care pe Vlăduţ îl stânjenea ceva şi privea în gol pe fereastră.
– Vlăduţ, la ce te gândeşti ? Mănâncă din farfurie şi apoi ieşim afară. În grădină e soare, e frumos şi am să-ţi arăt ceva, ce n-ai mai văzut.
– Dar nu mai vreau. Adică mai vreau, dar nu mai pot.
– De ce, Vlăduţ ? Hai, fii cuminte, ai promis că mânânci tot. Vrei să creşti?
– Vreau, dar mă doare prea tare.
– Unde te doare, arată-i la bunica.
– Am aici ceva, la dinte.
– Ia, să vedem... Cască gura mare.
– Au, mă doareee!
– Gata, am văzut. Vlăduţ, aici e un fleac. Scapi uşor. Tu alegi. Pot să te ajut sau mergem la doctor.
– Mă doare tare. Mergem la doctor. Mie nu mi-e frică de „stomalog”.
– Nu „stomalog”, Vlăduţ, stomatolog.
– Bine, cum spui tu.
– Ca să nu-ţi fie frică şi să capeţi mai mult curaj, bunica îţi spune un secret pe care nu-l ştiu mulţi. Dintele tău s-a plictisit să mai stea acolo. Vrea şi el să zburde alături de alţi dinţişori de seama lui. Dacă va fi aruncat peste casă, îl găseşte pasărea măiastră. Eu nu ştiu ce face ea, pasărea, cu dintele, dar în locul lui, o să-ţi crească unul mai frumos. Ar fi posibil să fie bătut cu diamante. Şi când zâmbeşti, o să strălucească.
– Nu te cred, bunică.
– Să mă crezi! Eu nu te-am păcălit niciodată.
– Dar care-i pasărea măiastră, bunică ? Nu am mai auzit de ea.
– Cum nu ai auzit ? Cântă în fiecare dimineaţă, la tine la fereastră. Stă în grădină la noi. Are pene gri, străvezii, roşcate, galbene şi negre. Poate şi alte culori, dar toate, una mai frumoasă decât alta.
– Vreau s-o văd.
– Dacă doreşti cu adevărat, ai să o vezi. Mai întâi, trebuie să înveţi să o asculţi cum cântă. Se zice că pasărea măiastră cântă mai frumos decât ciocârlia. Cântă aşa cum numai ea ştie să cânte. Şi dacă o auzi cântând, e uşor să o găseşti.
– Doamne...! Bunică, mă ajuţi?
– Ce să te ajut ? Să scoatem dintele?
– Nu, bunică, să găsesc pasărea măiastră!
– Măi Vlăduţ, tu ai uitat, nu te mai doare dintele.
– Mă doare, dar vreau pasărea!
– Stai să luăm lucrurile pe rând. Dacă mănânci, mergem la stomatolog şi cerem dintele la pachet. Când ajungem înapoi, îl aruncăm peste casă. Pasărea măiastră îl găseşte. Numai ea ştie unde-l duce, unde-l sădeşte, ce-i face ori ce nu-i face, dar, în locul lui, îţi va creşte un dinte nou. Din câte ştiu, tu ar trebui să arunci dintele peste casă. Dar, cum nu ai mâncat, nu ai destulă forţă şi nu cred că o să reuşeşti.
– Dacă nu am destulă forţă, aruncă-l tu, bunică. Sunt sigur că reuşeşti. Eu stau în spatele casei, să văd cum vine pasărea măiastră.
– Vlăduţ dragule, mai trebuie să ştii ceva. Dintele cel nou nu poate creşte decât în locul din care a fost scos celălalt. Şi eu am lipsă un dinte şi tare m-aş bucura să crească altul în locul acela. Dar am nişte îndoieli.
– Bunică, şi eu am nişte îndoieli. Cum să-ţi spun... ? Mi se pare şi simplu şi complicat. Dacă la mine va creşte dintele, în locul din care va pica celălalt, şi la tine ar trebui să crească un dinte, în locul rămas liber. Aşa înţeleg eu.
– Ar trebui, Vlăduţ. Pentru tine, o să vezi, va fi simplu. Pentru mine va fi imposibil. Aşa simt eu. Nu ştiu de ce. Dar aşa simt.
– Bunică, astea sunt basme?
– Dragule, sunt cele mai adevărate basme.
– Bunică, eu nu mai înţeleg nimic. Dar mergem la doctor şi cerem dintele la pachet. Apoi faci tu ce crezi că e mai bine. Oricum, gândul meu rămâne la pasărea măiastră. Vreau să o ascult şi să o văd.
Au hotărât să meargă la medic. Vlăduţ era un ţânc greu de stăpânit, când era afară. Sărea într-un picior şi nu era atent la trecerea pentru pietoni şi la maşinile care circulau în viteză. Pomii îi stârneau curiozitatea întotdeauna. Aflase că acolo îşi fac păsările cuib. Şi bănuia că printre cuiburile acelea îşi face cuib şi pasărea măiastră. Ca să-l ţină aproape, bunica avea metodele ei.
– Vlăduț, ţine-mă de mână, să nu cad. Tocurile astea sunt prea înalte. Uite cum sufăr eu, ca să ai tu o bunică ţanţoşă.
– Bunică, te țin să nu cazi, dar spune-mi cum e o bunică ţanţoşă?
– Una aşa ca mine, încălţată cu pantofi cu toc, după cum e moda.
– Am înţeles. Şi Raluca vrea să fie ţanţoşă, bunică. Am văzut-o încălţată cu pantofii tăi. Ţine-te de mâna mea şi vei fi în siguranţă. Dar îmi promiţi că găsim pasărea măiastră?
– Îţi promit. Mâine noapte, ne facem un culcuş în grădină şi ai să o vezi.
– Pe întuneric?
– Pe întuneric. Ţi-am spus ce pene are. Noaptea, aripile par de foc. Aşa că mâine noapte, dormim în grădină. Astăzi e astăzi. După ce isprăvim cu doctorul, după ce aruncăm dintele peste casă, după ce pasărea măiastră duce dintele unde trebuie dus, merităm şi noi să ne odihnim o noapte, în patul nostru. Apoi, ştii ce urmează mâine noapte.
Povestind de una şi de alta, au ajuns la stomatologia şcolii. Pe uşă, un afiş lipit cu patru fâşii de leucoplast anunţa: „Sunt plecat la înmormântare”.
– Vlăduţ, azi lipseşte domnul doctor. Dar mi-a venit ceva în minte. Ceva ce îţi voi explica acasă. Vom face un experiment. Unul de care numai noi trebuie să ştim. Dacă ne reuşeşte, ar fi posibil să intrăm în Cartea recordurilor. Ar fi ceva extraordinar.
– Ce este Cartea recordurilor?
– Este o carte în care intră oameni şi lucruri fără pereche.
- Şi e greu să intri în cartea aceea?
– Nu e uşor. Dar merită încercat.
Ajunşi acasă, au început pregătirile pentru marea experienţă. Bunica s-a spălat bine pe mâini. Vlăduţ a fost sfătuit să se spele pe dinţi.
– Măi Vlăduţ, pentru experimentul pe care îl facem, eu trebuie să-ţi măsor dintele care te supără. Am să-l măsor cu un fir de aţă. O aţă pe care am s-o potrivesc eu peste dinte, să văd cât e de gros. Lucrul ăsta e simplu. Totul e să ai tu încredere în ceea ce fac eu.
– Am încredere.
– Atunci să ştii că intrăm în Cartea recordurilor. Ne aşezăm pe fotoliul de lângă geam. Aici e mai bună lumina. Uite, aici e aţa pe care am pregătit-o. Cască guriţa mare şi pune mâinile pe şold, ca la gimnastică. Aşa. Foarte bine! Ia, să vedem cum stă dintele. Să ştii că e cumpănit într-o parte. Eu am să încerc să-l îndrept. Suntem gata?
– Gata, bunică!
– Uită-te spre tavan.
– La ce?
– Vezi dacă n-au ţesut paianjenii vreo pânză. Dacă o vezi, trebuie să o luăm. Să nu vină musafiri şi să o vadă. Ar zice că ai o bunică leneşă, căreia nu-i place curăţenia. O bunică ţanţoşă nu ţine paianjeni în casă.
În vreme ce Vlăduţ căuta cu privirea ţesături de paianjen pe tavan, bunica, printr-o mişcare bruscă, i-a smuls dintele cel cumpănit.
– Am reuşit, Vlăduţ! Uite-l! Măi Vlăduţ, de data asta, noi suntem doctori! Am făcut exact ce făcea şi doctorul. Mergem la baie să limpezim dintele şi apoi îl studiem. Să vedem ce rădăcină are. Tu să-ţi clăteşti bine gura. Vei vedea un pic de sânge, dar aşa trebuie. Numai un pic curge, apoi gata! Se opreşte de la sine.
– Bunică, prin gaura asta, îmi iese limba.
– Încearcă să o ţii la locul ei. Altfel, dintele care o să-ţi crească acolo va creşte cumpănit. Şi atunci copiii te vor porecli „Clonţosul”.
– De ce?
– Pentru că dintele va fi ca un clonţ.
– Eu nu vreau să fiu cu clonţ.
– Păi, de asta zic.
– Bunică, îi spunem mamei că intrăm în Cartea recordurilor?
– Îi spunem, pentru că ne-a reuşit experimentul. Nu mai este un secret. Poate afla şi domnul doctor.
- Şi, bunică, mai aruncăm dintele peste casă? Oare nu plânge după mine? Ce se va face singur?
Bunică ne-am luat cu poveştile şi cu experimentul nostru. Dar n-am uitat de pasărea măiastră.
– Nici eu n-am uitat. După o zi cu asemenea peripeţii, vom dormi la noapte în patul nostru. Iar mâine noapte, va fi noaptea cu întâlnirea întâlnirilor.